Ciocolată raw umplută cu nuci și fructe uscate
Untul de cacao care este obținut din semințele de cacao, are un conținut bogat în vitamine (A, E, K – ajutând la regenerarea pielii) și acizi grași (omega 3 și omega 6), fiind foarte eficient în alimentație și în produsele cosmetice (echilibrează tonul pielii, menţine ph-ul pielii, elimină roşeaţa şi calmează iritaţiile).
Imaginați-vă o ciocolată sănătoasă, nutritivă și delicioasă, pe care s-o puteți prepara acasă. Se face în maxim 30 de minute și este gata de savurat într-o oră. Când depuneți efort fizic sau intelectual, ciocolata vă oferă energia de care aveți nevoie, eliminând senzația de prea mult dulce.
Ingrediente:
- 100 gr unt de cacao bio;
- 80 gr ulei de cocos bio;
- 50 gr pudră de roșcove/ cacao bio;
- 50 gr sirop de agave ;
- ½ păstaie de vanilie ( se folosește miezul de la vanilie) sau 2 linguri extract de vanilie;
- nuci românești, caju, migdale,semințe de chia, alune de pădure, semințe de floarea soarelui, goji, stafide, curmale (se macină într-un robot cu lamă S și se pune la frigider).
Mod de preparare:
Untul de cacao se dă pe răzătoare și se topește la bain-marie (să fie maxim 40 grade), se adaugă uleiul de cocos topit, pudra de roșcove, păstaia de vanilie și siropul de agave - se amestecă cu telul.
În formă de silicon se așează un strat de ciocolată, un strat din amestecul măcinat, un strat de ciocolată, și tot așa, până se umple forma. Se pune la frigider (2-3 ore) sau la congelator (1/2 oră). Ciocolata are un termen de valabilitate de 15 zile, ținută la frigider. Poftă bună!