Legătura dintre stres și cancer

 

Legătura dintre stres și cancer

Legătura dintre stres și cancer Iată în continuare un articol foarte interesant publicat de către Dr. Paul J. Rosch, Președintele Institutului american de cercetare a stresului și Profesor clinic la Universitatea de Medicină și Psihiatrie din New York.

 

Doctorii din vechime relaționau apariția cancerului cu problemele sufletești

 “Credința că apariția cancerului poate fi relaționat în mare măsură cu stresul sau emoțiile negative este la fel de veche precum istoria medicinii documentate. Acum mai bine de 2.000 ani, în lucrarea sa despre tumori, intitulată “De Tumoribus“, medicul grec Galenus a observat că femeile care erau melancolice erau cu mult mai susceptibile de a se îmbolnăvi de cancer decât alte femei, probabil deoarece aveau un exces de bilă neagră (Melas chole).

 De exemplu, era dificil să se găsească mai multe documente scrise despre cancer în literatura medicală englezească până în anul 1701, moment în care un medic britanic, Gendron, a subliniat că efectele "dezastrelor asupra vieții pe care le produc suferința și tristețea" sunt cauzele apariției cancerului. Optzeci și patru de ani mai târziu, Burrows a atribuit această boală gravă, cancerul, "pasiunilor care determină neliniștea minții și de care pacientul este puternic afectat o perioadă mai lungă de timp."

 Medicii de la începutul secolului precum XIX Nunn, au descoperit că factorii emoționali influențau creșterea tumorilor de sân, iar Stern a semnalat faptul că cancerul de col uterin era mai frecvent în cazul femeilor sensibile și frustrate. În tratatul lui Walshe intitulat “Caracteristicile și tratarea cancerului”, autorul subliniază "influența neliniștilor mentale, a eșecurilor repetate și a frecventelor atacuri melancolice asupra formării țesutului carcinomatos. Acum o sută de ani, Snow a studiat mai mult de 250 pacienți în cadrul Spitalului pentru tratarea cancerului din Londra, ajungând la concluzia că "pierderea unei rude apropiate a fost un factor important în dezvoltarea cancerului de sân și de uter".

 

În trecut, medicii acordau o atenție mai mare problemelor emoționale ale pacienților

 Este necesar să acordăm o importanță specială acestor observații,  deoarece practica medicală de acum o sută sau două sute de ani era mult mai personalizată. Medicii erau nevoiți să aibă mai multă încredere în înțelegerea importanței acordate tabloului clinic, fondului emoțional și stilului de viață al pacientului, în contrast cu accentul actual care este focalizat asupra procedurilor de laborator și imaginilor de înaltă tehnologie folosite pentru diagnosticarea pacienților.

 În plus, educația medicilor din vechime includea și studiul literaturii, științelor umaniste și a filozofiei și era mult mai probabil ca aceștia să cunoască și familia pacientului, relațiile sale sociale și influența altor factori ambientali și psiho-sociali. De asemenea, medicii petreceau mult timp observându-i și vorbind cu pacienții și adresându-le întrebări pertinente referitoare la detalii, ceea ce este imposibil în ritmul frenetic al practicii medicale specializate și relativ superficiale din ziua de azi. Așadar, datorită unei formări mult mai complete și a unei focalizări mai personalizate, putem afirma că medicii din vechime aveau o mai mare sensibilitate și apreciere a anumitor nuanțe subtile care pot să sugereze o corelație între stresul emoțional și cancer.

 

În prezent, factorii externi sunt considerați responsabili pentru apariția bolilor grave

 În timpul secolului XX, interesul medical s-a îndreptat preponderent către factorii externi ca fiind responsabili pentru apariția cancerului. Este adevărat că în prezent, o mare cantitate de substanțe cancerigene se află în aerul pe care îl respirăm, în alimentele pe care le consumăm sau au fost incriminați și diferiți viruși pentru apariția acestei boli.

 Toți acești factori implică un anumit asalt fizic asupra nostru din exterior, conform teoriei germenilor ca factori cauzatori ai bolii, ceea ce este destul de plauzibil. Descoperirea lui Pasteur referitoare la microbi și studiile clinice realizate în acest sens, precum și dovada oferită de postulatele lui Koch, au confirmat relațiile cauzale directe dintre microorganisme și bolile infecțioase.

