1. Libertate.
Procesul iertării ne eliberează. Odată ce reușim să rezolvăm problemele pe care le avem nerezolvate în relațiile cu ceilalți, vom simți o ușurare enormă. Resentimentele pe care le purtăm după noi și care de multe ori ne influențează alegerile sau ne inhibă creativitatea, ne condiționează și ne limitează. Se spune că dacă nu iertăm pe cineva, e ca și cum l-am ține prizonier în mintea noastră. Iartă și vei simți diferența!
2. Sănătate.
Atunci când ne eliberăm de resentimente și de ranchiună, nivelul de stres scade. Stresul cronic cauzează îmbolnăvirea corpului, datorită producerii substanțelor precum adrenalina și cortizolul într-un mod aproape permanent. Aceste substanțe afectează funcționarea sistemului cardiovascular și a sistemului imunitar. Diabetul, infarctul cardiac și multe forme de cancer sunt relaționate cu o slabă funcționare a sistemului imunitar. Este de așteptat ca odată ce reușim să-i iertăm pe ceilalți, dar și pe noi înșine, sănătatea noastră să se îmbunătățească.
3. Renunțarea la pedepsire
Atunci când nu-i iertăm pe alții, nu ne iertăm nici pe noi. Când vorbim de rău persoana care ne-a rănit sau când intrăm în contact cu acea persoană, apar sentimente și gânduri negative, nu ne simțim bine cu noi înșine sau ne simțim vinovați și incapabili de a iubi. Vina pe care o resimțim ne face vulnerabili și putem chiar să ajungem să credem că nu merităm anumite lucruri. Rezultatul este în general că la modul inconștient ne autopedepsim.
4. Îmbunătățirea relațiilor.
Uneori incapacitatea de a-i ierta pe alții ne izolează de aceștia și ne face să ne simțim lipsiți de încredere. Ne luăm poziția de victime, iar supărarea pe care o simțim o transferăm asupra celorlalți. Vedem viața prin filtrul a ceea ce ni s-a întâmplat cu persoana pe care nu am iertat-o și de asemenea proiectăm asupra ei sentimentele de respingere și resentimente, crezând că ceilalți sunt cei care nu se apropie de noi. Atunci când iertăm, devenim mai atractivi pentru ceilalți.
5. Avem mai multe posibilități să ne construim un viitor mai bun
Odată ce ne eliberăm de trecut, care este sursa resentimentelor, eliberăm energia necesară pentru a fi creativi și pentru a construi un viitor mai bun. Iertarea este posibilă atunci când ne-am schimbat perspectiva, iar de la întuneric ne îndreptăm spre lumină, alegând în locul pesimismului și negativității optimismul și credința.