Emoțiile și cancerul - mintea anticancer

 

În cadrul acestui articol voi vorbi despre emoții și cancer și despre legătura dintre cancer și stres.

Povestea mea

 Emoțiile și cancerul - mintea anticancerMă numesc Odile Fernandez, sunt medic de familie, am 36 de ani și doi copii. În anul 2010 am avut cancer de ovar cu multiple metastaze și adevărul este că expectativele și speranța de viață, în cazul meu, erau limitate. Doream să caut ceva care să mă ajute nu doar să-mi prelungesc viața, ci și să mă vindec.

 Fiind medic, am decis să caut orice informație bibliografică științifică care să relaționeze cu cancerul cu alimentația și stilul de viață. Ceva ce nu am învățat în facultatea de medicină, însă evidențele mi-au demonstrat că există această legătură între alimentație și stilul de viață, relaționată direct cu apariția cancerului.

Atunci, am început o schimbare radicală a stilului meu de viață: mi-am schimbat modalitatea de a mă hrăni, am început să fac exerciții fizice, am pierdut surplusul de greutate corporală și mi-am schimbat atitudinea vizavi de boală și față de viață, trăind mai conectată la momentul prezent, profitând de fiecare secundă, de fiecare clipă, deoarece am realizat că viața este limitată.

 

Mintea anticancer

 Dezvoltarea cancerului depinde mult de alimentele pe care le consumăm, însă depinde de asemenea și de emoțiile noastre, de modul în care ne confruntăm cu conflictele și relaționăm cu noi înșine și cu semenii noștri.

 Conflictele emoționale puternice și nerezolvate pot cauza cancer. În zilele noastre, știința încă nu a putut identifica conflictele ca fiind un factor carcinogen, însă s-a demonstrat că conflictele nerezolvate și stresul contribuie la dezvoltarea mai rapidă a cancerului.

 Însă prioritatea noastră trebuie să se focalizeze asupra fericirii, trăirii unei vieți pozitive și pline de bucurie. Să căutăm în interiorul nostru o motivație pentru a ne vindeca și pentru a trăi. În cazul meu, motivația era fiul meu de 3 ani.

 Focalizează-te pe ceea ce te face fericit și care îți aduce bucurie. Crede în visurile tale, deoarece dacă crezi în visuri, acestea vor deveni realitate.

 

Stresul și cancerul

 Stresul influențează cancerul: acesta crește riscul de a suferi de cancer în cazul persoanelor sănătoase, dar supuse unui stres cronic și reduce șansele de supraviețuire în cazul persoanelor care deja suferă de această cumplită boală.

 Cu toții ne confruntăm cu situații care ne cauzează stres, însă fiecare persoană face față acestor situații în mod diferit. Cu cât ne simțim mai lipsiți de speranță și mai neputincioși referitor la conflicte, cu atât vor exista mai multe posibilități de a suferi de cancer.

 Când suntem supuși unui stres cronic se eliberează hormoni care activează creșterea și dezvoltarea cancerului. Când suntem stresați eliberăm cortizol și adrenalină care stimulează eliberarea de substanțe inflamatorii în sistemul nervos simpatic și blochează celulele NK, favorizând astfel apariția cancerului. (Conform Wikipedia: “celulele Natural Killer (sau celulele NK), sunt un tip de limfocite citotoxice care aparțin sistemului imun înnăscut. Rolul celulelor NK este similar cu cel al celulelor T citotoxice. Celulele NK acționează rapid împotriva celulelor infectate viral și a celor tumorale, acționând la aproximativ 3 zile de la infectare”).

 Stresul este inevitabil, ceea ce putem învăța este cum să-i facem față. Trebuie să învățăm să lăsăm lucrurile să curgă și să evităm să ne afecteze.

 Pentru a învăța să controlăm stresul vă sfătuiesc să începeți să realizați exerciții de relaxare și de respirație conștientă.

 Meditația este una dintre tehnicile cele mai eficiente pe care o pot utiliza pacienții cu cancer pentru a obține o stare plină de armonie spirituală și mentală. Meditația este ideală pentru a controla stresul și pentru a învăța să ne confruntăm cu conflictele emoționale. Meditația constă în a ne concentra asupra respirației în timp ce observăm, în interiorul nostru, cum conflictele, fricile și greutățile dispar treptat din mintea noastră și nu le mai acordăm atenție, fără să ne focalizăm asupra lor. Le vom urmări derulându-se fără a interveni asupra lor.

 Aprofundând zilnic această tehnică vom observa cum se va îmbunătăți modalitatea noastră de a înfrunta problemele și de a obține mai multă pace și calm mental.

