Â
Care sunt beneficiile squash-ului asupra sănătății?
 Beneficiile sportului în general nu mai trebuiesc demonstrate, dar cunoști cu adevărat efectele pozitive ale squash-ului asupra sănătății?
 Originea termenului de squash provine de la celebrul Jeu de Paume (Jocul cu Racheta) inventat în Franța în secolul al XIII-lea. Abia în secolul al XIX-lea, în Anglia, acest joc cu racheta a primit numele de squash, nume ce face referire la zgomotul pe care îl face mingea moale de cauciuc în momentul în care lovește peretele.
 Regulile sunt simple, ceea ce face din squash un joc ludic. Senzațiile sunt imediate. Scopul jocului este să ții mingea în joc cât mai mult timp. În ceea ce privește echipamentul de joc, ai nevoie de un tricou, un short, o pereche de adidași sau teniși, de o rachetă și de o minge.
 Practica squash-ului nu necesită un curs de pregătire în prealabil, este foarte ușor de jucat. Squash este un sport ușor, subtil și intens care necesită suplețe, dar și un simț al analizei și de o strategie bine pusă la punct pentru a anticipa traiectoria mingii.
Â
Squah este ideal pentru corp și spirit
 Ales recent cel mai sănătos sport în Statele Unite, imediat după escaladări, beneficiile squashului se vor face simțite încă de la primele lovituri cu racheta. Squashul te ajută să arzi o mulțime de calorii (în jur de 850kcal) și aduce o senzație imediată de bună-dispozițe.
 Squashul este un sport care îți permite să elimini stresul, să te dectensionezi, să te destinzi. Gata cu gândurile negative. Solicitându-ți toate părțile corpului, vei reuși să îți modelezi foarte frumos silueta. In plus, squashul îți va îmbunătăți în mod considerabil capacitățile pulmonare. Inima ta va lucra la capacitate maximă în timpul partidei de squash. De aceea, squash-ul reprezintă un excelent antrenament cardio.
 Datorită mișcărilor rapide pe care vei fi nevoit să le faci ți se va îmbunătăți flexibilitatea, coordonarea, forța musculară, mușchii brațelor și picioarelor dezvoltându-se extrem de armonios.
 Sistemul cardiovascular al jucătorului de squash va fi stimulat intens, întreg corpul fiind mult mai bine oxigenat și mai sănătos. Deoarece de-a lungul întregii partide de squash va trebui să îți menții răbdarea și atenția la cote maxime, forța ta psihică și mentală va fi mult mai dezvoltată.
 Squashul este un sport care se poate practica la absolut orice vârstă atât pentru plăcerea de a intra într-o competiție, pentru sănătatea ta cât și ca o metodă excelentă de relaxare.