Mușețelul și rolul lui în cancerul de tiroidă

Ceaiurile din plante medicinale: binefăcătoare pentru sănătate

Mușețelul și rolul lui în cancerul de tiroidă Ceaiurile din plante sunt o sursă bogată de compuși binefăcători precum polifenolii și flavonoidele, care au proprietăți antioxidante și antiinflamatorii.

 A consuma doar din când în când câte o ceașcă de ceai, fără a avea însă un stil de viață sănătos, nu poate face o mare diferență în privința sănătății dumneavoastră, însă de exemplu pentru populația din Grecia, majoritatea locuitorilor săi având o alimentație mediteraneană sănătoasă, ceaiurile din plante consumate în mod regulat se dovedesc a avea un rol protector contra cancerului.

 Trei tipuri de ceaiuri din plante s-au remarcat datorită potențialului lor anticancerigen, însă dintre toate aceste varietăți (mușețelul, salvia și ierburile montane), mușețelul a avut rolul principal, remarcându-se dintre celelalte două în termeni de prevenire a cancerului.

Maceratul la rece de mușețel reduce riscul de cancer de tiroidă cu până la 80%

 A rezultat conform celor mai recente studii de specialitate că ratele de cancer de tiroidă sunt semnificativ mai scăzute în Grecia decât cele din Statele Unite și Europa. În Grecia, un procent de aproximativ 1.6 din fiecare 100.000 de persoane sunt diagnosticate cu cancer de tiroidă în fiecare an, în comparație cu ratele de 13.2 și 5.2 din fiecare 100.000 de persoane din Statele Unite și respectiv Europa.

 Pe lângă legumele proaspete și grăsimile sănătoase care constituie dieta mediteraneană, locuitorii din Atena de exemplu, consumă foarte des infuzii din plante medicinale, iar studiul efectuat a arătat: cu cât era mai ridicat consumul ceaiului de mușețel, cu atât era mai mic riscul de cancer de tiroidă.

 La modul concret, persoanele care consumau ceai de mușețel între două și șase ori pe săptămână aveau un risc cu 70% mai mic de a suferi de turburări tiroidiene, în timp ce persoanele mai în vârstă care consumaseră în mod regulat timp de 30 de ani ceai de mușețel, aveau un risc cu 80% mai mic. Conform acestui studiu:

 "Cu toate că în ultimul deceniu diferite studii medicale au abordat rolul protector al ceaiului negru și al ceaiului verde în cazul mai multor boli, inclusiv a cancerului, cercetările noastre sugerează pentru prima oară faptul că consumul de ceai din plante, în special de mușețel, protejează contra cancerului de tiroidă, precum și contra altor boli tiroidiene benigne.”

Mușețelul conține flavonoidul anticancerigen numit “apigenina”

 Este probabil ca flavonoizii prezenți în mod natural, cum este cazul apigeninei, să fie responsabili de unele dintre efectele anticancerigene ale mușețelului. S-a descoperit astfel că apigenina, care se găsește în mușețel, țelină, pătrunjel, fructe și alte legume și condimente, a încetinit creșterea cancerului și a redus tumorile canceroase în studiile efectuate pe animale.

 De exemplu, atunci când cobailor li s-au implantat celule din cancer de sân uman în mod particular mortal și având o creștere rapidă, iar ulterior au fost tratați cu apigenină, creșterea celulelor canceroase s-a încetinit, iar tumorile și-au încetinit dezvoltarea.

 Vasele de sânge care alimentează tumorile canceroase s-au redus și au restrâns fluxul de nutrienți către celulele tumorale, împiedicând astfel consumul de nutrienți necesari pentru a se dezvolta. Un studiu realizat în 2011 a avut de asemenea rezultate promițătoare; atunci când cobaii având cancer au fost tratați cu apigenină, au dezvoltat mai puține tumori și s-au înregistrat încetiniri semnificative în dezvoltarea tumorilor.

