Beneficiile socului asupra sănătăţii
Plin de antioxidanţi, socul negru consumat sub forma de suc, ceai sau sirop, oferă numeroase beneficii – previne îmbătrânirea, îngrijește răceala şi gripa.
Socul negru conține flavonoizi şi antocianini care au proprietăți anti-infecțioase (tanini care luptă împotriva paraziților), Vitamina C şi mucilagii. Flavonoizii sunt foarte buni şi pentru întărirea sistemului imunitar.
Florile de soc
Socul negru – Sambucus Nigra face parte din farmacia populară de secole. Florile şi fructele sale au proprietăți medicinale foarte importante şi interesante. Numite şi vanilia săracului, florile acestuia sunt foarte parfumate. Florile de soc favorizează transpirația. Ele sunt utile în tratarea infecțiilor respiratorii, a gripelor şi a congestiilor sinusurilor. Sunt extrem de eficiente şi pe post de depurativ, diuretic şi laxativ. Poți face o cură cu 3-4 cești de soc pe zi. Infuzia de flori uscate de soc este ideală pentru uz extern – pe post de comprese pentru îngrijirea ochilor şi sub formă de gargară pentru a trata anginele. Sucul de soc este bogat în bioflavonoizi şi proteine.
Din florile proaspete de soc si cu miere se poate prepara o limonadă delicioasă, fresh şi naturală.