 Succesul diverselor vaccinuri și efectele antibioticelor care puteau să salveze vieți părea să rezolve toate îndoielile. Credința medicală generală a devenit aceea că lumea se îmbolnăvește datorită unei cauze exterioare (de genul microbi, viruși, bacterii, etc). Astfel, s-a acordat din ce în ce mai puțină atenție rezistenței sau susceptibilității de îmbolnăvire. Tot mai puțin medici și-au pus întrebarea de ce totuși, anumiți indivizi expuși și ei la același bacil care cauzează tuberculoza, la virusul hepatitei sau la factori carcinogeni, nu s-au îmbolnăvit.

 

Emoțiile stresante au un efect direct asupra creșterii celulelor maligne

 Și totuși, în ultimele decenii, numeroase studii de cercetări clinice au confirmat influența importantă pe care o pot exercita emoțiile stresante asupra dezvoltării și amplificării anumitor boli și în particular asupra creșterii celulelor maligne. Unele dintre principalele caracteristici ale indivizilor predispuși la boli canceroase par să fie sentimentele frecvente precum lipsa de speranță și neputința, reprimarea sentimentelor și a emoțiilor, respectiv incapacitatea de exprima mânia sau resentimentele, o stimă de sine scăzută și o stare aproape permanentă de tristețe, sau suferința în urma pierderii unei relații emoționale semnificative. Echipa de medici Everson et al. au evaluat nivelul de lipsă de speranță în cazul a 2.500 bărbați și au descoperit șase ani mai târziu că s-au înregistrat de 3,5 ori mai multe cazuri de deces din cauza cancerului sau a bolilor cardiovasculare la acele persoane care obținuseră rezultatele cele mai ridicate pe scala care măsura nivelul lipsei de speranță.

 

Ce anume provoacă reacția denumită "luptă sau fugi"?

 Implicit în teoria lui Cannon despre reacția denumită "luptă sau fugi", găsim premiza faptului că răspunsurile noastre automate și involuntare în caz de stres s-au dezvoltat progresiv de-a lungul timpului, în evoluția umană. Se postulează că acest gen de răspunsuri reprezintă schimbările adaptative care erau esențiale pentru supraviețuirea strămoșilor noștri atunci când se confruntau cu o amenințare vizavi de viața lor fizică.

 Secretarea de adrenalină și stimularea sistemului nervos simpatic face ca pupilele să se dilate pentru a vedea mai bine, coagularea sângelui se accelerează pentru a reduce o posibilă hemoragie internă, tensiunea arterială și ritmul cardiac cresc pentru a mări fluxul de sânge către creier și pentru a facilita luarea rapidă de decizii, iar carbohidrații și grăsimile depozitate în corp se eliberează pentru a ridica nivelul de glucoză din sânge și pentru a obține mai multă energie. Circulația sanguină se reduce în sistemul digestiv, deoarece digestia nu este prioritară și crește în mușchii mari ai extremităților. Aceasta produce o mai mare tensiune și forță în brațe și în picioare pentru a ajuta într-o eventuală luptă corp la corp sau în viteza de deplasare în cazul unui scenariu care ne poate pune în pericol chiar viața.

 Totuși, natura stresului pentru omul modern nu este un eveniment fizic potențial letal, ci în prezent acest stres este mai degrabă emoțional și se poate produce de mai multe ori într-o zi. Tragedia care poate apărea este aceea că organismul dă aceleași răspunsuri de tipul "luptă sau fugi" care nu sunt utile în acest caz.

 Nu este deci dificil să înțelegem cum aceste răspunsuri inadecvate la stres pot contribui la apariția "bolilor civilizației", precum hipertensiunea, diabetul, infarctul, tulburările cerebrale, ulcerele peptice, spasmele musculare, etc… Multe dintre răspunsurile noastre la stres nu par să aibă niciun sens în termeni de a oferi vreun beneficiu.