 În 2013, s-a demonstrat că apigenina se unește cu aproximativ 160 de proteine din corpul uman, ceea ce sugerează că aceasta are efecte profunde asupra sănătății (spre deosebire de medicamentele de sinteză, care în mod normal au doar un obiectiv specific). Cercetătorii au oferit în această privință următoarea explicație:

 "...În contrast cu produsele farmaceutice având molecule mici și concepute pentru specificitatea scopurilor definite, substanțele fitochimice alimentare afectează un mare număr de celule având diverse afinități și care, în combinație, oferă beneficii recunoscute pentru sănătate."

7 beneficii pentru sănătate ale mușețelului

 Această plantă calmantă a fost foarte folosită de-a lungul vremurilor, inclusiv de către tatăl medicinii, Hipocrate. Mușețelul este utilizat în mod tipic sub formă de infuzie, macerat, extract lichid sau ulei esențial obținute din florile acestei plante.

 În plus față de rolul său de prevenire a cancerului de tiroidă, mușețelul mai are multiple acțiuni farmacologice, fiind:

Anti-bacterian

Antifungic

Anti-inflamatoriu

Antispasmodic

Anti-ulcer

Anti-viral

Sedativ

 

 

 În plus, mușețelul este de real ajutor și în următoarele condiții:

 1. Răni și înțepături de insecte

 Mușețelul este una din plantele cele mai relaxante, fie că este folosit sub formă de ceai, fie că este aplicat pe piele. Mușețelul este bogat în bioflavonoide precum: apigenina, luteolina și quercetina și a fost foarte apreciat de vechii greci, romani și egipteni ca un balsam pentru tratarea rănilor.

 Cercetările arată că cobaii care au avut diverse răni și înțepături și care au băut macerat de mușețel s-au vindecat mai repede decât cei care nu au băut, posibil datorită efectelor sale anti-inflamatorii, antimicrobiane și antioxidante. S-a demonstrat că mușețelul vindecă complet rănile și mai rapid decât corticosteroizii.

 2. Diabet

 Ceaiul de mușețel ar putea fi o bună opțiune pentru diabetici, deoarece un studiu medical a demonstrat că mușețelul a provocat o scădere semnificativă a nivelelor de glucoză din sânge în cazul cobailor diabetici, în timp ce a redus de asemenea riscul de complicații cauzate de diabet, inclusiv neuropatia diabetică (deteriorarea nervilor), cataractă, deteriorarea vederii și tulburări renale.

 Conform publicației Molecular Medicine Reports:

 "Studiile sugerează faptul că mușețelul ameliorează hiperglicemia și complicațiile diabetice suprimând nivelele de zahăr din sânge și crescând nivelul de depozitare a glicogenului în ficat...”

 3. Calmarea spasmelor musculare, îndepărtarea stresului și a anxietății

 Ceaiul de mușețel crește nivelele de glicină, ceea ce ajută la calmarea spasmelor musculare. Glicina relaxează de asemenea nervii, ceea ce poate explica de ce mușețelul este eficient pentru îndepărtarea stresului și a anxietății. În mod tradițional, ceaiul de mușețel se recomandă și pentru calmarea durerilor menstruale.

 4. Probleme cu somnul

 Mușețelul are efecte sedative care pot ajuta la obținerea unui somn bun, motiv pentru care se recomandă consumarea unei infuzii de mușețel înainte de culcare. Un studiu a arătat că persoanele care aveau insomnie și care au luat un supliment cu mușețel au observat îmbunătățiri ale nivelului de energie din timpul zilei și respectiv îmbunătățirea calității somnului. Conform raportului de Medicină Moleculară:

 "Mușețelul este pe bună dreptate considerat ca un sedativ blând și un inductor al somnului. Efectele sale sedative se datorează flavonoidului apigenină care se unește cu receptorii de benzodiacepină din creier.

 Studiile efectuate au demonstrat efectele "anticonvulsive asupra SNC [sistemul nervos central]... și s-a observat că zece pacienți având probleme cardiace, au adormit rapid și profund aproximativ după 90 de minute după ce consumaseră ceai de mușețel.”

