Alimentația sănătoasă poate preveni cancerul
Alimentația este unul din cei mai puternici aliați și chiar cel mai bun pe care-l avem la îndemână pentru a reduce riscul de cancer. Compușii naturali care se găsesc într-o foarte mare varietate de alimente naturale și de condimente au proprietăți anticancerigene, iar tocmai din acest motiv, a avea o alimentație sănătoasă este foarte important.
Printre cele mai recente cercetări medicale se află și un studiu care a descoperit că consumul alimentelor bogate în magneziu, în particular, poate fi o strategie extraordinară în combaterea cancerului și pe care merită să o luăm în considerare.
Magneziul ar putea reduce riscul apariției cancerului de colon
Un studiu publicat în American Journal of Clinical Nutrition (Revista americană de nutriție clinică) a demonstrat că un consum mai mare de magneziu în alimentație a fost relaționat cu un risc mai mic de tumori colorectale.
Rezultatele meta-analizei indică faptul că, odată cu fiecare creștere de 100 mg de magneziu, riscul apariției unei tumori colorectale a scăzut cu 13%, în timp ce riscul de cancer colorectal s-a redus cu 12%. Cercetătorii implicați în acest studiu au observat că efectele anticancerigene ale magneziului ar putea fi relaționate cu capacitatea acestuia de a reduce rezistența la insulină, ceea ce poate afecta în mod pozitiv dezvoltarea tumorilor. Aceștia au semnalat următoarele:
"Consumul alimentelor bogate în magneziu poate fi o nouă cale ce merită să fie explorată mai detaliat în căutarea strategiilor de prevenire a cancerului. Studiile alimentare arată faptul că, de exemplu, multe persoane din Statele Unite nu consumă cantitățile recomandate de magneziu... există preocuparea medicilor că multe persoane nu au suficiente rezerve de magneziu în corp, datorită faptului că preluarea acestuia din alimente probabil că nu este suficient de eficientă. A avea rezerve suficiente de magneziu în corp poate avea în mod cert un efect protector contra tulburărilor precum bolile cardiovasculare și disfuncția imunologică.”
Consumați suficient magneziu?
Cu scopul de a vă asigura că consumați suficient magneziu, în primul rând este necesar să vă asigurați că aveți o alimentație variată care să conțină alimente proaspete și integrale. Însă există de asemenea și alți factori, care vă pot predispune la o deficiență de magneziu, incluzând aici:
- Un sistem digestiv nu foarte sănătos, care deteriorează capacitatea corpului de a absorbi magneziul (boala Crohn, intestin permeabil, colon iritabil, etc.);
- Rinichi slăbiți, care contribuie la pierderea excesivă de magneziu prin urină;
- Diabetul, în special dacă nu este controlat în mod adecvat, ceea ce cauzează de asemenea o pierdere mai mare de magneziu prin urină;
- Alcoolismul – aproximativ 60% dintre persoanele alcoolice au nivele scăzute de magneziu;
- Vârsta – adulții sunt mai predispuși să sufere de deficiență de magneziu datorită faptului că absorbția acestuia se reduce odată cu vârsta, iar persoanele în vârstă iau în general medicamente de sinteză pentru diferite afecțiuni, care însă pot interfera cu absorbția magneziului;
- Anumite medicamente alopate - diuretice, antibiotice și medicamente utilizate pentru a trata cancerul pot cauza deficiență de magneziu.
Dacă una sau mai multe dintre aceste condiții vi se aplică și dumneavoastră, este necesar să vă verificați nivelele de magneziu pentru a vă asigura că nu sunteți deficient, dar dacă totuși este cazul, trebuie să luați măsurile necesare. Totuși, majoritatea persoanelor își pot menține nivelele de magneziu într-o proporție sănătoasă dacă au o alimentație variată, incluzând în dieta zilnică cât mai multe legume cu frunze verzi (spanac, brocoli, gulii, pătrunjel, varză, salată verde, rucola, etc.)
