Â
Deserturi sănătoase pentru întreaga familie
 Există multe rețete de deserturi ușor și rapid de preparat în casă, care în plus sunt sănătoase pentru întreaga familie. După o masă importantă sau o ocazie specială, este savuros să avem un desert care să ne încânte, mai ales dacă este sărac în grăsimi și calorii, dacă se înlocuiește zahărul rafinat cu alte alternative sănătoase și se folosesc alimente integrale.
 Majoritatea acestor deserturi conțin fructe și alte ingrediente care au un conținut redus de grăsimi, cum sunt produsele lactate și cremele cu 0% grăsimi. De asemenea, când se prepară un desert cu ciocolată, acesta este cel mai bine să conțină ciocolată neagră cu un conținut de minim 70% cacao, pentru a fi atât sănătos, dar și sărac în calorii.
 Vă prezentăm în acest articol câteva rețete de deserturi rapide și sănătoase. Să vedem care sunt acestea:
    Â
             Rețete de deserturi de casă rapide și delicioase
1. Brownies fără gluten cu zmeură și ciocolată
 Prepararea unor deserturi de casă ușoare și rapide nu trebuie să fie un impediment pentru persoanele celiace (care sunt intolerante la gluten), iar această rețetă este un exemplu clar în acest sens și are un timp de preparare de aproximativ 40 minute.
Ingredientele necesare sunt următoarele:
 - 4 ouă
 - 100 grame de zmeură
 - 125 grame de unt
 - extract de stevie
 - 1 tabletă de ciocolată neagră
 - 80 grame de făină de orez
 - 60 grame de cartofi
 - 10 grame de drojdie de bere sau praf de copt
Cum se prepară?
 Într-o crăticioară se topește untul împreună cu ciocolata la foc mic, iar într-un recipient separat se bat ouăle și se adaugă puțin îndulcitor, până când se obține un amestec spumos. Când acesta este gata se adaugă ciocolata topită și se amestecă bine toate ingredientele. Într-un bol se cerne făina de orez, apoi se adaugă cartofii fierți în prealabil și drojdia de bere sau praful de copt.
 Se incorporează acest amestec încetul cu încetul în preparatul cu ouă și ciocolată, apoi cu o lingură se amestecă constant pentru a nu se forma cocoloașe. Se adaugă zmeura și se amestecă ușor.
 Se păstrează câteva fructe pentru ornat și se unge cu unt o formă pentru cuptor. Preparatul obținut se dă la cuptor timp de 15 - 20 minute, la o temperatură de 180°C. Prăjitura se lasă la răcit și se taie în forma dorită, iar la servire se ornează cu zmeura proaspătă și fulgi de cocos.
Â
2. Shake de banane și cocos
Acesta este un shake nutritiv și energizant de care se poate bucura întreaga familie, atât la micul dejun, cât și între mese, ca gustare sănătoasă.
Ingrediente necesare:
 - 5 migdale
 - o banană
 - un pahar cu lapte de migdale sau de cocos (după preferințe)
 - 2 linguri de fulgi de cocos
 - miere sau extract de stevia
 - un vârf de cuțit de scorțișoară
Cum se prepară?
 Se curăță banana și se taie în 4, apoi cu ajutorul blenderului se procesează bine toate ingredientele până când se obține o băutură cremoasă și omogenă. Se servește imediat, pentru a beneficia de toți nutrienții pe care îi conține.
Â
3. Budincă de portocale
 Perfectă pentru sezonul rece și pentru serile de sărbătoare, această budincă aromată este foarte ușor de preparat. Timpul de preparare al acestei rețete este de 60 minute.
Ingrediente necesare:
 - 75 grame de unt
 - o cană de lapte degresat
 - extract de stevia
 - 3 ouă cu albușurile și gălbenușurile separate
 - 50 grame de făină integrală de grâu
 - praf de copt
 - o jumătate de cană de suc de portocale
 - coajă rasă de portocale
Cum se prepară?
 Se preîncălzește cuptorul la 190°, apoi cu ajutorul unui mixer se bat albușurile până devin spumă. Într-un recipient separat se amestecă coaja rasă de portocale, untul și extractul de stevia, până când se obține o consistență cremoasă. La acest amestec se adaugă făina, praful de copt și gălbenușurile și se amestecă bine câteva minute.
 Apoi se adaugă laptele și sucul de portocale, se amestecă bine și se adaugă albușurile bătute spumă. Se unge cu puțin unt și făină o formă, se toarnă amestecul și se dă la cuptor timp de 30 minute. Budinca se servește caldă sau rece, după preferințe.
Â
4. Cupe de fructe
 Aceasta este una dintre rețetele de deserturi cu fructe cel mai ușor de preparat. Ingredientele sunt pentru două porții.
Ingrediente necesare:
 - 2 smochine proaspete
 - câteva cubulețe de pepene galben
 - un măr
 - un mango
 - o pară
 - un kiwi
 - o piersică
 - o nectarină
 - suc proaspăt de portocale
 - un vârf de cuțit de unt
 - extract de stevia
 - patru linguri de cremă de brânză
 - două linguri de apă
 - o lingură de miere
 - un vârf de cuțit de scorțișoară
Cum se prepară?