 

Unele tipuri de cancer au fost relaționate cu un potențial primitiv de regenerare

 Pe măsură ce se coboară scara filogenetică, incidența cancerului se reduce în mod progresiv și devine absent în cazul formelor primitive de viață. Din contră însă, capacitatea organismului de a regenera țesuturile lezate sau distruse crește în mod proporțional. Organismele mai simple, inclusiv unele nevertebrate, sunt capabile de exemplu, să secționeze unele părți din anatomia lor atunci când sunt rănite. În mod evident, această capacitate are rolul de a asigura supraviețuirea organismului în cauză, dar doar dacă animalul are de asemenea capacitatea notabilă de a regenera partea pierdută cu restul celulelor disponibile. De aceea, unei steluțe de mare îi poate crește încă un apendice sau unei salamandre și unei șopârle le poate crește o nouă coadă sau un nou picior dacă acesta i se taie. Ființele umane, totuși, nu dispun de asemenea puteri reparatorii sau regenerative, cu excepția uneori a ficatului și a splinei care au o natură similară organelor care se regăsesc la formele inferioare de viață.

 Se pare că unele tipuri de cancer pot reprezenta o rămășiță a acestui potențial regenerativ primitiv. Atunci când suferim o pierdere de țesut fizic sau o leziune, corpul uman încearcă să răspundă în acest caz printr-o acțiune similară de înlocuire. Din păcate însă, această nouă creștere celulară, sau neoplazie, poate să aducă prejudicii în loc să fie funcțională. Experimentele care s-au realizat cu produse chimice care pot produce cancer când se aplică pe piele sau se injectează în cazul animalelor de laborator sprijină această ipoteză. Când acești factori carcinogeni se injectează însă în piciorul unei salamandre, aceasta nu-i cauzează cancer, ci în mod surprinzător, acesteia îi crește un nou membru în acel loc. Dacă se injectează aceeași substanță carcinogenă în cristalinul ochiului, salamandra va regenera un cristalin nou. De aceea, se consideră că în cazul ființelor umane, un stimul cancerigen identic poate produce fie regenerarea intenționată, fie o malignitate fatală, în funcție de dezvoltarea evolutivă a organismului respectiv.”

 Sursa: Ayurvedic Medica

Categorie:

Mai poți citi din Tips-uri sănătate

Strategii eficiente pen…

 Începeți cu bazele pentru un păr sănătos  Îngrijirea adecvată a părului și prevenirea c...

11 modalități de prel…

Modalități ușoare de prelungire a vieții  Deși încă nu am reușit să inventăm o poțiune ...

10 alimente recomandate…

Ce beneficii vă oferă mâncarea sezonieră în această perioadă a anului?  Dacă urmați înț...

10 semne ale deficienț…

Ce sunt proteinele?  Proteina este un nutrient esențial pentru buna funcționare a organismului n...

Toamna: anotimpul schim…

Cum ne influențează schimbarea anotimpurilor?  „Toamna schimbă sângele” este o zicală pop...

12 alimente bogate în …

Importanța enzimelor pentru sănătate  Odată cu vârsta corpul nostru produce din ce în ce mai...

8 beneficii ale consumu…

Nectarinele aduc beneficii intestinului, ochilor, inimii și sistemului imunitar  Este un mit comu...

Recomandări și tratam…

5 plante medicinale care ne oferă energie primăvara  Pentru a depăși starea constantă de obos...

Recomandări și tratam…

Suferiți de astenie de primăvară?  Primăvara mobilizează ceea ce stagnează în organism și ...

6 motive pentru a consu…

Ouăle, o sursă de energie și nutrienți  Un ou mediu de găină are 60 de calorii și conține ...

Vitamine, minerale și …

Vitaminele care întăresc sistemul imunitar  In lupta împotriva unei infecții sau combaterea r...

10 beneficii pentru să…

Care sunt principalele beneficii ale portocalelor?  Portocalele sunt un aliment dulce și delici...

5 moduri de a preveni r…

A preveni este mai ușor decât a trata  Cu sezonul rece și gripa la orizont, s-ar putea să înc...

12 alimente care au gri…

Alimentația afectează sănătatea dinților  Periajul dinților după mese, folosirea aței dent...

12 beneficii ale migdal…

Ce conțin migdalele?  Migdalele sunt unul dintre cele mai consumate fructe cu coajă lemnoa...

12 beneficii ale piersi…

Ce conțin piersicile?  Piersicile sunt fructe dulci și delicioase, care se consumă proaspete sa...

6 alimente depurative d…

Alimentele de primăvară, o sursă de energie  Alimentele depurative de primăvară sunt proaspet...

Cireșele: 6 beneficii …

Cireșele, un aliat al sănătății  Toată lumea știe cât de delicioase sunt cireșele pot fi...

