Vindecare emoțională

Caracteristicile dependenței emoționale

Care sunt caracteristicile persoanelor dependente emoțional?

Caracteristicile dependenței emoționale

 Persoanele dependente din punct de vedere emoțional sunt cele care consideră relația de cuplu ca fiind prioritatea numărul 1 a vieții lor. Există persoane care chiar nu știu să fie singure și își bazează fericirea pe compania altor persoane care să le confirme valoarea personală pentru a se simți astfel mai bine cu ele însele.

 Psihologii afirmă că suntem ființe sociale și de aceea este normal să ne placă să ne petrecem timpul liber cu prietenii și cu apropiații.

Totuși, este de asemenea important să ne dedicăm suficient timp calitativ nouă înșine pentru a ne cunoaște mai bine și să cercetăm aspectele cele mai profunde ale personalității noastre cu scopul de a ne iubi și de a ne accepta așa cum suntem. Nimeni nu ne va putea cunoaște mai bine decât noi înșine. De aceea este foarte important să învățăm să ne bucurăm de momentele de solitudine pentru a atinge astfel mai ușor fericirea.

 Să vedem în continuare care sunt cele cinci trăsături sau caracteristici principale ale persoanelor dependente emoțional:

1. Dependenții emoționali nu au inițiativă proprie

 O persoană caracterizată de o dependență emoțională ridicată nu va avea inițiativă proprie deoarece consideră că acțiunile și deciziile sale nu au sens și de aceea așteaptă întotdeauna ca ceilalți să acționeze în locul ei.

 În acest mod, persoanele dependente emoțional își reafirmă teoria conform căreia nu sunt suficient de pregătite pentru a înfrunta obstacolele și provocările vieții, astfel încât preferă ca ceilalți să aibă un rol prioritar în luarea deciziilor, oricât de mici ar fi acestea.

2. Dependenții emoționali nu au autostimă

 Fericirea persoanelor dependente din punct de vedere emoțional se bazează doar pe ceilalți, deoarece ele nu dispun de instrumentele necesare pentru a o obține prin forțe proprii.

 Acesta este motivul pentru care persoanele dependente emoțional se sprijină excesiv pe ceilalți. De asemenea, persoanele dependente emoțional fug în mod sistematic de singurătate fără a-și da seama că aceasta poate fi o ocazie minunată pentru introspecție și pentru a se cunoaște mai bine, pentru a-și analiza propriile idealuri, aspirații și responsabilități.

3. Dependenții emoționali nu știu să fie singuri

 Așa cum am menționat anterior, frica de singurătate caracterizează persoanele dependente emoțional. Persoanele care au un nivel scăzut de inițiativă și de stimă de sine resimt întotdeauna necesitatea imperioasă de a se reuni cu prietenii sau cu rudele care să-i ajute să facă diverse planuri, fie pentru petrecerea timpului liber, fie pentru a-i ajuta să ia anumite decizii din viața lor. De asemenea, datorită faptului că nu pot să se bucure ele însele de timpul liber, persoanele dependente emoțional nu au pasiuni sau hobby-uri proprii.

4. Dependenții emoționali idealizează iubirea

 Iubirea și dependența emoțională sunt doi termeni care uneori sunt intim legați. Persoanele de acest tip obișnuiesc să idealizeze sentimentele pe care le au pentru o persoană pe care de-abia au cunoscut-o. Persoanele dependente emoțional consideră că persoana iubită este o ființă perfectă care știe cum să-i facă să se simtă bine în orice moment.

 Totuși, dependența emoțională este cel mai ușor de observat atunci când o relație se rupe din diverse motive. Persoanele dependente emoțional, din cauza faptului că au idealizat complet persoana respectivă, consideră că nu o să întâlnească pe cineva mai bun sau mai potrivit și se cufundă ușor în tristețe și decepție.

5. Dependenții emoționali abuzează de bunăvoința celorlalți

 Adeseori, persoanele dependente din punct de vedere emoțional nu-și fac probleme în a abuza de bunele intenții și de bunăvoința persoanelor care îi înconjoară.

 Persoanele dependente emoțional obișnuiesc să fie foarte persistente atunci când doresc să-și atingă obiectivele prin intermediul manipulării celorlalți. Acesta este motivul pentru care acest gen de persoane se află întotdeauna în umbra celorlalți pozând aproape întotdeauna în false victime pentru a capta astfel atenția celor din jur.

 

             4 pași pentru a elimina dependența emoțională

 Eliminarea dependenței emoționale este un deziderat posibil, însă pentru aceasta este necesar ca o persoană dependentă emoțional să se obiectiveze și să ia apoi decizia de se transforma. Persoanele care suferă de o dependență excesivă nu se bucură de fapt cu adevărat de relațiile pe care le au cu ceilalți, deoarece se agață în exces de aceștia și își pierd astfel individualitatea proprie.