Nivelele de magneziu din alimente depind de nivelele de magneziu din solul în care sunt cultivate. Alimentele organice pot conține de asemenea mai mult magneziu, deoarece majoritatea substanțelor fertilizante utilizate în fermele convenționale depind în mare măsură de nitrogen, fosfor și potasiu în loc de magneziu.
Astfel încât ar fi ideal să consumați multe legume cu frunze verzi organice, fructe uscate și semințe (netratate cu sulf) în fiecare zi pentru a vă menține la nivele optime rezervele de magneziu din organism. Sucul de legume este de asemenea benefic pentru a ameliora nivelul de magneziu.
Dacă sunteți interesați să luați suplimente, treonatul de magneziu este probabil una dintre cele mai bune surse de magneziu, deoarece se pare că pătrunde în membranele celulare, inclusiv mitocondria, care ar determina nivele ridicate de energie. Treonatul de magneziu pătrunde de asemenea bariera hematoencefalică și se pare că face minuni pentru tratarea și prevenirea demenței și îmbunătățirea memoriei.
Ce alte substanțe naturale au proprietăți care previn apariția cancerului?
Puternicele substanțe naturale vindecătoare și regeneratoare conținute de legume și fructe au fost cercetate și cunoscute de mult timp, însă din păcate se mențin în mare parte ascunse și ignorate datorită comercializării masive de medicamente, care se focalizează asupra chimioterapiei toxice, radioterapiei și chirurgiei pentru tratarea cancerului.
Acesta poate fi motivul pentru care aproape toți cei care lecturează acest articol sunt familiarizați cu chimioterapia, însă un procentaj mult mai mic de persoane cunoaște aceste tratamente contra cancerului care sunt sigure, naturale și potențial inovatoare care din păcate primesc foarte puțină atenție în mijloacele mass-media:
- Curcumina, componenta cea mai activă din condimentul numit turmeric. Dintre toți nutrienții, curcumina este menționată în foarte multe studii științifice care au confirmat folosirea sa contra cancerului. Cercetătorii au descoperit că curcumina poate acționa prin mai mult de 100 modalități diferite, odată ce una intră în celule.
- Crema cu extract de vânătă, cunoscută ca BEC și BEC5, se pare că ajută la eliminarea majorității cancerelor de piele dacă se aplică de mai multe ori pe săptămână.
- Vitamina D: optimizarea producției naturale de vitamina D prin intermediul expunerii sigure la soare este importantă pentru prevenirea și tratarea cancerului. Vitamina D determină autodistrugerea programată a celulelor mutante (care, dacă se înmulțesc ar putea cauzar cancer), reduce propagarea și înmulțirea celulelor canceroase și face astfel încât ca celulele să se dezechilibreze (celulele canceroase în general nu sunt diferențiate) și reduce creșterea de noi vase de sânge față de cele deja existente, care este un pas în tranziția de la tumorile latente care se transformă în tumori canceroase.
De fapt, există mai mult de 600 de substanțe naturale, multe dintre ele în alimente, care s-a demonstrat că sunt promițătoare pentru tratamentul și/sau prevenirea cancerului, inclusiv în cazul formelor rezistente la multiple medicamente de malignitate. Acestea includ compușii anticancerigeni din usturoi, fructe de pădure, varză, broccoli, ciuperci, piper negru și multe altele - lista este incredibil de diversă, tocmai de aceea o alimentație variată este una dintre cele mai bune modalități "de bază" pentru protecția contra cancerului.
De ce chimioterapia este contraproductivă și stimulează creșterea cancerului
Unul din protocoalele de tratament de primă linie pentru persoanele cu cancer este chimioterapia, o strategie care funcționează distrugând chimic celulele tumorale, sau cel puțin împiedică multiplicarea acestora. Unul din inconvenientele majore ale chimioterapiei este acela că și celulele sănătoase sunt afectate sau distruse împreună cu celulele canceroase. Însă o nouă cercetare medicală arată că și celulele sănătoase suferă un tip de deteriorare a ADN-ului după tratamentul de chimioterapie care în realitate crește rata de supraviețuire a celulelor cancerigene.