 5. Tulburări digestive

 Ca relaxant muscular, mușețelul poate ajuta la calmarea neplăcerilor stomacale și poate fi binefăcător inclusiv în cazul sindromului intestinului iritabil (SII). Așa cum s-a semnalat în Molecular Medicine Reports:

 " Mușețelul a fost folosit în mod tradițional pentru tratarea numeroaselor afecțiuni gastrointestinale, inclusiv a tulburărilor digestive, spasmelor sau colicilor, neplăcerilor stomacale, flatulenței (gaze), ulcerelor și iritării gastrointestinale. Mușețelul este în special util pentru rezolvarea flatulenței, calmarea stomacului și relaxarea mușchilor are ajută la fluxul alimentelor prin intestine."

 6. Hemoroizi

 Mușețelul are puternice efecte antiinflamatorii, iar un unguent cu mușețel poate ajuta la ameliorarea hemoroizilor. În acest caz, mușețelul mai poate fi utilizat și sub formă de tinctură în băi locale pentru ameliorarea durerilor cauzate de hemoroizi.

 7. Iritații ale pielii

 Datorită efectelor sale antiinflamatorii, mușețelul se utilizează foarte des și pentru tratarea diverselor iritații ale pielii, precum arsurile solare și erupții și este de asemenea de folos în cazuri de eczemă. Într-un studiu medical efectuat în cazul eczemelor, s-a descoperit că mușețelul era cu un procent de 60% la fel de eficient precum crema cu hidrocortizon.

Este mușețelul un tonic de sănătate în general?

 Mușețelul este una din plantele medicinale cele mai populare din lume. Ca în cazul majorității plantelor medicinale, se pare că mușețelul este util pentru o mare varietate de probleme de sănătate, având multe efecte curative. De exemplu în Germania, folosirea mușețelului este aprobată pentru a reduce inflamația pielii și crampele stomacale.

 American Botanical Council (Consiliul american pentru botanică) semnalează faptul că există numeroase studii care recomandă folosirea mușețelului pentru îmbunătățirea calității somnului, stoparea diareei în cazul copiilor, ameliorarea colicilor la bebeluși, cicatrizarea rănilor, reducerea mucozităților la pacienții care urmează radioterapie și ameliorarea simptomelor cauzate de eczeme.”

 Mușețelul are de asemenea beneficii semnificative pentru sănătatea emoțională și cea mentală, calmând "tensiunea nervoasă cauzată de stres și excitabilitatea nervoasă la copii”. S-a demonstrat inclusiv că mușețelul ajută la îmbunătățirea simptomelor tulburării de hiperactivitate și deficit de atenție (ADHD) în cazul adolescenților. Iată ce se consemnează în publicația Molecular Medicine Reports:

 " Mușețelul a fost utilizat ca un medicament perfect natural încă din antichitate, iar în prezent continuă să fie popular și probabil că va fi utilizat și în viitor la fel de mult, deoarece conține diverse substanțe fitochimice bioactive care au efecte terapeutice dovedite. Mușețelul poate ajuta la ameliorarea condițiilor cardiovasculare, la stimularea sistemului imunitar și oferă o anumită protecție contra cancerului."

Sugestii și dozări pentru folosirea mușețelului

 Dacă vă place ceaiul de mușețel, acesta este o alegere foarte bună înainte de culcare sau după o zi obositoare și stresantă. Ceaiul de mușețel este de asemenea o opțiune bună după masă, pentru a ajuta digestia.

 American Botanical Council (Consiliul american pentru botanică) oferă de asemenea următoarele rețete pentru folosirea mușețelului sub formă de plantă uscată pentru diferite afecțiuni:

 - Ca adaos pentru baie locală: 50 g de flori uscate de mușețel se adaugă la 10 litri de apă pentru ameliorarea inflamației ano-genitale (adică hemoroizi).