 Psihologii afirmă că această problemă apare mai ales în cazul femeilor, cu toate că în unele cazuri și bărbații pot suferi de acest tip de dependență la fel ca femeile, având dezavantajul că lor le este mai rușine să consulte un specialist sau un terapeut. Să vedem în continuare cum se poate elimina dependența emoțională în 4 pași relativi simpli de urmat:

1. Recunoașterea problemei

 Dependența emoțională nu există doar în relațiile de cuplu, ci poate apărea și în cazul relațiilor de prietenie, de muncă, de familie sau cu diverse persoane din mediul social. În general, dependența emoțională este o situație care se poate declanșa în orice mediu social.

 În cele ce urmează, vă oferim o listă de situații și sentimente care să vă ajute să vă auto- evaluați dacă vă confruntați cu dependența emoțională. Astfel, o persoană dependentă din punct de vedere emoțional se caracterizează prin următoarele aspecte:

 - Fericirea unei persoane dependente emoțional se centrează pe o singură persoană și nu se poate bucura cu adevărat și de compania altora.

 - Bucuria și împlinirea unei persoane dependente emoțional depinde de modul în care este tratată de ceilalți și de opiniile celorlalți despre ea. Dacă se simte acceptată totul este în regulă, însă dacă află că ceilalți nu au o părere prea bună despre ea, fericirea ei dispare. Persoanele dependente emoțional depind în exces de ceilalți pentru a se simți bine sau rău.

 - Persoanele dependente emoțional evită cu orice preț confruntările de orice fel deoarece sunt invadate de teama de a fi judecate, criticate sau respinse.

 - Persoanele dependente emoțional au ca prioritate dorințele și necesitățile celorlalți și nu au suficientă capacitate de decizie.

 - Persoanele dependente emoțional se simt bine cu ele însele doar dacă se simt iubite și apreciate.

 - Persoanele dependente emoțional sunt invadate adeseori de teamă de a pierde acea persoană pe care o iubesc sau o apreciază. Această teamă le împiedică să se bucure așa cum ar trebui de relațiile din viața lor.

 - Persoanele dependente emoțional sunt adeseori ținta șantajelor emoționale, deoarece nu ar suporta ca din vina lor cineva să își facă rău de exemplu. Acest tip de persoane obișnuiesc să-și sacrifice propria fericire și să facă compromisuri prea mari în relațiile cu ceilalți.

 - Persoanele dependente emoțional preferă să sufere, decât să plece de lângă persoana de care sunt dependente, chiar dacă aceasta le face rău. Acest tip de persoane nu au tăria de a ieși dintr-o relație nesănătoasă, ceea ce arată o tendință mărită de masochism.

 - Persoanele dependente emoțional au adeseori sentimente de vinovăție, deoarece simt că sunt responsabile de fericirea celorlalți, fie că este vorba de partenerul de cuplu, familie, prieteni, etc. O persoană dependentă emoțional se simte obligată să-i mulțumească pe ceilalți, iar dacă nu reușește aceasta se simte vinovată.

 - Persoanele dependente emoțional doresc să aibă controlul asupra întregii lor vieți, pentru a se asigura că nu vor ieși în pierdere niciodată. Acestor persoane le este foarte dificil să se bucure de viață, să fie spontane și să se lase duse de valul vieții.

 - Persoanele dependente emoțional văd în partenerul de cuplu prioritatea principală a vieții de lor și pierd uneori legătura cu prietenii sau cu cei apropiați, deoarece își dedică timpul exclusiv relației de cuplu.

 - Relația de cuplu le generează anxietate. Persoanele dependente emoțional se tem cel mai mult de a fi părăsite, ceea ce ar fi o catastrofă pentru ei, deoarece nu-și pot imagina viața fără persoana iubită.

 

 Dacă vă regăsiți în majoritatea cazurilor descrise anterior înseamnă că sunteți o persoană dependentă emoțional și ar fi indicat, pentru a vă îmbunătăți calitatea vieții și pentru a avea relații sănătoase, să luați măsurile necesare pentru a elimina această dependență din viața dumneavoastră.

2. Lista lucrurilor făcute din compromis

 Odată ce ați recunoscut că aveți o problemă generată de dependența emoțională, faceți o listă sinceră cu toate lucrurile sau acțiunile pe care le-ați făcut pentru cineva, fără să fi dorit însă cu adevărat să le faceți. În acest pas, este important să conștientizați faptul că o persoană dependentă emoțional nu se centrează asupra propriei fericiri, ci preferă să-i mulțumească pe ceilalți pentru a nu-i pierde.

