Vindecare emoțională

Forța gândirii: cheia vindecării

 

Forța gândirii – un instrument esențial în orice terapie

Forța gândirii: cheia vindecării Există o conexiune imediată și foarte puternică între minte și corp. Un factor extrem de important în procesul de restabilire a echilibrului organismului și a vindecării este atitudinea interioară și modul în care pacientul răspunde mental la problema cu care se confruntă.

 Boala, în opinia specialiștilor din domeniul psihosomaticii, nu este altceva decât energie stagnantă, care de cele mai multe ori începe să se blocheze din cauza tiparelor de gândire repetitivă sau a emoțiilor de joasă frecvență cum sunt emoțiile negative (frică, mânie, tristețe, neîncredere, îndoială, etc.). Într-o perioadă suficient de lungă de timp în care s-au repetat aceste tipare negative, energia blocată se transformă într-un blocaj fizic sau într-o boală.

 În schimb, ori de câte ori simțim emoții pozitive legate de iubire, bucurie sau fericire, glandele din creier revarsă un val de hormoni vindecători în sânge: serotonina, oxitocina, relaxina, dopamina și endorfinele (supranumite și moleculele fericirii”). Toți acești hormoni comunică instantaneu cu toate celulele din corp, determinându-le să acționeze în diferite moduri, pentru:

 - stimularea circulația sanguină;

 - oxigenarea mai bună a celulelor;

 - scăderea tensiunii arteriale și a nivelelor de cortizol (care este hormonul stresului);

 - digerarea optimă a hranei, ceea ce determină absorbția eficientă a substanțelor nutritive;

 - stimularea activității celulelor denumite Natural Killer (NK) care susțin organismul în lupta contra cancerului;

 - eliminarea infecțiilor din organism.

 

Cum ne poate ajuta gândirea în procesul de vindecare?

 Trebuie să luăm în considerare faptul că gândirea, tradusă și transmisă prin intermediul limbajului, este conformă cu realitatea sau mai bine zis, cu realitatea noastră. Gândirea înseamnă manipularea și transformarea informațiilor în memorie. Aceasta ajută la formarea conceptelor, a raționamentelor, gândirii critice și rezolvării problemelor.

 Așa cum afirmă Don Juan, personajul lucrării Viaje a Ixtian (Călătorie la Ixtian) de binecunoscutul autor Carlos Castaneda «[...], realitatea, sau lumea pe care toți o cunoaștem, este doar o descriere». Aceasta înseamnă că noi toți și fiecare dintre noi, vedem lumea conform propriei noastre viziuni personale (formate în urma experiențelor, educației, mediului cultural și social, etc.) și trecute prin filtrul memoriei noastre selective. Un exemplu foarte simplu și clar al acestei «descrieri a lumii» este următorul: unui grup de 4 copii li se cere să deseneze individual o casă, fără a li se oferi un model, ci doar conceptul de casă. Cu toții vor desena o casă, însă desenele lor nu vor fi niciodată la fel nici ca formă, culoare, detalii, etc.

 Un terapeut faimos din Hawai, Serge Kahili King consideră că, deși bineînțeles medicii și terapeuții au rolul lor în procesul vindecare, totuși, vindecarea trebuie să vină în cele din urmă din interiorul pacientului. Iată ce afirmă Serge Kahili King în acest sens:

 “Toată puterea vine din interior. Corpul se vindecă singur. Nimeni – niciun vindecător – nu poate prelua controlul asupra sistemului vegetativ al altei persoane. Nu se poate. Vindecătorii pot, cu toate acestea, să ajute o persoană să-și găsească la nivel subconștient propria sursă de putere și, în acest fel, ei devin mai mult un fel de asistenți în procesul vindecării.

 Multe studii au arătat că persoanele care se confruntă cu o boală, dar au o atitudine în general pozitivă trăiesc semnificativ mai mult decât oamenii care se luptă cu o boală, însă sunt pesimiști și negativiști. S-a dovedit chiar că terapia prin râs întărește în mod semnificativ sistemul imunitar al persoanelor care urmează tratamente de chimioterapie.

 

Gândirea și emoțiile

 Ideea învechită că mintea și corpul sunt separate nu mai este științific exactă; în schimb, mintea (sub forma neuropeptidelor produse de emoții – este prezentă în fiecare celulă din corpul nostru), ceea ce înseamnă că o emoție precum stresul poate afecta fiecare celulă din organism și nu doar celulele sistemului imunitar.

 Începând cu anul 1999, cercetătorul japonez Masaru Emoto a publicat într-o serie de cărți (cum ar fi "Mesajele apei" sau "Viața secretă a apei") descoperirile sale legate referitoare la apă. În scrierile sale, Masaru Emoto susține teoria conform căreia conștiința umană, exprimată în vibrația anumitor tipuri de emoții, exercită un efect asupra structurii moleculare a apei. Conform acestei teorii, este logic să ne gândim că acest efect poate fi aplicabil și în cazul organismului uman, deoarece, cel puțin 65% din corp este constituit din apă, care, așa cum se știe deja, este un foarte bun transmițător.