 

Practică vizualizarea creativă!

 Transmite celulelor tale dorința de a te vindeca, iar în acest sens este foarte utilă vizualizarea creativă:

  • Imaginează-ți celulele canceroase ca fiind slăbite, inutile. Imagineazăți-le ca pe o armată prost organizată.
  • Aliatul tău este o armată formată din diferite tipuri de globule albe care sunt responsabile de eliminarea celulelor canceroase. Imaginează-ți limfocitele, celulele Natural Killers și celulele macrofage. Acestea trebuie să fie foarte puternice și disciplinate.
  • Sistemul tău imunitar este agresiv și inteligent, caută în continuu și atacă celulele canceroase.
  • Imaginează-ți bătălia dintre sistemul imunitar și cancer. În timp ce sistemul tău imunitar vizualizează cum se reduce tumoarea până la dispariția sa din corp.
  • Eu îmi imaginam că limfocitele erau niște polițiști cu câini foarte fioroși care atacau cancerul, iar celulele NK erau niște dinozauri dezlănțuiți care que atacau în continuu, distrugând celulele tumorale.
  • După victorioasa bătălie a celulelor imunitare, resturile celulelor canceroase moarte sunt înlăturate și eliminate din corp. Zonele din corp unde anterior era cancerul, sunt acum reparate și regenerate și funcționează din nou perfect ca și cum nu s-ar fi petrecut nimic.
  • Imaginează-ți că tratamentul administrat (oricare ar fi acesta: chimioterapie, radioterapie, alimentație, reiki, acupunctură…) are efecte pozitive puternice.
  • Odată ce ai vizualizat că ai învins cancerul, imaginează-te fericit, făcând ceea ce îți place cel mai mult și fiind înconjurat de ființele dragi. Imaginează-te plin de pace și de fericire. Felicită-te pentru felul în care ai reuși să te vindeci și imaginează-ți că si persoanele dragi te felicită pentru aceasta.
  • Dacă ai dureri într-o anumită zonă a corpului, imaginează-ți cum această durere se reduce, iar apoi dispare treptat.

Cere ajutor!

 Persoanele care au cancer nu obișnuiesc să ceară ajutorul celorlalți și tind să facă toate lucrurile singuri. De aceea, dacă ai cancerul nu fă pe puternicul și cere ajutor!

 

Familia și prietenii pot fi cei mai buni aliați pentru tine

 Rolul familiei și al prietenilor în timpul bolii este crucial. S-a demonstrat că persoanele care primesc sprijin emoțional efectiv din partea ființelor iubite trăiesc mai mult și au o calitate a vieții mai bună decât acele persoane care își duc boala în singurătate.

 În cazul meu, soțul și fiul, părinții și prietenii mei au avut un rol foarte important datorită sprijinului și iubirii pe care mi le-au oferit în timpul acestui proces de vindecare. Ei au fost tot timpul alături de mine fie că era foarte greu, fie că era mai bine.

 Soțul și fiul meu s-au ras și ei pe cap atunci când mi-a căzut părul datorită efectelor chimioterapiei pentru a-mi arăta prin acest simplu gest că NU ERAM SINGURĂ.

 Caută ajutorul și sprijinul ființelor dragi ție. Dacă nu ai rude sau prieteni apropiați, poți recurge la ajutorul diferitelor asociații care ajută bolnavii de cancer, unde vei găsi sprijin fizic și emoțional.

 

Propriile mele reguli pentru a fi fericit:

 În încheiere, voi oferi câteva reguli simple pentru a fi fericit și pe care eu însămi urmăresc să le aplic în fiecare zi:

