Tot ce trebuie să ştii despre anorgasmie
Orgasmul este o senzaţie pe care orice femeie şi-ar dori s-o resimtă. Dar, din păcate, unele nu reuşesc să se bucure de plăcerea conferită de orgasm. Această tulburare se numeşte anorgasmie.
Anorgasmia - a nu se confunda cu frigiditatea
Anorgasmia este adesea confundată cu frigiditatea (absenţa oricărei senzaţii de plăcere). În general, frigiditatea survine după anorgasmie deoarece femeia nu reuşeşte să atingă orgasmul. Demoralizată, aceasta devine frigidă, nu mai simte niciun fel de plăcere. O femeie frigidă suferă de anorgasmie, dar o femeie care suferă de anorgasmie poate simţi plăcere.
Două tipuri de anorgasmie
Anorgasmia se poate clasifica în funcţie de două tipuri.
Anorgasmia primară
– când o femeie nu a avut niciodată în viaţa ei orgasm, nici prin penetrare, nici prin masturbare.
Anorgasmia secundară
– când femeia a atins deja orgasmul în cursul vieţii sale sexuale. În momentul în care femeia nu are orgasm, fie el vaginal sau clitoridian, anorgasmia este totală. Se întamplă ca o femeie să aibă orgasm doar prin penetrare sau doar prin stimulare clitoridiană.
Cauzele anorgasmiei
Cauzele anorgasmiei sunt numeroase. Acestea pot fi de ordin organic, comportamental sau psihic. Educaţia, lipsa experienţei sexuale joacă un rol în devalorizarea sexualităţii. Lipsa încrederii în sine, nemulţumirea vizavi de propriul corp, toate acestea se pot afla la originea anorgasmiei. Printre cauzele psihologice amintim: un eveniment traumatizant din copilărie (abuz sexual, viol). Neîndemânarea partenerului, brutalitatea, rutina, raporturile sexuale dureroase, lipsa stimulării sunt alte cauze ale anorgasmiei.
Anorgasmia - soluţii şi tratamente
Există mai multe soluţii pentru regăsirea plăcerii. Dacă anorgasmia are cauze organice se impune un control de specialitate. Dacă specialistul nu găseşte nicio problemă de ordin fizic, următoarea etapă este vizita la psiholog. Terapia sexuală va fi în masură să te facă să conştientizezi problemele din sânul cuplului, să găseşti soluţiile pentru rezolvarea problemelor, să-ţi cunoşti mai bine corpul. O viaţă sexuală împlinită merită orice sacrificiu din partea ta. Fă-ţi curaj şi adresează-te specialiştilor.