Â
Ce este gastroenterita și cum se manifestă?
 Gastroenterita este o boală infecțioasă care apare foarte des în timpul lunilor călduroase ale anului.
 Gastroenterita este o afecțiune caracterizată prin inflamația tractului gastrointestinal care implică atât stomacul, cât și intestinul subțire și care se manifestă prin diaree, vărsături, dureri și crampe abdominale. Gastroenterita este cunoscută și sub denumirea de enterogastrită, infecție gastrică și gastroenteropatie. Deși nu este înrudită cu gripa, boala este numită gripa stomacului sau gripă gastrică.
 În general, gastroenterita tinde să dureze între 3 și 6 zile, iar simptomele se manifestă între 4 și 48 ore după contagiere. Cu toate că este vorba de o afecțiune în general ușoară, gastroenterita poate deveni gravă în cazul copiilor, persoanelor în vârstă sau celor care au un sistem imunitar slăbit, iar în aceste situații trebuie să existe supraveghere medicală adecvată pentru a se evita posibile complicații.
 Una dintre aceste complicații care pot apărea este deshidratarea sau pierderea rezervelor hidrice, tocmai de aceea hidratarea este fundamentală atunci când ne confruntăm cu gastroenterita, în special în cazul copiilor și a persoanelor în vârstă. În acest sens, când simțim că avem gura uscată, ochii iritați sau avem dificultăți la urinare, este foarte posibil să fim deshidratați.
 Cu toate că gastroenterita ne poate afecta practic tot timpul anului, mai ales în timpul verii cazurile de gastroenterită cresc în mod alarmant. De ce se întâmplă aceasta? Motivul fundamental sunt temperaturile ridicate, care afectează în mod negativ starea alimentelor, prin proliferarea microorganismelor. De asemenea, obișnuim să petrecem mai mult timp în aer liber, iar dacă nu menținem o igienă adecvată a mâinilor – dacă de exemplu nu ne spălăm destul de des mâinile – putem să ne îmbolnăvim mai ușor.
 Așa cum menționam anterior, printre cauzele cele mai obișnuite ale gastroenteritei putem menționa ingerarea alimentelor și a apei contaminate, cu toate că poate fi vorba și de contagiere de la o persoană la alta.
Â
Cum să prevenim gastroenterita vara?
 Prevenirea gastroenteritei pe timpul verii este facilă, în special dacă se urmează câteva sfaturi de bază care ajută la evitarea acesteia în mod direct. Cele mai importante recomandări sunt următoarele:
Spală-te mai des pe mâini
 Știai că, în general, gastroenterita tinde să fie contagioasă din cauza spălării neadecvate a mâinilor? Este suficient să folosești sau să atingi un obiect care a fost folosit de o persoană având gastroenterită și care l-a folosit înainte. Această contagiere este mai frecventă dacă folosești cuțite, furculițe, linguri sau pahare pe care le-a folosit altcineva înainte. De aceea, este foarte important să te speli pe mâini frecvent, folosind apă caldă și săpun timp de cel puțin 20 de secunde.
Evită să folosești la comun mâncarea, apa și vasele de bucătărie
 Acest lucru este esențial pentru prevenirea gastroenteritei. Evită să folosești la comun ustensilele de bucătărie, precum și mâncarea și apa.
 Fii în special atent la alimentele crude, evitând să amesteci alimentele gătite cu cele crude (mai ales carnea de pui și ouăle) și să folosești ustensilele de bucătărie spălate bine în prealabil.
Â
Ai grijă cu anumite alimente
 Păstrează alimentele în frigider, mai ales sosurile preparate cu ouă (cum este cazul maionezei). Evită acele alimente care nu ți se par prea proaspete, în special dacă nu știi când au fost preparate sau dacă nu au fost păstrate la frigider. Este mai bine să eviți alimentele care au fost ținute mai mult de 24 de ore la temperatura ambiantă.
 Referitor la ouă, este indicat să le păstrați întotdeauna la frigider de când le-ați cumpărat, evitați să le spălați și evitați să consumați preparate pe bază de ouă sau maioneză dacă luați masa în oraș.
Â
Precauții cu apa
 Este recomandat ca apa să fie întotdeauna filtrată sau îmbuteliată, în special dacă nu-i cunoașteți proveniența sau dacă a rămas mult timp deschisă. În cazul în care aveți îndoieli referitoare la acest aspect, se recomandă să o fierbeți, iar apoi să așteptați să se răcească pentru a o putea consuma.
Sursă: Sănătate cu Dr. Cătălin Luca