 Este de asemenea important să vă autoevaluați cu sinceritate și să recunoașteți dacă acțiunile pe care le-ați realizat din dorința de a nu-i pierde pe ceilalți v-a provocat suferință, lipsă de încredere și de respect în sine, devalorizare, etc. În acest mod vă veți recâștiga dorința libertatea interioară și de a elimina dependența emoțională din viața dumneavoastră.

3. Consolidarea stimei de sine pentru eliminarea dependenței emoționale

 Factorul principal al oricărui tip de dependență este o slabă stimă de sine. Există însă multe opțiuni pentru a o redobândi, care includ apelarea la un terapeut sau introspecția și lecturarea unor cărți de dezvoltare personală. În prezent, există numeroase cărți inspirate care tratează în detaliu stima de sine și cum poate fi cultivată aceasta pentru a avea o viață fericită și armonioasă.

 Așa cum afirmă psihologul american Harvey Mackay, este bine să avem în vedere faptul că “În majoritatea cazurilor, frica de a fi respins se bazează pe dorința de a fi aprobat de alte persoane pe care le consideri mai mult sau mai puțin importante. Nu-ți baza niciodată propria stimă de sine pe opiniile celorlalți”.

4. A învăța să te bucuri de solitudine

 Conform psihologilor și psihoterapeuților nu putem avea relații sănătoase cu ceilalți dacă nu ne-am dezvoltat mai întâi ca personalitate și nu ne-am cultivat încrederea în sine. Când o persoană se iubește și se apreciază pe sine însăși, va putea întotdeauna să le ofere mai multă iubire și celor din jurul său.

 Pentru a ne maturiza din punct de vedere emoțional și pentru a elimina dependența emoțională din viața noastră, este important să învățăm să ne bucurăm și să profităm și de perioadele de solitudine. Uneori solitudinea ne poate ajuta să ne cunoaștem mai bine decât reușesc ceilalți, deoarece ne pune față în față cu propriile tendințe, dorințe, visuri și pasiuni. Solitudinea poate fi foarte benefică și poate avea un sens ascendent pentru creșterea noastră personală atâta vreme cât știm să profităm de ea și să-i descoperim valențele benefice.

Mai poți citi din Vindecare emoțională

6 semne ale anxietăți…

Ce este anxietatea?  Anxietatea este un episod atât cu caracter emoțional, cât și fizic, care ...

Plânsul ca terapie

Reprimarea plânsului are efecte negative  Există momente când evităm plânsul și îl reprimă...

10 beneficii ale râsul…

Râsul: unul dintre cele mai bune medicamente  Râsul este un răspuns natural la stimuli pe care ...

Caracteristicile depend…

Care sunt caracteristicile persoanelor dependente emoțional?  Persoanele dependente din pun...

Gastrita emoțională s…

  Gastrita emoțională sau nervoasă  Gastrita emoțională sau nervoasă este un tip de gastri...

Anxietatea: cauze și r…

  Ce este mai exact anxietatea?  Care sunt cauzele care determină apariția anxietății? Știa...

Maturitatea și conști…

  Arta de a trăi și de a-ți crea propria realitate  A ne simți liberi, împliniți și reali...

Forța gândirii: cheia…

  Forța gândirii – un instrument esențial în orice terapie  Există o conexiune imediată ...

Emoțiile și sănătat…

  Emoțiile și sănătatea sistemului nervos  În medicina naturistă se cunoaște un mare secr...

Purificarea emoțional…

  Ce este purificarea emoțională?  Tuturor ne este mai mult sau mai puțin familiar procesul d...

Știința gândurilor v…

   Poate mintea să vindece într-adevăr corpul?  Pare oarecum imposibil ca puterea gândurilo...

Iubirea te ajută să t…

  Cum ne vindecă iubirea?  Cercetătorii au confirmat faptul că atunci când suntem îndrăgos...

10 beneficii ale îmbr…

  Cum ne pot vindeca îmbrățișările?  Îmbrățișarea este definită ca fiind acțiunea de ...

Legătura dintre emoți…

  Legătura dintre emoții și stomac  Atunci când ne îndrăgostim, spunem adeseori că “ave...

Cum se transformă gân…

  Cum influențează mintea starea fizică?  Mintea umană este atât de puternică încât ne p...

Vindecă-ți emoțiile

  Ieși din depresie și din pesimism!  Emoțiile pe care le trăim spun multe despre ...

Durerea cronică

  Cauza psihosomatică a durerii cronice  Atunci când o persoană suferă de dur...

Simptomele anxietății

  Anxietatea, un răspuns în cazul unei amenințări  Corpul nostru dispune de sis...

Vindecarea apetitului e…

  Ce este apetitul emoțional?  Apetitul emoțional înseamnă a mânca atunci când nu-ți este...

Cum ne pot îmbolnăvi …

  Despre cauzele emoționale ale bolilor  Uneori, o persoană se simte rău din punct de vedere ...