Cercetătorii au determinat că chimioterapia a provocat o creștere cu până 30 de ori a producerii de WNT, care este o familie de proteine care include WNT16B - care determină ca celulele canceroase să crească și să invadeze țesuturile alăturate.
Rezultatele – despre care oamenii de știință au afirmat că erau "complet neașteptate"—ajută la explicarea motivului pentru care celulele tumorale care răspund inițial bine la chimioterapie, ulterior devin rezistente la aceasta și inclusiv cresc și se dezvoltă mai repede între tratamente.
Dacă considerați că chimioterapia este unica opțiune, aceasta este datorită faptului sistemul medical a fost configurat astfel încât să credem că este singura și cea mai sigură posibilitate de a trata cancerul. Industria cancerului a devenit o afacere care face tot posibilul pentru a menține status quo-ul. Este foarte simplu să ne dăm seama că această industrie medicală este interesată să trateze cancerul suprimând simptomele sale și nu cauza, de exemplu, mărimea tumorii, în timp ce celulele canceroase care supraviețuiesc devin tot mai maligne, ceea ce garantează revenirea bolii în viitor și apariția remisiilor.
Cu siguranță putem face ceva mai bun pentru noi și alege în mod înțelept variante care să nu ne distrugă organismul.
Strategii pentru prevenirea cancerului pe care le puteți adopta chiar de azi
Cea mai bună modalitate de a evita capcanele medicinii moderne, în special medicamentele periculoase și toxice, precum chimioterapia, este modificarea stilului de viață. Dintre toate strategiile sănătoase ale unui stil de viață și care pot avea un impact semnificativ asupra sănătății, normalizarea nivelelor de insulină și de leptină este probabil cea mai importantă.
Nu încape îndoială că aceasta este o necesitate absolută dacă doriți să evitați bolile grave precum cancerul. Aceasta înseamnă să vă modificați alimentația pentru a evita cantitățile excesive de fructoză, cereale procesate și alte ingrediente pro-inflamatorii precum grăsimile trans și să faceți neapărat exerciții fizice în mod regulat.
Grăsimile trans sunt considerate de specialiștii din medicină drept cel mai periculos tip de grăsimi, deoarece cresc nivelul colesterolului rău în organism (LDL) și îl reduc pe cel bun (HDL). Grăsimile trans sunt folosite la prepararea alimentelor procesate pentru a ajuta la prelungirea prospețimii și termenului de garanție a acestora. Mici cantități de grăsimi trans se formează de asemenea în anumite tipuri de alimente de origine animală, precum carnea de vită, de miel și lactatele grase. Alimentele în care se găsesc grăsimi trans și care trebuie evitate cât se poate de mult sunt următoarele: margarina și smântâna pentru gătit, prăjiturile, biscuiții, fursecurile, aluatul congelat de plăcintă sau pizza, chifle pentru hamburgeri, ciocolata de băut tip instant, alimentele prăjite (gogoși, cartofi prăjiți, carne pane), snacksuri, popcorn pentru microunde, chipsuri, napolitane, bomboane și produsele semi-preparate congelate.
Următoarele strategii pot fi de asemenea utile pentru a vă ajuta să vă mențineți o sănătate optimă și neamenințată de cancer:
1. Optimizați-vă nivelele de vitamina D între 50 și 70 ng/ml.
2. Consumați cantități adecvate de grăsimi omega-3 și omega-6.
3. Obțineți majoritatea antioxidanților din alimente proaspete și crude – surse bune de antioxidanți includ murea, merișoarele, coacăzele, zmeura, căpșunii, cireșele, fasolea verde, broccoli și anghinarea.
4. Consumați legume vegetale organice și proaspete: legumele crucifere, în particular, au fost identificate ca având puternice proprietăți anti-cancerigene.