 - Gargară: În 100 ml de apă fierbinte se adaugă între 3 și 10 g de flori uscate și se lasă la infuzat timp de 5-10 minute. Infuzia se utilizează pentru a face gargară în cazul inflamării membranelor mucoase din gură și respectiv gât.

 - Inhalații: În 100 ml de apă fierbinte se adaugă aproximativ 3-10 g de flori uscate și se lasă la infuzat timp de 5-10 minute. Cu capul acoperit cu un prosop, care să cuprindă și vasul în care este infuzia, inhalați aburii timp de 10 minute, iar astfel inflamația căilor respiratorii superioare se va calma.

 - Cataplasme: folosiți o pastă semisolidă care să conțină aproximativ 3-10% flori de mușețel.

Sursa: Ayurvedic Medica

Mai poți citi din Remedii si tratamente naturiste

6 remedii naturiste con…

Care sunt cauzele căderii părului?  Căderea părului este o problemă suferită nu doar de băr...

7 alternative la antibi…

Bacteriile bune și rolul microbiomului intestinal  Antibioticele, bine utilizate, pot salva vieț...

10 utilizări ale plant…

Istoria plantei de Aloe Vera  Deși beneficiile plantei de Aloe Vera sunt impresionante, acestea n...

4 plante medicinale pen…

Plante pentru sănătatea căilor respiratorii  Una dintre modalitățile prin care organismul tre...

Aciditatea stomacală: …

Ce este aciditatea stomacală sau gastrita?  Gastrita sau aciditatea stomacală este de fapt un ex...

Cuișoarele: proprietă…

Proprietățile terapeutice ale cuișoarelor  Pe lângă faptul că sunt folosite ca remediu natur...

5 remedii naturiste con…

Vara și dezavantajele sale  Odată cu sosirea verii, majoritatea persoanelor petrec mai mult timp...

Coada-calului: 14 benef…

Coada-calului și proprietățile sale medicinale  Coada-calului era cunoscută încă din Grecia ...

Leurda, proprietăți …

Cum se folosește leurda?  Leurda (Allium ursinum) este un tip de plantă erbacee care crește în...

Infuzie pentru prevenir…

Infuzie pentru prevenirea gripei și a infecțiilor  Această formulă pe bază de 7 plante oferă...

Șofranul: 8 beneficii …

Care sunt principalele beneficii ale șofranului pentru sănătate?  Șofranul este un condiment f...

Remedii naturiste contr…

Ce este hipotensiunea?  Sângele circulă în mod continuu prin întregul corp datorită pre...

Proprietățile curativ…

  Care sunt beneficiile algei Chlorella?  Chlorella este o microalgă verde care există de ma...

12 antibiotice naturale…

12 antibiotice naturale puternice (II)  Vă prezentăm în continuarea primului articol inti...

12 antibiotice naturale…

Antibioticele de sinteză și efectele lor secundare  Fără îndoială că antibioticele su...

Sucuri pentru întărir…

  Ce este sistemul imunitar?  Sistemul imunitar este sistemul de apărare naturală pe care corp...

Feniculul și propriet…

  Feniculul și proprietățile sale medicinale  Feniculul este o plantă originară din Europa ...

Anasonul: proprietăți…

  Anasonul: proprietăți medicinale și beneficii  Anasonul, având denumirea științifică de...

Remedii naturiste cu sp…

  Date generale despre spirulină  Spirulina este o algă de dimensiuni mici, unicelulară și ...

Plante medicinale vinde…

  Cele mai cunoscute modalități de folosire a plantelor medicinale  Plantele medicinale sunt r...

Remedii pentru stomacul…

  Stomacul sensibil: cauze și simptome caracteristice  Stomacul sensibil este însoțit adeseor...

Remedii pentru accelera…

  Despre metabolism – date generale  Metabolismul este acel ansamblu de transformări chimice ...

Shake de sfeclă roșie…

  Sucul de sfeclă roșie: o comoară pentru sănătate  Unul dintre sucurile detoxifiante prin ...