  • Eliberează-ți inima de ură. Iartă vechile ranchiuni și resentimente din trecut.
  • Eliberează-ți mintea de preocupări excesive. Învață să oferi lucrurilor importanța justă, fă astfel încât problemele să te “ocolească”.
  • Trăiește cu umilință și fără mari pretenții. Uită de consumism. Mulțumește-te cu puțin.
  • Oferă mult, fără intenția de a primi în schimb. Cel mai important este să oferi lucruri pe care noi le considerăm valoroase și importante. Așteaptă mai puțin de la ceilalți.
  • Înlocuiește tristețea și depresia cu bucurie și entuziasm. Fii întotdeauna pozitiv.
  • Înlocuiește frica și anxietatea cu pace și seninătate. Înlocuiește ura, invidia și frustrarea cu răbdare și iubire.
  • Iubește-te intens și iubește-i pe ceilalți. Iubește și prețuiește viața.
  • Preia controlul asupra vieții și bolii tale. Trebuie să fii o parte activă a bolii tale. Nu te limita la ceea ce medicii îți prescriu ca tratament. Întreabă, caută, cercetează. Devino un pacient activ.
  • Mulțumește-i cancerului. Sună teribil, însă așa este. Datorită unui proces care îți bulversează viața poți să-ți întărești credințele și să te reinventezi pe tine însuți. Cancerul este o oportunitate pentru a-ți transforma viața, pentru a reflecta asupra trecutului și pentru a-ți planifica un prezent și un viitor mai spiritual, mai conștient și armonios. Cancerul te ajută să afli cine sunt adevărații tăi prieteni și persoanele care te iubesc cu adevărat.
  • Trăiește în armonie cu natura. Plimbă-te pe câmp și pe plajă desculț. Simte briza pe față și moliciunea pământului sub picioare. Dacă ai posibilitatea, alege să trăiești undeva la țară.
  • Bucură-te de fiecare moment pe care ți-l oferă viața. Bucură-te de fiecare mângâiere, de fiecare zâmbet și de fiecare îmbrățișare.
  • Călătorește. Descoperă experiențe noi și pozitive.
  • Ai încredere în puterea ta de a te vindeca. Nimic nu este permanent cu excepția transformării. Tocmai de aceea, orice boală este reversibilă. Puterea se află în noi.
  • Învață să te asculți și ai încredere în instinctele tale.
  • Practică terapia prin râs. Înconjură-te de oameni care te fac să râzi și să zâmbești, nu de cei care te fac să suferi.
  • Învață să spui nu. În primul rând ai grijă de tine ca să poți avea grijă de ceilalți.
  • Amintește-ți că nimic nu se petrece din întâmplare. Dacă acest articol a ajuns la tine, înseamnă că aveai nevoie de aceste informații.

 Obișnuim să credem că viața este infinită. Credem că întotdeauna va exista un mâine pentru a ne îndeplini visele, pentru a spune “te iubesc” sau pentru a o îmbrățișa o ființă iubită. Poate că mâine nu va veni, niciodată nu știm cât mai avem de trăit, așa că bucură-te de fiecare clipă și urmează-ți visele.

 

Rețete Anticancer, o carte și o poveste de viață plină de speranță

 Au trecut 4 ani și nu mai sunt bolnavă, aceasta contra tuturor pronosticurilor medicinii oficiale. Am reușit să fiu mamă din nou (Odile a rămas însărcinată, spre uimirea tuturor medicilor care au tratat-o, după tratamentele clasice de chimioterapie și a născut un copil perfect sănătos) și sunt plină de energie și de vitalitate. M-am transformat atât interior cât și exterior. Acum sunt mai fericită, mai bucuroasă, pozitivă și mă simt întinerită și mai frumoasă ca niciodată. Trăiesc focalizată asupra prezentului și mă bucur de fiecare moment, de fiecare nouă zi pe care mi-o dăruiește viața și sunt profund recunoscătoare pentru acest dar.

 Relația mea personală cu cancerul a fost specială. Am reușit să învăț din boală și să încep o nouă viață. Această experiență a fost pentru mine minunată și m-am decis să-mi împărtășesc experiența personală și orice informații medicale pe care le-am adunat de-a lungul acestor ani sub forma unui blog misrecetasanticancer.com și a două cărți, Mis Recetas Anticáncer și Mis Recetas de Cocina Anticáncer.

 Dorința mea este aceea de a ajuta și alte persoane care se confruntă cu cancerul, să aduc lumină și speranță pentru procesul de vindecare. Se spune că ceea ce nu se oferă se pierde, iar eu nu doresc ca experiența și cunoașterea mea să se piardă dacă pot ajuta și alte persoane.

 

Despre Odile Fernandez

 Odile Fernandez este medic de familie și supraviețuitoarea unui cancer de ovar stadiul IV. În prezent locuiește în Spania și este autoarea a 2 cărți: Mis Recetas Anticáncer (Rețetele mele anticancer) și Mis Recetas de Cocina Anticáncer (Rețetele bucătăriei anticancer). Îi puteți consulta articolele pe pagina sa web: misrecetasanticancer.com.

Sursa: Ayurvedic Medica

Mai poți citi din Dezvoltare personală

7 pași pentru o atitud…

Ce este atitudinea pozitivă?  Cu siguranță de multe ori ai auzit sau ați citit despre cât de ...

Corpul uman ca și temp…

Corpul fizic poate să fie un aliat al creșterii interioare  Corpul fizic ne permite toate experi...