Cum să combatem asteni…

Cum se manifestă astenia de primăvară?  Astenia este o afecțiune care apare de obicei în timp...

16 motive pentru a cons…

16 motive pentru a consuma ananas  În afară de gustul său delicios, ananasul ne poate ajuta să...

Cele mai bune alimente …

Cum să ne îngrijim sănătatea pe timpul iernii?  Iarna suntem expuși la aer rece, ninsoare, pl...

10 motive pentru a cons…

Sfecla roșie, o sursă de sănătate  Sfecla roșie, având denumirea științifică Beta v...

4 sfaturi nutriționale…

Sfaturi nutriționale pentru sezonul rece  Cu fiecare schimbare de anotimp, necesitățile nutriț...

Puterea antioxidantă a…

  Căpșunii, apreciați în întreaga lume  Căpșunii care se cultivă în prezent în ...

10 alimente anti-obosea…

  De ce apare oboseala?  Oboseala este rezultatul logic al unui efort fizic sau mental int...

Beneficiile și proprie…

  Ovăzul, regina cerealelor  Ovăzul este una dintre cerealele cele mai consumate în întreaga...

6 motive pentru a consu…

  Grapefruit-ul are grijă de sănătatea și aspectul nostru  Conform unui studiu publicat rece...

Rucola: proprietăți …

  Rucola: proprietăți și beneficii  Știați că Rucola este una dintre cele mai complete leg...

11 băuturi detoxifiant…

  11 băuturi detoxifiante  Stilul de viață modern, precum și efectele cauzate de poluare, po...

Ghid complet pentru sl…

  Ghid complet pentru slăbit (II)  Creșterea în greutate este un mecanism de protecție a cor...

Ghid complet pentru sl…

  Cum să slăbim într-un mod sănătos?  Eliminarea kilogramelor nedorite este o problemă cu ...

7 antibiotice naturale

  Antibioticele slăbesc sistemul imunitar   Încă din anul 1940, antibioticele au fost folosit...

Ovăzul și beneficiil…

  Ovăzul, unul dintre cele mai sănătoase alimentele  Puține alimente sunt atât de sănătoa...

5 alimente care întăr…

  Funcționarea corectă a sistemului imunitar depinde de alimentație  Se spune că suntem ceea...

Beneficiile fructelor d…

  Ce fructe putem găsi toamna și ce beneficii ne oferă acestea atunci când le consumăm?  Nu...

7 beneficii ale ghimbir…

  Ghimbirul susține starea de sănătate  Ghimbirul este din ce în ce mai cunoscut în ultima ...

10 alimente bogate în …

  Funcțiile și tipurile de acizi grași Omega 3  Importanța acordată acizilor grași Omega 3...

Ciocolata neagră poten…

  Ciocolata pură este un superaliment  Combinat cu o dietă sănătoasă, consumul zilnic al un...

Probioticele pot protej…

  Probioticele pot combate cancerul de sân  În prezent, cancerul de sân este unul dintre cele...

Factori negativi în ca…

  Cum apare cancerul?  Cancerul este rezultatul unei creșteri dezordonate a celulelor din anumi...

Hipotiroidismul: simpto…

  Hipotiroidismul: simptome și dietă  Hipotiroidismul este o tulburare care se produce atunci ...

Secretul populației ca…

  Secretul populației care nu are cancer  În ziua de azi, cancerul este din păcate una dintre...

Perele și beneficiile …

  Perele - un aliat al sănătății  Perele sunt foarte gustoase, au un conținut bogat de apă...

Secrete anti-îmbătrâ…

  Secrete anti-îmbătrânire din Himalaya  Cu siguranță ați auzit de anumite capacități ex...

5 tipuri de cancer ușo…

  5 tipuri de cancer ușor de prevenit  Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), ce...

7 semne ale cancerului …

  Ce este cancerul cervical?  Cancerul cervical este al treilea tip de cancer comun în rândul ...

Simptomele cancerului d…

  Simptomele cancerului de prostată  Acest tip de cancer obișnuiește să fie cel mai comun pe...

Cum se poate preveni ca…

  Despre importanța prevenirii cancerului  Estimări recente din domeniul medical au indicat fa...

Cele mai bune diuretice…

  Ce este retenția de lichide?  Numele științific pentru retenția de lichide este hidropizie...