 Gândirea este un fenomen psihologic rațional. Totuși, gândurile pot activa emoții, iar la rândul său, o emoție poate activa alte gânduri.
Ființa umană, din punct de vedere holistic, a fost temă de studiu și practică în multe culturi încă din antichitate, cum ar fi de exemplu, medicina tradițională chineză (cu mai bine de 5000 ani de istorie) care relaționează dezechilibrele organismului uman cu cele «7 emoții». Persoanele care au abilități emoționale bine dezvoltate au mai multe probabilități de a se simți împlinite și eficiente în acțiunile lor, precum și o creativitate și productivitate mult amplificate.

 O emoție mai puternică decât limitele considerate «raționale» poate afecta organul corespondent, de exemplu, frica sau teroarea dezechilibrează energia rinichilor, iar o proastă funcționare a acestui organ poate determina un dezechilibrul al emoției corespondente.

 Iată ce afirmă cercetătoarea Kelly A. Turner, doctor în medicină: În nenumărate studii științifice, cercetătorii au demonstrat că teama menține organismul blocat în modul luptă-sau-fugi”, ceea ce înseamnă că organismul nu poate comuta în modul odihnă-și-refacere”. Multe persoane nu-și dau seama că aceste două moduri de operare se exclud reciproc – astfel, dacă simți frică, corpul nu se vindecă, iar în cazul în care corpul se vindecă, nu simți frică. De exemplu, într-un studiu realizat recent, persoanele cu tendința de a se teme nu au produs deloc celule Natural Killer după ce au fost expuse la un factor stresant, în timp ce persoanele care nu erau fricoase din fire le-au produs. Acesta este motivul pentru care atât de mulți dintre subiecții cercetărilor mele mi-au spus în mod repetat că eliberarea fricii din corp este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poți face pentru a ajuta la vindecarea organismului – deoarece frica dezactivează sistemul imunitar. Când urmărești, pentru început, tiparul mental sau forma-gând care a creat boala – dacă poți să-l descoperi și să-l repari, atunci este imposibil ca aspectul fizic al bolii să mai existe. ”

 În loc de concluzie: Ființa umană este mai mult decât oase, mușchi, tendoane și organe, ființa umană este o entitate complexă în cazul căreia echilibrul dintre rațiune/emoție are o valoare particulară, deoarece nu există nicio ființă umană identică cu alta. Orice ființă este un mister unic al vieții, aflată într-o călătorie constantă spre cunoașterea de sine, iar pe parcursul acestui itinerar, boala poate fi, cu ajutorul gândirii pozitive, o altă formă de autocunoaștere.

Sursa: Sanatate cu Dr. Catalin Luca

Mai poți citi din Vindecare emoțională

6 semne ale anxietăți…

Ce este anxietatea?  Anxietatea este un episod atât cu caracter emoțional, cât și fizic, care ...

Plânsul ca terapie

Reprimarea plânsului are efecte negative  Există momente când evităm plânsul și îl reprimă...

10 beneficii ale râsul…

Râsul: unul dintre cele mai bune medicamente  Râsul este un răspuns natural la stimuli pe care ...

Caracteristicile depend…

Care sunt caracteristicile persoanelor dependente emoțional?  Persoanele dependente din pun...

Gastrita emoțională s…

  Gastrita emoțională sau nervoasă  Gastrita emoțională sau nervoasă este un tip de gastri...

Anxietatea: cauze și r…

  Ce este mai exact anxietatea?  Care sunt cauzele care determină apariția anxietății? Știa...

Maturitatea și conști…

  Arta de a trăi și de a-ți crea propria realitate  A ne simți liberi, împliniți și reali...

Forța gândirii: cheia…

  Forța gândirii – un instrument esențial în orice terapie  Există o conexiune imediată ...

Emoțiile și sănătat…

  Emoțiile și sănătatea sistemului nervos  În medicina naturistă se cunoaște un mare secr...

Purificarea emoțional…

  Ce este purificarea emoțională?  Tuturor ne este mai mult sau mai puțin familiar procesul d...

Știința gândurilor v…

   Poate mintea să vindece într-adevăr corpul?  Pare oarecum imposibil ca puterea gândurilo...

Iubirea te ajută să t…

  Cum ne vindecă iubirea?  Cercetătorii au confirmat faptul că atunci când suntem îndrăgos...

10 beneficii ale îmbr…

  Cum ne pot vindeca îmbrățișările?  Îmbrățișarea este definită ca fiind acțiunea de ...

Legătura dintre emoți…

  Legătura dintre emoții și stomac  Atunci când ne îndrăgostim, spunem adeseori că “ave...

Cum se transformă gân…

  Cum influențează mintea starea fizică?  Mintea umană este atât de puternică încât ne p...

Vindecă-ți emoțiile

  Ieși din depresie și din pesimism!  Emoțiile pe care le trăim spun multe despre ...

Durerea cronică

  Cauza psihosomatică a durerii cronice  Atunci când o persoană suferă de dur...

Simptomele anxietății

  Anxietatea, un răspuns în cazul unei amenințări  Corpul nostru dispune de sis...

Vindecarea apetitului e…

  Ce este apetitul emoțional?  Apetitul emoțional înseamnă a mânca atunci când nu-ți este...

Cum ne pot îmbolnăvi …

  Despre cauzele emoționale ale bolilor  Uneori, o persoană se simte rău din punct de vedere ...