Cum să-ți accelerezi metabolismul
Îți dorești să arzi mai multe calorii, mai multă grăsime pe toată durata unei zile? Nu cred că există vreo femeie care, la un moment dat în viață (în adolescență, după o sarcină), să nu fie atentă la numărul de calorii ingerate. Însă, majoritatea fac o greșeală enormă: se înfometează. Înfometarea nu reprezintă o modalitate ideală de a pierde în greutate. Nu faci decât să îți încetinești metabolismul. Trebuie să înveți să răspunzi semnalelor de foame emise de organismul tău și să te hrănești în mod corect. Mănânci când îți este foame și te hrănești cu alimente sănătoase și integrale.
Consumă cafea sau ceai verde
Ceașca de cafea matinală îți stimulează organismul să consume calorii timp de două ore. Ceaiul verde este excelent pentru stimularea metabolismului. Consumul frecvent al acestuia accelerează pierderea în greutate.
Optimizează-ți funcția tiroidiană
Când o persoană se plânge de faptul că a luat excesiv în greutate, medicul ar trebui să verifice imediat glanda tiroidă. Dacă îți este din ce în ce mai greu să îți ții greutatea sub control, cere-i medicului să verifice această glandă importantă a metabolismului.
Dormi suficient
Mai puțin de șapte ore de somn pe noapte poate perturba hormonii care controlează metabolismul.Dacă nu dormi suficient, vei transforma mult mai greu glucidele și riscurile de a dezvolta diabet sau obezitate sporesc enorm.
Nu sări peste masa de prânz
Un prânz substanțial poate spori cu până la 10% ritmul metabolismului mai ales dacă consumi proteine și surse de materii grase precum ouăle, iaurtul grecesc care conține mult mai multe proteine decât iaurtul tradițional. Un prânz bogat în materii grase ne ajută metabolismul să ardă mai multe glucide și materii grase de-a lungul întregii zile.
Bea apă cu gheață
Consumul de apă accelerează lejer metabolismul, în special dacă aceasta este cu gheață.Motivul?Organismul nostru folosește energie pentru a ne reîncălzi.
Trei-patru mese echilibrate pe zi
Pentru a-ți stimula metabolismul nu este neapărat să mănânci puțin și des. Cercetătorii au ajuns la concluzia că există un număr egal de calorii între mesele mici și frecvente și mesele mai rare dar mai consistente. Organismul nostru apreciază un orar de mese stabil.
Lucrează-ți mușchii
Lucrează-ți grupele mari de mușchi precum coapsele și fesierii. Fă cât mai multă mișcare, gimnastică și alege scările în detrimentul liftului.
Consumă mai multe proteine
Persoanele care consumă mai multe proteine au un nivel metabolic mai ridicat. Adesea, femeile care nu consumă suficiente proteine slabe la fiecare masă precum peștele, puiul sau ouăle sau un pumn generos de migdale.
Consumă chili
Capsaicina conținută de chili stimulează sistemul nervos și îmbunătățește metabolismul. Pigmenții din chili adăugați felurilor de mâncare diminuează apetitul și vei constata că mănânci mai puțin. Consumă chili cât mai des!
Mănâncă suficient
Specialiștii sunt de acord cu un lucru: dacă nu mănânci suficient, poți încetini cu până la 30% buna funcționare a metabolismului tău. Drept urmare, în loc să te înfometezi, consumă alimente sănătoase și fă mișcare în mod regulat. O strategie mult mai eficientă!