Masca cu kiwi pentru ten
Întinerește-ți privirea cu ajutorul acestei măști naturale excepționale. Ce spui de o mască facială capabilă să exercite șase acțiuni în același timp asupra pielii pentru a o înfrumuseța și întineri?
Această mască cu kiwi este ușor de realizat acasă. Pielea ta are nevoie să fie curățată, purificată, hidratată, hrănită. Tenului tău îi lipsește strălucirea? Ai nevoie de o mască care să îți estompeze ridurile și care să șteargă micile imperfecțiuni? Masca cu kiwi răspunde tuturor acestor exigențe.
Rețeta
1 kiwi;
2 linguri de iaurt natur;
1 lingură de miere;
1 lingură de migdale măcinate;
1 lingură de ulei de migdale dulci;
2 picături de ulei esențial de portocale;
1 lingură de apă de flori de portocal ;
Mixează kiwi-ul și adaugă ingredientele în următoarea ordine: iaurtul, apa de flori de portocal, uleiul de migdale dulci, mierea și migdalele măcinate. Asigură-te că amestecul obținut este unul omogen. Adaugă uleiul esențial de portocale și amestecă încă o dată. Aplică amestecul obținut pe ten, gât și decolteu cu mișcări circulare. Lasă să acționeze în jur de 10 minute după care clătește din abundență cu apă călduță.
Cele șase proprietăți excepționale ale măștii cu kiwi:
Anti-rid natural
Kiwi este un fruct bogat în Vitamina C, iar Vitamina C joacă un rol primordial în sinteza colagenului. Datorită Vitaminelor A și E conținute, kiwi are proprietăți antioxidante. Masca cu kiwi este o mască anti-riduri naturală care ajută la prevenirea formării ridurilor faciale, neutralizând efectele radicalilor liberi. Kiwi este un fruct care ajută în lupta împotriva îmbătrânirii celulare și are o acțiune reparatoare asupra pielii deteriorate.
Curățarea pielii în profunzime
Aplicarea regulată a acestei măști pe ten, gât și decolteu permite realizarea unei curățări în profunzime a tenului. Kiwi are o mulțime de proprietăți enzimatice și purifiante, extrem de căutate de domeniul cosmeticii, deoarece pielea este agresată în continuu de poluare și de machiaj și necesită o curățare blândă și revitalizantă.
Mască exfoliantă
Numeroase sunt doamnele și domnișoarele care caută o rețetă exfoliantă pe bază de miere. Însă, masca cu kiwi este ideală pentru exfolierea tenului cu delicatețe. Rețeta de masca cu kiwi conține și miere și migdale măcinate, ingrediente care exfoliază pielea fără să o agreseze.
Mască hrănitoare și catifelantă
La fel ca și kiwi, uleiul de migdale dulci este bogat în Vitaminele A si E. Uleiul de migdale dulci este bogat și în proteine. Textura sa, lejeră și onctuoasă, catifelează pielea. Este un ulei ce are proprietatea de a proteja epiderma, ideal pentru tenul sensibil și delicat. Mierea participă la hrănirea pielii datorită acizilor aminați, mineralelor, oligoelementelor și vitaminelor conținute. Apa de flori de portocal este un agent calmant și catifelant care regenerează pielea.
Mască hidratantă și tonică
Iaurtul conține acid lactic care-i conferă proprietăți hidratante. Acidul lactic este prezent în produsele de frumusețe conferind fermitate pielii. Mierea este un agent hidratant natural care facilitează fixarea moleculelor de apă la nivelul dermei. Uleiul esențial de portocale întinerește pielea matură, contribuind la regenerarea țesutului cutanat.
Mască de strălucire
Iaurtul conferă strălucire tenului datorită acidului lactic.
Masca cu kiwi este ideală pentru toate tipurile de piele.