Șantajul emoțional în relația de cuplu
Șantajul emoțional este una din cele mai distructive metode când vine vorba de relația de cuplu. Șantajiștii recurg la diverse metode pentru a intimida și pentru a profita de bunătatea partenerului de cuplu, pentru a-l determina să se comporte într-un anumit fel sau pentru a menține o relație care nu merge din anumite puncte de vedere o perioadă mai lungă de timp. Dar șantajul emoțional este deosebit de subtil și de periculos pentru partenerul de cuplu. Acest fenomen nu apare numai în relația de cuplu ci și, de exemplu, din partea unor terțe persoane, precum părinți, socrii sau foști iubiți sau iubite, sau chiar din partea amanților. O persoană supusă unui astfel de șantaj emoțional va avea de suferit din punct de vedere psihic și afectiv atunci când va realiza de fapt ceea ce se întâmplă și când va încerca să gestioneze în mod corect situația și va vedea că îi este foarte greu. Haideți să vedem cum recunoaștem șantajul emoțional, cât de mult ne poate dăuna și cum anume putem pune punct unei situații de abuz emoțional, pentru că șantajul este o formă foarte subtilă și în același timp foarte gravă de abuz.
Cum recunoaștem șantajul emoțional?
Pe cât de subtil acționează șantajiștii, uneori direct, alteori indirect, pe atât de simplu sau de greu de depistat este șantajul emoțional. Dacă partenerul sau partenera dumneavoastră de viață vă face să vă simțiți vinovat/ă pentru diverse situații în care dumneavoastră știți clar că nu sunteți de vină sau dacă sunteți acuzat că din vina dumneavoastră partenerul/a de viață este obligat/ă să acționeze într-un anumit mod, de obicei negativ, aceasta este o formă de șantaj emoțional. Dumneavoastră credeți că din vina dumneavoastră s-a iscat cearta de la bun început, nu din cauză că parteneru/a nu a știut să gestioneze corect situația și a greșit sau a acționat sub un impuls, la mânie și veți trăi cu această impresie o perioadă îndelungată. Mai mult decât atât, dacă vă găsește punctul slab, partenerul/a poate profita de această situație la nesfârșit. V-ați aflat vreodată în situația în care dumneavoastră ați reproșat ceva partenerului sau partenerei dumneavoastră în relația de cuplu și vi s-a răspuns cu reproșuri sau acuze din trecutul dumneavoastră împreună, sau, nu numai, vi s-a adus în vedere din nou numărul partenerilor pe care l-ați avut înainte de a vă începe relația actuală? Aceasta este o formă de șantaj emoțional și anume de a răspunde unui atac cu un contraatac, un lucru deloc plăcut și nici util într-o relație sau într-o căsnicie.
Victimizarea este o altă formă de șantaj emoțional
Victimizarea este o altă formă de șantaj emoțional. De câte ori nu a fost nevoie să lucrați până târziu la birou sau chiar și acasă și iubitul sau iubita dumneavoastră să vă aștepte cu un șir lung de văicăreli referitoare la cât de singur/ă s-a simțit, susținând că nu ii mai oferiți suficientă atenție, că vă concentrați numai pe cariera dumneavoastră... Vă simțiți ca și cum dumneavoastră ați purta vina pentru tot ceea ce se întâmplă rău în relația de cuplu? Sau, iubitul sau iubita dumneavoastră este mulțumit/ă numai atunci când acționați întocmai așa cum îi place sau cum îi convine? Ei bine, și în acest caz este vorba de un șantaj emoțional. Dumneavoastră vă simțiți ca și cum ați proceda greșit atunci când vă ascultați instinctul, iar corect este numai ce spune partenerul/a. De câte ori nu vi s-a reproșat că din cauza dumneavoastră se deteriorează relația de cuplu? Pe diferite motive, precum că acordați mai multă atenție carierei, copilului, prietenelor sau mai rău, de câte ori nu v-a amenințat că într-o bună zi relația se va sfârși tot din cauza dumneavoastră? Ei bine, este cazul să vă puneți anumite semne de întrebare dacă totul se întâmplă numai din cauza dumneavoastră. Lucrurile ce erau până nu demult banale au devenit fapte eroice din partea iubitului sau iubitei dumneavoastră? Înainte spălatul rufelor, gătitul, curățenia, erau lucruri care treceau neobservate și făceau parte din viața cotidiană. Dar, dintr-o dată, (și aici discutăm cazul bărbaților ce au soții sau iubite casnice) șantajistul emoțional vă reproșează faptul că muncește din greu pentru dumneavoastră, lucrează mult pentru a aduce bani în casă și dumneavoastră nu faceți nimic toată ziua, dar situația nu este deloc așa. Și dumneavoastră aveți o serie de atribuții casnice, ce presupun îngrijirea casei și a copiilor, gătitul, etc, pe care soțul nu le înțelege. O situație contrară este cea a șantajistei emoționale, a femeii casnice căreia i se par mult prea grele atribuțiile sale zilnice și reproșează soțului fiecare fel de mâncare pe care i-l face. De foarte multe ori se ajunge chiar la replici de genul “Dacă nu… plec la mama sau ne despărțim”. Astfel de comportamente distrug relațiile de cuplu.