13 recomandări pentru …

Profitați de orele zilei: a face mai mult cu mai puțin  Cerințele de muncă, obligațiile perso...

Despre rezistența la s…

Ce înseamnă rezistența la schimbare?  De multe ori ne agățăm de credințe și comporta...

Cum să devii o persoan…

10 trucuri eficiente pentru a deveni o persoană matinală  A vă trezi devreme este mai mult dec...

15 recomandări pentru …

Identificarea factorilor de stres  Stresul este o reacție fiziologică pe care corpul nostru o ar...

5 chei esențiale pentr…

5 chei esențiale pentru fericire  Conform înțelepților de pe această planetă, fericirea este...

12 chei esențiale pent…

Ce este fericirea?  Fericirea este o stare subiectivă. Ceea ce face fericită o persoană poate c...

A călători este o inv…

A călători fără regrete  Există numeroase beneficii pe care le oferă călătoriile și cunoa...

Combate lenea în 12 pa…

De ce apare lenea?  Lenea poate apărea în orice moment, împiedicându-ne să fim productivi și...

12 recomandări pentru …

12 recomandări pentru a crește stima de sine  Se spune adeseori că nu poți iubi pe nimeni pân...

Incredibilele beneficii…

Să invităm tăcerea în viața noastră  Tăcerea poate fi extrem de benefică, mai ales pentru ...

Cum putem realiza criti…

Cum putem realiza critici constructive?  Criticile pot fi împărțite în două categorii: respec...

Arta de a-i asculta pe …

Greșelile comise atunci când credem că-i ascultăm pe ceilalți  A ști să ascultăm cu adevă...

Cum să ne eliberăm de…

Grijile excesive înseamnă o minte agitată  A trăi tot timpul preocupați sau îngrijora...

Cele 4 chei ale unei re…

  Hormonii și fericirea  Așa cum indică și numele său, o relație de cuplu se stabilește ...

Motivația, cheie esen…

  Principiile de bază ale motivației  A avea o motivație corectă este un aspect fundamental ...

Despre răbdare și per…

  Importanța de a fi răbdători și perseverenți  La modul general, răbdarea și perseveran...

Cum putem deveni mai in…

  Cum putem deveni mai inteligenți?  Vă preocupă diverse moduri în care puteți să vă ampl...

4 sfaturi pentru amplif…

  Ce este carisma?  Carisma este acea magie personală pe care o au anumite persoane și care se...

Cum putem combate amân…

  Cum putem combate amânarea?  Amânarea sau procrastinarea este acel “hoț al timpului” s...

Despre echilibrul minț…

  Despre echilibrul minții, corpului și spiritului  Te simți stresat sau epuizat sau ai senza...

6 obiceiuri bune pentru…

  Ce este optimismul?  Optimismul este acea capacitate pe care o au unele persoane de a privi ș...

9 obiceiuri pentru o di…

  9 obiceiuri pentru o dimineață perfectă  Majoritatea persoanele tind să fie foarte grăbit...

Arta de a dărui

  Cum să alegi cadourile potrivite fără să te stresezi  Dacă în fiecare an în perioada di...

10 motive pentru care b…

  10 motive pentru care boala poate apărea în viaţa ta  Oamenii din cele mai vechi timpuri au...

Emoțiile și cancerul …

  În cadrul acestui articol voi vorbi despre emoții și cancer și despre legătura din...

Ce este succesul?

  Care este definiția succesului?  Să răspunzi la această întrebare poate fi mai important ...

9 comportamente și ati…

  Sfaturi pentru a deveni mai împăcați cu noi înșine  Uneori, noi înșine ne provocăm nef...

Ce personalitate ai în…

  Culoarea ochilor îți arată ce personalitate ai  Se spune adesea că ochii sunt oglinda sufl...

12 sfaturi pentru a tr…

  Ce este fericirea?  Cu toții ne dorim să fim fericiți și să ne bucurăm de viață. Multe...

Lucrurile bune ale vie…

  Lucrurile bune ale vieții se cuceresc cu o inimă veselă  Cu toții ne dorim lucruri mai mul...

O mai bună imagine asu…

  Acceptarea corpului este punctul de pornire pentru o transformare pozitivă  Specialiștii afi...

5 exerciții pentru a a…

  Merităm și putem întâlni perechea minunată pentru sufletul nostru  Gândirea pozitivă, o...

Relațiile toxice

  6 lucruri pe care trebuie să le înveți din relațiile toxice  Relațiile... ...