Remedii cu miere pentru…

  Mierea este un aliment complet  Mierea este unul dintre alimentele cele mai complete care exis...

Siropuri și remedii ex…

  Siropuri și remedii expectorante pentru căile respiratorii  Există siropuri naturale pentru...

Ceapa, remediu excepți…

Ceapa are un conținut ridicat de polifenoli benefici  A consuma zilnic o ceapă bogată în vitam...

7 infuzii antigripale e…

  7 infuzii antigripale eficiente  Gripa debutează cu stări de oboseală, dureri musculare, du...

5 remedii naturiste con…

  5 remedii naturiste contra cistitei  Vă prezentăm în acest articol câteva remedii naturist...

5 rețete de sucuri rev…

  Țelina, o legumă cu proprietăți curative  Țelina este o legumă care are multe proprietă...

Polenul: proprietăți…

  Polenul este un superaliment complet  Recent, polenul a început să fie din ce în ce m...

7 remedii naturiste cu …

  7 remedii naturiste cu struguri  Strugurii, originari din regiunea caucaziană, sunt fructe di...

Remedii naturiste contr…

  Remedii naturiste contra alergiilor  Alergia se caracterizează printr-un ansamblu de simptome...

Remedii naturiste în s…

  Remedii naturiste în sciatică  Denumirea acestei afecțiuni provine de la nervul sciatic, ca...

5 beneficii ale clorofi…

  Ce este clorofila?  Clorofila este unul din compușii chimici fundamentali care este prezent ...

6 băuturi naturale con…

  6 băuturi naturale contra infecțiilor urinare  În special femeile se confruntă cu infecți...

Sucuri pentru purificar…

  Sucuri pentru purificarea colonului  Funcția colonului poate fi afectată din diverse motive...

Anemia: prevenire și r…

  Ce este anemia?   Anemia este o afecțiune a sângelui care poate provoca o întreagă listă ...

Remedii naturiste contr…

  Cauzele durerilor articulare  Deteriorarea articulațiilor poate să apară odată cu înainta...

Remedii naturiste contr…

  Ce este migrena?  Migrena este un tip de durere de cap care este însoțită și de alte simpt...

Băutură antiinflamato…

  Băutură antiinflamatorie și anticancerigenă cu turmeric  Pe lângă proprietățile ...

Probioticele pot preven…

  Ce sunt probioticele? Probioticele pot preveni cancerul hepatic  Oamenii de știință au...

10 băuturi anticanceri…

10 băuturi anticancerigene  Cancerul este o boală gravă, foarte răspândită în prezent, î...

Plante medicinale și a…

  Ce este apatia?  Apatia poate fi definită ca o lipsă de motivație pentru a acționa și con...

Proprietățile anti-ca…

  Șofranul – un condiment valoros  Șofranul are o lungă istorie, fiind folosit ca și condi...

Remedii preventive cont…

  Remedii preventive contra cancerului  Principala cauză a cancerului este stilul de viață mo...

Ceapa și usturoiul: re…

Ceapa și usturoiul: remedii anti-cancer  În ultimii ani, numeroase studii medicale au demonstrat...

Vitamina C, remediu con…

  Vitamina C, remediu contra cancerului (II)  Dr. Ronald Hunninghake (Statele Unite) este un exp...

Vitamina C, remediu con…

  Aspecte generale despre vitamina C   - Vitamina C este un nutrient care se găsește în alime...

Vinetele lupta eficient…

  Vinetele ne protejează contra cancerului    Specialiștii în nutriție numesc această leg...

Beneficiile iasomiei pe…

  Iasomia, regina florilor  Iasomia (Jasminus communis) este un arbust având flori albe, roz, g...

Remedii naturale contra…

  Remedii naturale contra depresiei  Depresia este o tulburare a stării emoționale care determ...

Ceaiul din flori de cir…

  Ce este retenția de lichide?  Retenția de lichide sau edemul este o afecțiune care se produ...

Legumele crucifere lupt…

  Legumele crucifere și cancerul de sân  Legumele crucifere sunt fundamentale pentru a lupta c...