Demoralizarea, privarea de afecțiune și amenințările sunt arme folosite în șantajul emoțional
Demoralizarea și privarea de afecțiune sunt arme din cele mai des întâlnite în cazul șantajului emoțional. Astfel de comportamente și de trăiri afective ce au loc în mod repetat ne poate produce rău din punct de vedere psihic și afectiv însă, ceea ce nu știe șantajistul, este că, prin aceste acțiuni, în loc să obțină ceea ce își dorește și să aducă relația de cuplu pe făgașul cel bun din punctul lui de vedere, relația va lua o turnură inversă și, în cele din urmă, se va destrăma. Astfel că, până la acest moment, am reușit să recunoaștem șantajistul emoțional care vă amenință că va pune punct relației dacă nu procedați așa cum spune el/ea, care susține că greșelile sale sunt din vina dumneavoastră, care vă privează de bani sau afecțiune dacă nu faceți ce spune respectiva persoană... Alte metode de a recunoaște șantajul emoțional în cuplu, iar acestea sunt din cele mai grave, care ne pot marca foarte mult pe plan psihic, sunt amenințările. Acestea pot apărea în forme mai ușoare, spre exemplu “după tot ce am făcut pentru noi, ție nici nu îți pasă de relația noastră și vrei numai să ne despărțim” sau în forme deosebit de grave, spre exemplu “dacă îndrăznești să mă părăsești mă voi sinucide” sau “dacă mă vei părăsi și te vei muta împreună cu copiii îți va părea rău”. Acestea sunt de fapt, realele pericole pentru o relație sănătoasă de cuplu. În timp ce șantajistul a obținut ceea ce a vrut, persoana șantajată trăiește o reală dramă, o spaimă, o frică efectivă de ceea ce s-ar putea întâmpla. Doamnelor și domnilor, când o relație de cuplu nu mai merge, nu se merită să insistăm cu astfel de argumente. Putem găsi unele mai solide sau putem renunța la relație.
Șantajul emoțional venit din partea unor terțe persoane
Și acest tip de șantaj emoțional este deosebit de nociv pentru relația de cuplu. Terțele persoane pot fi, spre exemplu, părinții, oamenii cu o mare influență asupra vieții dumneavoastră și care, atunci când nu sunt de acord cu anumite acțiuni ale dumneavoastră în relația de cuplu intervin prin șantajul emoțional “noi te-am crescut atât de frumos ca să își bată X joc de tine...” sau “noi din acest moment nu te vom mai ajuta cu nimic, nu mai poți conta pe noi nici măcar pentru un sfat” sau “până nu pui punct acestei relații noi nu mai avem ce discuta”. Aceste acțiuni ce vin tocmai din partea părinților noștri sunt dureroase, noi, ființele umane, avem trăiri emoționale intense și nu putem ignora complet dorințele și sfaturile părinților noștri, persoanele care ne-au crescut cu atâta drag. Dar de cele mai multe ori, din păcate, aceștia profită de rolul foarte important pe care îl au în viața noastră și ne supun unor astfel de forme de șantaj, voluntar sau involuntar. Mai există și șantajul ce vine din partea socrilor, care are același efect ca cel din partea părinților, acela de a ne vulnerabiliza, de a ne sensibiliza, deoarece în această situație persoana iubită va fi cea care va avea de suferit și își va pune întrebări cu privire la continuarea relației. Ce lucruri putem auzi din partea socrilor? “Ți-am dat o mândrețe de fată/băiat ca tu să îți bați joc de el”, “ dacă nu vă despărțiți, mă văd nevoit/ă să vă las să vă descurcați singuri”, “de ce vrei să mă îmbolnăvești”... Exemple sunt multe, fiecare caz în parte este unic și șantajul emoțional din partea persoanelor trecute de o anumită vârstă, cu experiența vieții, este foarte subtil.
