Bârfa, păcatul de zi cu zi
În ziua de astăzi, mai mult sau mai puțin avizați, toată lumea vorbește de toată lumea. Mai mult, bârfa la colț de stradă între vecine, rude, prietene, cunoștințe, s-a mutat în intimitatea căminului lor. Bârfa este acum la ordinea zilei. Deschidem televizorul și auzim bârfe despre vedete, ne întâlnim cu prietenele la o cafea și bârfim cunoștințe care nu sunt de față la conversație, mergem la un eveniment deosebit, la o nuntă, și apoi bârfim ținutele celorlalți participanți. Bârfa a devenit, așadar, un păcat de zi cu zi.
De ce este păcat să bârfim?
Bârfa este considerată a fi un păcat, mai ales din prisma faptului că lucrurile capătă diverse nuanțe atunci când sunt spuse din gură în gură și se ajunge așadar la o minciună gogonată, cu un sâmbure de adevăr, care, pornită de la o simplă bârfă, poate distruge reputația unei anumite persoane, căsnicia sau chiar cariera. Însă bârfitorii, în căutarea lor de a fi puși la curent cu toate noutățile, își pierd liniștea, demnitatea, inteligența, stima de sine, se rănesc cu anumite cuvinte ce se întorc împotrva lor la un moment dat.
Bârfa strică liniștea căminului, prietenii, întreține dispute și certuri, și cel mai rău este că bârfa pornește de obicei din plictiseală și din răutatea oamenilor. Bârfitorii, cei mai „informați” dintre vecini, vor ști întotdeauna să spună ora exactă la care s-a întors vecinul de la muncă, sau copilul de la liceu, dacă a întârziat sau a venit cu prieteni. Și întotdeauna se vor găsi doritori să afle ultimele bârfe și să întrețină acest păcat. Însă bârfa este considerată unul din păcatele grave, ce trebuie spus la spovedanie, și nu trecut cu vederea sau mascat sub denumirea de „simple discuții”.
Ce semeni, aia culegi
O pildă mai de actualitate referitoare la bârfă începe într-un sat nu chiar uitat de lume, în urmă cu câțiva ani. Aici, trăia o femeie mai în vârstă care mereu spunea, cu mare lejeritate la spovedanie, că a bârfit. Și din pricina ei multe familii se destrămaseră, mulți vecini se aflau în vrajbă unii cu alții... Însă într-o zi, la Spovedanie, preotul îi dădu un canon pentru păcatul ei, acela de a bârfi. A pus-o ca următoarea duminică la slujbă, să adune pe drum o mână de frunze uscate. Și când va fi adierea de vânt mai puternică, să le dea drumul din palmă, înainte de a intra în Biserică. La terminarea slujbei, femeia va trebui să adune toate frunzele uscate pe care le-a împrăștiat. Femeia încercă să își facă canonul, însă la terminarea slujbei, nu găsi nici urmă din frunzele pe care le adunaseră. Și atunci când s-a mărturisit părintelui următoarea dată și i-a spus acest lucru, părintele îi dădu o lecție, și îi spuse că frunzele sunt de fapt vorbele rele pe care le împrăștie ea zi de zi și pe care nu le mai poate lua înapoi, și nu știe niciodată unde ajung și cât de rău pot face...
Scandaluri, intrigi, trăncăneli
Din păcate, în ziua de azi, din ce în ce mai mulți dintre noi sunt atrași de asemenea subiecte. Scandalurile la TV, dar și cele între vecini ori între rude, intrigile și flecăreala de zi cu zi nu mai sunt demult considerate a fi un păcat. Bârfitorii, la nevoie, mai amplifică și subiectul, și astfel bârfa va fi mai condimentată. Bârfa nu mai este doar un păcat la modă care vinde în ziua de azi , ci este un mod de viață pentru unii. Bârfa pornește de cele mai multe ori din invidie și răutate, dar și din plictiseală. De pe limba bârfitorilor, din păcate, nu lipsesc nici prietenii, amicii săi ori chiar rudele și vecinii. De aceea, bârfitorii, cei care iscă de cele mai multe ori scandalurile și bagă intrigi, arareori au prieteni, pentru că lumea se îndulcește de bârfa lor, dar se tem ca și ei, la rândul lor, să nu ajungă subiect de bârfă pentru alții.