Varza, remediu eficient…

  Varza ne ajută la prevenirea oricărui tip de cancer  Varza aparține familiei Brassica, la f...

Alimente antiinflamator…

  Alimente antiinflamatorii pentru colonul iritabil  Se estimează că mai mult de 25% din popul...

5 plante pentru tratare…

  5 plante pentru tratarea artritei  Artrita este o boală cronică ce generează inflamarea art...

Remedii naturiste contr…

  Remedii naturiste contra amigdalitei  În fiecare zi, amigdalele noastre sunt expuse la divers...

Beneficiile vindecătoa…

  Beneficiile vindecătoare ale echinaceei  Echinaceea este o plantă care se folosește pentru ...

Ceaiul Bancha luptă ef…

  Despre ceaiul Bancha  Ceaiul Bancha este o varietate japoneză a ceaiului verde și este folos...

Mierea, remediu natural…

  Motive pentru care mierea te va ajuta să dormi mai bine  Cu toții trecem uneori prin perioad...

7 remedii naturiste con…

  Ce cauzează înroșirea ochilor?  Există mulți factori care pot determina iritarea ochilor...

Mango previne și trate…

  Mango luptă împotriva cancerului  În prezent, cancerul este o boală care afectează din p...

5 infuzii pentru tratar…

  5 infuzii pentru tratarea anxietății  Problemele de anxietate afectează o mare parte din po...

5 remedii naturale cu a…

  Avocado și beneficiile sale  Fructul de avocado este considerat unul din alimentele cele mai ...

Beneficiile plantei alo…

  Aloe vera reglează pH-ul stomacului și reduce aciditatea  Datorită proprietăților sale vi...

Remedii naturiste împo…

  Remediile naturiste ajută la tratarea sângerărilor gingivale  Cu toții ne temem de vizita ...

Remedii naturiste pentr…

  Remedii naturiste pentru problemele de fiere sau bilă  Fierea este unul din cel mai pretenți...

Proprietățile turmeri…

  Extractul de turmeric distrugere celulele canceroase  Un nou studiu științific a constatat c...

Uleiul de cocos pentru …

  Ce este ficatul gras?  Ficatul este un organ de mare importanță care participă la digestie ...

Remedii naturiste contr…

  Ce este aciditatea stomacală?  Aciditatea stomacală sau arsura stomacală este o senzație n...

Sucuri naturale pentru …

  Importanța menținerii unui ficat sănătos  Sedentarismul și obiceiurile nocive ne pot slă...

Zmeura și ceaiul verde…

  Zmeura și ceaiul verde combat celulita  Zmeura şi ceaiul verde au proprietăți foarte simil...

Remedii naturale pentru…

  Remedii naturale pentru durerile musculare  Cu toții am suferit la un moment dat de dureri mu...

Tratamente naturale con…

  Ce trebuie să știm despre tusea nocturnă?  Dacă ne confruntăm cu neplăcerile tusei noctu...

5 sucuri anticancerigen…

  Alimentația și pH-ul  Tot ceea ce mâncăm și bem influențează în bine sau în rău pH-u...

Metode inedite și natu…

  Nasul înfundat, simptom al răcelilor și alergiilor  Nasul înfundat este un simptom al răc...

Infuzii naturale care t…

  6 infuzii naturale pentru a trata simptomele de menopauză  Dacă urmezi un tratament medicame...

Semințele de in reduc …

  Consumul de semințe de in poate reduce mortalitatea în cancerul de sân cu până la 70 %  M...

Turmericul produce recu…

  Turmericul ajută pacienții cu Alzheimer  Turmericul a fost folosit în India de peste 5.000 ...

Știința confirmă: tu…

Curcumina din turmeric are eficacitatea a 14 medicamente  Turmericul este una din plantele cele ma...

Ciupercile Shiitake au …

  Ciupercile Shiitake, unul din alimentele cele mai sănătoase de pe planetă  În general, toa...