Șantajul din partea unor foste iubirii
Fostele iubiri pot interveni în relația dumneavoastră actuală fără ca măcar să înțelegeți de ce. După o despărțire urâtă, sau nu, dacă ați rămas amici sau nu cu fosta iubită sau cu fostul iubit, dar persoana respectivă nu înțelege că nu îi mai aparțineți și că aveți pe altcineva în viața dumneavoastră, vă poate face viața un calvar. În acest caz, amenințările sunt directe și, de cele mai multe ori, persoanele în cauză invocă motive precum sinuciderea sau că își vor face singuri rău, sau vă vor distruge relația de cuplu, dacă nu le acordați atenție. De cele mai multe ori totul începe cu “de dragul vremurilor bune”. De pe urma unui astfel șantaj emoțional puteți avea de suferit nu numai dumneavoastră, ci și partenerul sau partenera dumneavoastră de viață întrucât vă veți teme atât de mult ca fosta iubire să nu facă vreo prostie prin care să își provoace rău, încât veți accepta măcar să stați de vorba la telefon sau la o cafea și astfel, actuala relație este cea ce se destramă. Sunt însă, situații în care unul dintre parteneri a comis o greșeală și a avut o relație extraconjugală. Greșeala va fi de neiertat, iar dumneavoastră știți acest lucru, așa că încercați să țineți acest lucru în secret și să încheiați relația extraconjugală. Dar și aici pot interveni probleme legate de șantajul emoțional. Poate persoana pe care dumneavoastră ați folosit-o să vă satisfaceți plăcerile sexuale, a început să aibă sentimente pentru dumneavoastră și, în disperarea de a nu încheia relația, vă șantajează, la modul în care vă amenință că partenerul/a dumneavoastră va afla de relația pe care ați avut-o și astfel vă va distruge complet relația sau căsnicia. Ar fi mai bine să evitați astfel de aventuri, pentru că în aceste cazuri, oamenii iau măsuri din cele mai disperate.
Răul pe care îl produce șantajul emoțional
Șantajistul nu știe probabil, nu are cunoștințe de cât de mult rău poate provoca acest șantaj emoțional persoanei în cauză, pe care acesta sau aceasta susține că o iubește. Din punct de vedere fizic, nu s-au constatat niciun fel de probleme. Dar, din punct de vedere afectiv, în primul rând, persoana șantajată se simte neglijată, respinsă, începe să își pună întrebări referitoare la comportamentul acesteia, să se simtă vinovat/ă de tot ceea ce se întâmplă în relația de cuplu și nu numai. Imaginați-vă numai cât de distrusă din punct de vedere afectiv se poate simți o femeie căreia soțul îi spune “tu m-ai împins să te înșel, e vina ta că nu te mai aranjezi ca odinioară sau că nu mai facem atât de mult sex ca înainte”. Ruptura care se produce în relație este definitivă și de cele mai multe ori fără cale de întoarcere în urma unui șantaj emoțional. Din punct de vedere psihic, persoana șantajată poate suferi foarte mult. Șantajul emoțional, și vă rog să țineți cont de acest lucru, poate avea urmări grave precum depresia, o boală ce este foarte greu tratată și din cauza căreia au loc cele mai multe sinucideri anual, dezvoltarea sentimentului de teamă, de frică, dar și ruperea relației dintre cei doi parteneri.
Relație de cuplu armonioasă presupune iubire, înțelegere, respect, prietenie
O relație de cuplu armonioasă presupune iubire, înțelegere, respect, prietenie, asumarea responsabilităților, recunoașterea greșelilor, într-ajutorarea, iar aceste lucruri trebuie să vină din ambele părți, nu numai din partea unuia dintre parteneri. Când, însă, aceste lucruri nu mai există într-o relație, și intervine șantajul emoțional, este foarte greu ca relația să meargă în continuare ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. De aceea, este bine să renunțăm la răutăți, la prejudecăți, la violenți fizică, la abuzuri emoționale și la orice fel de șantaj pentru a trăi în armonie și pentru a ne simți bine atât noi, cât și persoanele din jurul nostru.