5. Evitați produsele chimice, toxinele și substanțele contaminante cât de mult posibil - Aceasta include să eliminați produsele de curățat toxice, produsele de igienă personală, insecticidele, pesticidele care conțin excesiv de multe componente toxice și înlocuiți-le cu alternative mai naturale și non- toxice.
6. Învățați cum să abordați în mod eficient stresul - Stresul are un impact direct asupra inflamației din corp, care la rândul său este cauza multora dintre bolile cronice care ucid prematur atâtea persoane zilnic, de aceea este foarte important să învățați cum să gestionați stresul și emoțiile negative, să învățați și să recurgeți de fiecare dată când este necesar la tehnici de eliberare și de vindecare emoțională, aceasta fiind unul din principalii factori de obținere a longevității.
7. Mențineți o greutate corporală ideală.
8. Odihniți-vă corespunzător și suficiente ore.
9. Reduceți pe cât posibil folosirea telefoanelor celulare și a altor dispozitive fără fir sau recurgeți la strategii de protecție în cazul în care nu puteți evita folosirea acestora.
10. Alegeți să fierbeți la aburi sau să coaceți la cuptor alimentele în loc să le frigeți sau să le prăjiți. Dacă este posibil, consumați cât mai multe legume și fructe proaspete, crude.
Alimentele cele mai bogate în magneziu
Semințele de dovleac.
Semințele de dovleac sunt foarte bune pentru sănătate. Acestea conțin o mare cantitate de magneziu, dar sunt de asemenea o sursă bună de fosfor, fier, zinc și potasiu și conțin totodată vitamine din grupa B și vitamina K. Semințele de dovleac sunt foarte recomandate în dietă pentru a avea un somn odihnitor și pentru prevenirea formării calculilor renali și a osteoporozei.
Cacao.
Deși cacao este un aliment care se consumă mult în prezent, preparatele pe bază de cacao conțin de obicei cantități ridicate de zahăr. Totuși, se poate găsi cacao pură în comerț și pe care ulterior o poți îndulci cu o variantă mai bună decât zahărul alb rafinat (precum mierea, zahărul brun sau zahărul din flori de cocos). Poți prepara de asemenea cu apă și lapte (pentru variantă mai sănătoasă poți alege laptele de migdale, de orez sau de soia). Acest preparat va avea o mare cantitate de magneziu și de alte minerale precum fosfor, fier, zinc și potasiu, dar și antioxidanți și fibre.
Cacao ajută de asemenea la îmbunătățirea funcției cerebrale, a funcției cardiovasculare, a metabolismului glucozei și ajută la combaterea sindromului premenstrual.
Nucile de Brazilia.
Sunt bogate în magneziu însă, au de asemenea și o mare cantitate de seleniu (100 de grame oferă 2739% din necesarul zilnic recomandat). Nucile de Brazilia sunt bogate și în fosfor, cupru, mangan, zinc, potasiu, vitaminele E și K și acizi grași. Sunt utile în prevenirea cancerului de sân, de colon, de prostată, a cancerului rectal și pulmonar.
Semințele de susan.
Aceste semințe micuțe sunt foarte nutritive și bune pentru sănătate. Se pot adăuga la salate sau alte mâncăruri, sunt bogate în magneziu, cupru, mangan, calciu, fier, zinc și fosfor, precum și în vitamina B6, acid folic și vitamina B3.
Ajută la reglarea nivelului de glucoză din sânge, îmbunătățesc funcția cognitivă, întăresc oasele și dinții și protejează rinichii.
Migdalele.
Pentru a asimila toți nutrienții conținuți de migdale, este cel mai recomandat să le înmuiați câteva ore în apă. Migdalele sunt o sursă foarte bună de magneziu, fosfor, cupru, calciu, fier, potasiu, zinc, vitamina E și riboflavină (vitamina B2).
Pe lângă alimentele menționate mai sus, sunt de asemenea bogate în magneziu și următoarele alimente: nucile caju, semințele de pin, arahidele, nucile, legumele, avocado, bananele, curmalele, caisele, smochinele și stafidele.
Sursa: Ayurvedic Medica