Cum să ajustăm tonusul corpului?

 Tonusul adecvat al mușchilor și al altor țesuturi ale corpului se realizează printr-un anumit tip de mișcare. Datorită unui tonus bun putem să ne mișcăm cu dinamism și fluiditate. Imaginați-vă pentru o clipă un chitarist cu chitara sa și cu corzile care îl fac să sune. Acum, vizualizați corpul uman, în care sistemul nervos acționează ca un chitarist, sistemul scheletic acționează ca o chitară și sistemul miofascial (mușchi și fascii) joacă rolul corzilor. În chitară, mișcarea generată prin corzi va produce un sunet cu un anumit ton.

 Dacă chitara este bine acordată, vom atinge tonul dorit; dimpotrivă, dacă tensiunea corzilor este prea mare sau prea mică, nu vom obține rezultatul adecvat. Ceva similar se întâmplă și în organismul uman: dacă tonusul țesutului este prea mare (hipertonus), poate duce la un exces de rigiditate și de lipsă de mobilitate.

 Pe de altă parte, în cazul în care tonusul țesutului este prea mic (hipotonus) nu va ajuta la stabilizarea structurilor sau nu ne va permite să dezvoltăm o rezistență suficientă pentru a efectua activități funcționale. Să vedem pentru o clipă care este semnificația tonusului. Acest cuvânt derivă din cuvântul latin tonus, care provine din cuvântul grecesc tonos și care înseamnă tensiune. De obicei, se face referire la tonusul musculaturii ca fiind starea de tensiune care predispune la efectuarea unei anumite acțiuni sau mișcări.

Tonusul și exercițiile contra gravitației

 O reglare corectă a tonusului corpului (ceea ce este cunoscut sub denumirea de normotonus) permite menținerea unei poziții verticale care contracarează efectele forței gravitaționale și în același timp realizează mișcări fluide și coordonate. Prin urmare, cea mai directă modalitate de a ne stimula tonusul muscular este aceea de a efectua mișcări împotriva gravitației sau împotriva rezistenței. În timpul mișcării, în procesul de reglare pentru a găsi o stare de echilibru a tonusului, ca și în actul de reglare a corzilor chitării, intervin printre alți factori și următorii parametri:

 - Exoreceptorii (receptorii predispuși, sistemul vestibular și sistemul vizual), endoreceptorii (axele neuromusculare, organele tendonului Golgi și receptorii articulari, printre altele);

 - Coordonarea inter și intramusculară; sistemele de transmitere și feedback al mișcării prin sistemul nervos central; funcțiile cognitive, cum ar fi atenția și percepția; precum și starea noastră de dispoziție.

 Cu scopul de a tonifia și întări corpul putem distinge două abordări principale: pe de o parte avem mișcările analitice: de exemplu, dacă vorbim despre bicepsul brahial îl putem activa specific flexându-l de un anumit număr de ori (de exemplu, prin efectuarea a trei seturi de cincisprezece repetări). Cealaltă opțiune este de a efectua mișcări globale: în acest caz căutăm să reproducem mișcările naturale în care există o inter-relație în activarea neuromusculară a întregului corp.

 În loc să efectuăm mișcări care au loc în două planuri din spațiu și care sunt în legătură cu o singură articulație (mișcare monoarticulară, ca în exemplul bicepsului), trecem să realizăm mișcări mai complexe în trei dimensiuni ale spațiului și în legătură cu mai multe articulații (mișcare multiarticulară, ca și în cazul mersului pe jos sau în cazul în care facem ridicări de la sol), integrând astfel un întreg lanț funcțional.

 Să ne imaginăm dezvoltarea motorie a unui copil atunci când în primele luni de viață începe să descopere spațiul, începe primele mișcări împotriva gravitației și caută obiectele din jurul său pentru a ajunge la ele. În timpul acestei secvențe temporale, tonusul extremităților și a coloanei vertebrale va fi mărit pentru a gestiona mai bine poziția și mișcările, în timp ce va învăța să regleze tonusul corpului în acest scop.

Integrarea celor trei unități funcționale ale corpului

 O schemă mentală a regiunilor corpului pe care trebuie să le antrenăm ne va ajuta atunci când efectuăm mișcări complexe. Pentru aceasta putem împărți corpul în trei unități funcționale principale pe care le vom integra în următoarele mișcări:

 -Extremitățile inferioare care ne oferă suportul pentru postura corporală și ne permit să realizăm deplasările.

 - Trunchiul, ca regiune centrală a corpului, care găzduiește și protejează organele și viscerele.

 - Membrele superioare care ne permit funcțiile de manipulare a obiectelor și de relaționare cu ceilalți și cu mediul înconjurător.

 Pentru o integrare mai bună a corpului și pentru stimularea atât a orientării spațiale, cât și a modelelor complexe de mișcare, vom realiza mișcări diagonale, în spirală care stimulează lateralitatea, cum ar fi alternanța contralaterală cu mișcări omolaterale.

 Este important să participăm nu numai la aspectul motor al exercițiului în sine, dar și la modul în care îl facem, devenind conștienți de dezvoltarea senzorială. Ca exemplu, putem fi conștienți de modul în care anticipăm mișcarea următoare, de senzația de a pune un picior sau o mână pe podea, de aspectul și de schimbarea poziției, de a simți modul în care se prelungește și se contractă toate musculatura și chiar pielea.

Variația stimulilor fizici

 Variația stimulilor în mișcări ne va oferi o bogăție mai mare de beneficii la nivelul integrării neurosenzoriale și motorii. Unii dintre parametrii pe care îi vom folosi sunt: viteza, ritmul, repetarea sau schimbarea direcției. Acest lucru va implica atât fibrele musculare care se activează lent (cu o rezistență mai mare la oboseală și care participă la menținerea posturii), cât și fibrele musculare care se activează rapid (cu o rezistență mai redusă la oboseală și care sunt mai adaptate la mișcările de forță).

Exercițiile izotonice și izometrice

 Prin interacțiunea parametrilor menționați mai sus, vom putea contracta musculatura și fasciile în diferite moduri. Dacă efectuăm în mod dinamic exercițiile fizice și vom varia acești parametri, vom face contracții izotonice atât concentrice, cât și excentrice. Dacă, dimpotrivă, ne oprim în mijlocul mișcării, vom face contracții izometrice.

Modalități de tonifiere a corpului

 - Opțiunea 1: programul în funcție de obiective. Realizăm un program în care ținem un control riguros al fiecărui exercițiu, numărul de repetări, serii și frecvența săptămânală.

 - Opțiunea 2: practica în funcție de senzații. Pentru aceasta alegem o zi și o oră a săptămânii în care ne simțim pregătiți din punct de vedere fizic și emoțional. Explorăm senzația de libertate oferită de faptul că ne mișcăm în spațiu, ca și cum am recupera abilitatea de a descoperi cele mai elementare mișcări naturale.

 - Opțiunea 3: practica în funcție de obiective și senzații. În acest caz, vom evalua aspectele celor două practici anterioare. De exemplu, putem să ne gândim inițial la programarea a două zile pe săptămână pentru a exersa exercițiile și pentru a ne concentra pe senzațiile de oferite mișcarea liberă.