 Fiecare fruct se taie cubulețe, care se adaugă într-un bol, apoi se adaugă mierea și sucul de portocale și se amestecă ușor toate ingredientele. Într-o crăticioară se adaugă apa, untul, extractul de stevia și crema de brânză și se amestecă bine până când se obține o textură densă. Se lasă puțin la răcit, apoi se adaugă peste amestecul de fructe și se servește în boluri. Deasupra se presară scorțișoară și fulgi de cocos.
Â
5. Iaurt de casă cu fructe
 Acest desert le este pe plac atât celor mari, cât și celor mici și este ușor de preparat.
Ingrediente necesare:
 - un iaurt natural
 - fructe proaspete după preferințe
 - extract de stevia sau miere de albine
 - un litru de lapte degresat
 - frunze proaspete de mentă pentru ornat
Cum se prepară?
 Într-o crăticioară se încălzește laptele, iar când începe să fiarbă se ia de pe foc și se lasă la răcit. Apoi laptele se toarnă într-un recipient de sticlă, se adaugă iaurtul și îndulcitorul ales, se amestecă bine toate ingredientele și se acoperă. Se lasă la frigider timp de 12 ore și se amestecă din când în când. Când preparatul este gata, se adaugă fructele proaspete tăiate cubulețe, se servește în boluri și se ornează cu frunze proaspete de mentă.
Â
6. Mere la cuptor
 Acesta este un desert care conține o mare cantitate de fibre și de vitamine. Merele se evidențiază dintre celelalte fructe datorită conținutului lor scăzut de calorii și de grăsimi, de exemplu 100 grame de mere conțin doar 52 kilocalorii și 0,4 grame de grăsimi totale. Aportul caloric al merelor este foarte redus, fiind fructe recomandate și bine tolerate și de către persoanele diabetice. Pentru a prepara 12 porții se vor folosi următoarele:
Ingrediente necesare:
 - 6 mere curățate și fără căsuța cu sâmburi
 - o jumătate de cană de lapte degresat
 - o jumătate de cană de nuci tăiate
 - o jumătate de cană de stafide
 - o jumătate de linguriță de nucșoară
 - 3 linguri de făină integrală
 - un vârf de cuțit de scorțișoară
 - extract de stevia
Cum se prepară?
 Se preîncălzește cuptorul la 180° și se unge cu unt o tavă. Într-un bol se amestecă scorțișoara, făina, nucșoara și extractul de stevia. Apoi acest amestec se varsă peste merele pregătite în tavă, se adaugă nucile, stafidele, iar laptele se toarnă deasupra.
 Se dau la cuptor timp de 45 sau 60 minute. Merele coapte se servesc călduțe sau reci, după preferințe.
Â
Recomandări pentru prepararea deserturilor rapide, dar sănătoase
 De multe ori ne gândim că rețetele de deserturi cu fructe sunt sărace în calorii doar pentru faptul că conțin fructe, însă adevărul este că este necesar să se acorde atenție cantității de miere sau de îndulcitor care se adaugă la aceste preparate, deoarece acestea tind să crească numărul de calorii.
 Când se prepară un desert pe bază de făină, este de preferat să se opteze pentru făina integrală, deoarece aceasta conține mai multe proteine și fibre, spre deosebire de făina albă rafinată care este bogată în grăsimi. De asemenea, se pot adăuga la deserturi fructe uscate și diverse semințe, deoarece le oferă o textură mai densă și sunt o sursă excelentă de vitamina E, calciu, fibre și grăsimi sănătoase, fiind ideale pentru deserturile foarte dulci.
 Ingredientele procesate sau rafinate trebuie să fie evitate pentru a nu adăuga extra calorii la deserturile cu fructe. Acestea pot varia alegând diferite tipuri de fructe, dintre care cele mai puțin calorice sunt pepenele roșu, grapefrutul, pomelo, căpșunii, zmeura, merele, piersicile, murea, cireșele, mandarinele, portocalele și rodiile. Dintre fructele uscate, cele mai sărace în calorii sunt prunele cu 177 calorii, smochinele cu 270 calorii și stafidele cu 301 calorii, la fiecare 100 grame de fructe uscate.
 Pentru a prepara deserturi rapide și sănătoase, este necesar să se urmeze întocmai etapele de preparare ale rețetelor și să se adauge întotdeauna fructe proaspete, deoarece sunt alimente bogate în vitamine și minerale, iar în plus, au puține calorii.
 Când se prepară un desert cu ciocolată, se recomandă să se înlocuiască ciocolata dulce cu ciocolată neagră deoarece este mai sănătoasă și mai săracă în calorii, iar cacaua pulbere are un conținut redus de grăsimi.
 Rețetele de deserturi cu fructe sunt foarte ușor de preparat și sunt o opțiune sănătoasă pentru întreaga familie. Mai ales dacă în perioada sărbătorilor consumăm mai multe feluri de mâncare, este recomandat să alegem un desert mai digestiv și mai puțin caloric. În acest sens, fructele sunt excelente alternative. O modalitate de a face aceste deserturi și mai sănătoase este de a opta pentru miere de albine sau extract de stevia ca îndulcitor, iar laptele gras să fie înlocuit cu unul degresat.