Stimularea imaginației și creativității copilului
Copilul mic trebuie să aibă activități din cele mai diverse și mai variate, nu trebuie să fie pur și simplu lăsat să se joace într-un colț al camerei sau să stea cu orele la televizor ori la laptop, la desene ori la reclame care, fie ele cât de educative, tot nu îi pot stimula așa cum se cuvine imaginația și creativitatea. Pe măsură ce crește, activitățile sunt din ce în ce mai diverse, iar în afara orelor de școală ori de grădiniță, copilul trebuie să fie și acasă extrem de stimulat cu activități interesante și educative.
Cum descoperim potențialul copilului?
Potențialul copilului trebuie descoperit din timp, deoarece nu toți sunt la fel. Unii copii sunt foarte inteligenți, alții sunt foarte talentați în artă, unii sunt activi din punct de vedere sportiv, în vreme ce alții au înclinații spre pictură, dans, înot, etc. Însă nu avem de unde să cunoaștem care este adevărata înclinație a copilului, până nu reușim noi, ca părinți, să o descoperim. Nu este suficient să așteptăm ca alții să facă în locul nostru educație copilului și să îl descopere, ci trebuie să ne implicăm activ, oricât de puțin ne-ar permite timpul.
Când începe educația copilului?
Educația copilului și stimularea creativității și a inteligenței acestuia încep din primele luni de viață, cu jucării educative, cu rățuște colorate, cu chitare și piane mici cu clape ce imită notele muzicale, sunetele animalelor, cu cărticele cartonate... Creativitatea copilului începe să se cunoască din primul an de viață, din felul în care acesta aranjează piesele de lego sau unele jucării ce trebuie asamblate cu mare atenție. Nici comunicarea nu trebuie pierdută din vedere. Părintele trebuie să comunice în permanență cu cel mic, să îl învețe bunele maniere, să îi citească povești, să îi spună și să îi explice absolut tot ce vede pe fereastră ori la plimbare. Copilul va întreba ori de câte ori are vreo nelămurire și așa totul va deveni mult mai interactiv.
Încurajați copilul să își exprime propriile idei
Poate că dezordinea vi se pare o trăsătură negativă a unui copil sau adult. Ce ați spune dacă ați afla că, uneori, dezordinea poate fi creativă, iar copilul poate împrăștia animalele de pluș ori animalele de plastic într-o anume ordine? Spre exemplu, animalele domestice le va pune pe un fotoliu, iar animalele din junglă le va împrăștia pe canapea. Acesta este un lucru extrem de bun, fiindcă astfel copilul face diferența între tipurile de animale. Dați-i voie copilului să împrăștie fructele și legumele de plastic, cărticelele, formele, bulinele colorate și veți vedea că totul este în favoarea lui.
Colțișorul creativ al copilului
Fiecare copil trebuie să aibă colțișorul lui unde își poate manifesta creativitatea. Poate fi o măsuță, cu multe foi albe, pixuri, culori, cărți de colorat, table magnetice, forme, fructe de plastic, animale mici, păpușele, mașinuțe, tot ceea ce îi stimulează imaginația și ce îi place să facă. Nu îi îngrădiți libertatea. Chiar dacă face un pic de dezordine, oferiți-i plastilină sau chiar boabe, ghinde, castane, mărgele, hârtie lucioasă, smile-uri (ca și recompensă), abțibilduri, sclipici, acuarele, bloc de desen, scoici, pene fulgi, brățări, felicitări, mărțișoare, globulețe de Crăciun, linguri, castronele, etc.. Acest lucru însă nu trebuie să se întâmple decât sub stricta supraveghere a părintelui.
Implicați-l în activități distractive și creative
Dacă faceți gogoși ori pâine, lăsați copilul să se joace cu făina, să bage degețelele în cocă, să bată ouăle, stimulați-i creativitatea în bucătărie. Lăsați copilul să se murdărească, să se joace, să râdă, să cânte, să danseze, să se distreze, oferiți-i chiar un cortuleț de interior unde să se ”izoleze” împreună cu dumneavoastră ori singur și cu lucrurile care îi fac plăcere.