Rezoluție de Anul Nou …

  Prezentul aduce fericire  Ființa umană modernă a devenit depresivă deoarece mint...

Cuvântul NU și între…

  Cuvântul NU și cum să te folosești de acesta  Bună dragilor, probabil că ...

Misiunea în viață

  Misiunea în viață sau destinul nostru  Dragilor, cu siguranță mulți ați ...

7 reguli pentru a te di…

  Disciplina, ingredientul necesar pentru reușită  Dintre toate ingredientele necesa...

5 motive ca să practic…

  1. Libertate.  Procesul iertării ne eliberează. Odată ce reușim să rezolvăm pr...

Cum să te motivezi ca …

  Motivația este foarte importantă dacă îți dorești să atingi obiectivele tale ...

10 moduri prin care gâ…

  Gândirea pozitivă te ajută foarte mult în viață, încearcă şi vei ved...

Respectați orologiul i…

  Învață să-ți respecți orologiul intern cu ajutorul Cronobiologiei  In fun...

Frica, cel mai mare du…

  Frica, dușmanul care ne reține de la realizări  Probabil mulți dintre voi s-au c...

Ierți, dar nu uiți?

  Ce este iertarea necondiționată?  Noi oamenii, suntem niște ființe cu adevărat ...

Afirmații pozitive pen…

  Ce sunt afirmațiile pozitive?  Afirmațiile pozitive sunt un instrument puternic pe...

Învață sa spui NU

  Câștigă respectul celorlalți învățând să spui NU  NU este un...

Confortul, pacoste sau …

  Confortul, pacoste sau plăcere?  Suntem în 2014, și putem observa o oarecare...

Tu ce ai vrut să fii, …

  Cum să devii, ceea ce ai vrut să devii și cum să-ți îndeplinești visele  ...

Nevoia de a avea drepta…

  Nevoia de a avea dreptate poate dăuna vieții noastre  Fiind și tu om probabil ai ...

Egoismul este iubirea a…

  Egoismul este iubirea autentică de care am uitat cu toții  Frumoasa noastră civil...

Cel mare dușman al tă…

  Cel mai mare dușman al tău este chiar în fața ta  Dragilor, noi oamenii sun...

Hormonii care ne contro…

  Hormonii reglează creșterea, dezvoltarea, metabolismul, funcția sexuală, starea de spiri...

Increderea in sine, zec…

  Află cum poți să-ți câștigi încrederea în sine, în zece pași n...

Afirmatiile sanatatii

  Doreşti să fii sănătos? Iată ce afirmaţii trebuie să faci  Orice om de pe pla...

Cum sa ne gestionam ban…

  Ştim cu adevărat să gestionăm banii sau îi cheltuim aşa cum vin?  Dacă e...

Cum sa combatem lenea

  Eşti o persoană leneşă sau ai tendinţa spre lene uneori? Află cum poţi să o combaţi...

Povestile frumoase ale …

  Cum îţi poţi spune poveşti frumoase şi pozitive care să te ajute în viaţă...

Imaginatia ne conduce v…

  Credeai că viaţa ta este condusă de cineva? Da e adevărat! Viaţa este condusă de imagi...

Iti iubesti viata sau o…

  Îţi iubeşti viaţa?  Viaţa este neasemuit de frumoasă, de darnică, de iub...

Invata din greselile pe…

  Greșelile pe care le faci sunt învățăturile tale cele mai bune  Înva...

Dorintele tale pot deve…

  Visătorii sunt cei care își îndeplinesc dorințele  Întotdeauna ...

Cum te trezesti diminea…

  Modul în care te trezeşti dimineaţa îţi arată cum îţi va fi înt...

Vindeca-ti sufletul pri…

  Suferințele și rănile vorbesc despre noi  Toţi am trecut prin suferinţe, faptel...

Traiesti in trecut si a…

  Trecutul îţi poate provoca boala  Suntem meniţi să fim sănătoşi. Câ...

Motivele pentru care ne…

  Află motivele îmbolnăvirii  Suflet frumos eşti mai sănătos decât &i...

Sanatatea prin cuvinte

  Sănătatea stă în cuvintele pe care le spuneți  Când spunem sănătat...

Găseste-ti un job din …

  Pasiunea ta îți poate aduce un job pe măsură, află cum  Oricine își...

Muncesti pentru bani sa…

  Află chiar acum dacă muncești pentru bani sau pentru tine  Să muncești este nec...

Emoțiile și cancerul:…

  Diagnosticul de cancer se poate transforma din dușman în aliat  Există foarte puține fraze...