Ceaiul Mate: antioxidan…

  Ceaiul Mate: antioxidant și depurativ  Ceaiul denumit Yerba mate este o băutură tradiționa...

Beneficiile kefirului p…

  Ce este kefirul?  Kefirul este lapte fermentat de vacă sau de capră și are un gust acid și...

Antioxidanții și prev…

  Ce sunt radicalii liberi și ce rol au în formarea cancerului?  Radicalii liberi sunt compuș...

Beneficiile smochinelor…

  11 beneficii ale smochinelor  Smochinele sunt foarte bogate în nutrienți benefici pentru să...

Beneficiile steviei pen…

  Despre stevie – date generale  Stevia Rebaudiana Bertoni este o plantă perenă având un ri...

Recomandări pentru pre…

  Cum deteriorează soarele pielea?  Expunerea excesivă la soare poate cauza o deteriorare în ...

Probioticele și afecț…

  Ce sunt probioticele?  Conform FAO (Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agr...

Suplimente naturale car…

  5 suplimente naturale contra cancerului  Natura, în generozitatea sa, ne pune la dispoziție ...

Vitamina C previne oste…

Vitamina C și sănătatea oaselor  Conform datelor oferite de un studiu medical realizat recent d...

8 beneficii ale vinului…

  8 beneficii ale vinului roșu  A consuma din când în când câte un pahar cu vin roșu ne po...

6 alternative naturale …

  Alternative naturale la laptele de vacă  Diversele sortimente de lapte vegetal au o consisten...

Shake-uri pentru un plu…

  Shake-urile sunt delicioase și pline de vitamine  Pentru a ne bucura de un mic dejun energiza...

Spanacul, aliatul de fi…

  Spanacul are efecte terapeutice puternice  Spanacul este cunoscut drept planta primaverii cu e...

Primăvara, anotimpul p…

  Primăvara, anotimpul perfect pentru detoxifiere  Primăvara este momentul ideal pentru a slă...

Cum luptăm cu astenia …

  Astenia de primăvară aduce modificări în corpul uman  Astenia de primăvară este o stare ...

Alimente bogate în fla…

  Alimente bogate în flavonoide contra anxietății  În prezent, anxietatea afectează o m...

Recomandări pentru pre…

  Bolile cardiovasculare pot fi prevenite  În prezent, accidentele cardiovasculare continuă s...

Beneficiile triptofanul…

  Ce este triptofanul?  Triptofanul este un aminoacid esențial care trebuie să fie obținut di...

Beneficiile extraordina…

  Bananele conțin nutrienți importanți pentru sănătate  Bananele sunt fructe delicioase pe ...

Cum să identificăm de…

  De ce apar deficiențele nutriționale?  Există o mare posibilitate ca corpul să fie deficie...

Recomandări pentru pre…

  Recomandări pentru prevenirea bolilor renale  Rinichii sunt niște organe care la fel ca fica...

Beneficiile verzei de B…

Varza de Bruxelles – date generale  Varza de Bruxelles aparține familiei Brassica și este înr...

Trucuri pentru a fi în…

  Câteva trucuri pentru a fi în formă după excesele de Crăciun   După mesele de Crăciun d...

Cele mai bune legume an…

  Alimentația previne și tratează cancerul  Cancerul este o boală care se caracterizează pr...

Beneficiile orezului in…

  Beneficiile orezului integral  Orezul este unul din alimentele de bază din multe culturi, în...

Alimente cu putere anti…

  Recomandări pentru o dietă anticancer   Ca măsuri de prevenție a apariției cancerului, es...

Cele mai bune alimente …

  10 alimente bune pentru diabetici  Asociația Americană de Diabet a publicat o listă cu cele...

9 alimente pentru a com…

  Ce este depresia?  Depresia este o tulburare care afectează în prezent milioane de persoane...

Rețete savuroase și b…

  Nucile pecan au un gust cu totul aparte  Nu mulți dintre noi am auzit de nucile pecan și foa...

Alimente care te ajută…

  Alimentația, cel mai bun aliat al tău contra cancerului  Alimentația poate să devină unul...

Descoperă beneficiile …

  Apa cu ananas te păstrează hidratat  Apa cu ananas are proprietăți anti-inflamatorii, puri...

8 strategii pentru a pr…

  8 strategii pentru a preveni un atac cerebral  Se pare că accidentul cerebral vascular este u...