Sfințirea regulată a casei – Sfeștania

 Slujba Aghiasmei Mici sau Sfințirea cea mică a apei mai poartă denumirea tradițională de Sfeștanie. Orice creștin a auzit acest termen și știe ce presupune ritualul sfințirii și purificării locuinței. Așa cum avem nevoie să ne spovedim și să ne împărtășim pentru a fi mai aproape de Dumnezeu, și Sfeștania este un mod de a ne apropia cu sufletul de cele sfinte. Așadar, după o curățire temeinică a sufletului prin spovedanie, se recomandă și săvârșirea slujbei de Sfeștanie în casa creștinilor. Sfeștania alungă spiritele rele și necurate din casă, readuce liniștea între cei ce locuiesc sub același acoperiș, și este o slujbă importantă ce trebuie săvârșită măcar o dată pe an de fiecare creștin în casa sa.

Bârfa, păcatul de zi cu zi

 În ziua de astăzi, mai mult sau mai puțin avizați, toată lumea vorbește de toată lumea. Mai mult, bârfa la colț de stradă între vecine, rude, prietene, cunoștințe, s-a mutat în intimitatea căminului lor. Bârfa este acum la ordinea zilei. Deschidem televizorul și auzim bârfe despre vedete, ne întâlnim cu prietenele la o cafea și bârfim cunoștințe care nu sunt de față la conversație, mergem la un eveniment deosebit, la o nuntă, și apoi bârfim ținutele celorlalți participanți. Bârfa a devenit, așadar, un păcat de zi cu zi.

De ce este păcat să bârfim?

 Bârfa este considerată a fi un păcat, mai ales din prisma faptului că lucrurile capătă diverse nuanțe atunci când sunt spuse din gură în gură și se ajunge așadar la o minciună gogonată, cu un sâmbure de adevăr, care, pornită de la o simplă bârfă, poate distruge reputația unei anumite persoane, căsnicia sau chiar cariera. Însă bârfitorii, în căutarea lor de a fi puși la curent cu toate noutățile, își pierd liniștea, demnitatea, inteligența, stima de sine, se rănesc cu anumite cuvinte ce se întorc împotrva lor la un moment dat.

Mătăniile și metaniile

 Mulți dintre creștinii ortodocsi practicanți, atunci când aud acest termen, de mătanie, se gândesc automat fie la șiragul de mărgele din lemn sau colorate ce se poartă la mână ori la gât, fie la semnul de divinație, acea plecăciune în cinstea lui Iisus Hristos. Ambele variante sunt corecte, și ambele variante ar trebui să nu lipsească din rutina zilnică a credincioșilor ortodocsi.

Mătăniile ca și semn de divinație

 Mătăniile se fac oricând simțim nevoia, însă cu anumite excepții, și anume duminica și de sărbătorile mari precum și în perioada de la Paște la Înălțare. Dar trebuie să știți că în zilele în care nu se pot face mătanii se pot face pe de altă parte închinăciuni cu aplecarea și atingerea solului cu mâna.

Postul Sfintei Mării

 Postul Sfintei Mării, așa cum este cunoscut în popor, este unul din cele mai importante posturi din tot parcursul anului, alături de postul Sfintelor Paști, de Postul Crăciunului și de Postul Sfinților Apostoli Pestru și Pavel. Postul Sfintei Mării durează doar două săptămâni, și este și păcat să nu fie ținut de către credincioși, mai ales că natura este extrem de generoasă cu noi în această perioadă. Pe data de 1 august în fiecare an începe Postul Adormirii Maicii Domnului, ce se termină pe data de 15 august.

Postul Sfintei Mării un post nu foarte aspru

 Postul Sfintei Mării nu este un post foarte aspru, si nu este greu de ținut, având în vedere toate fructele și legumele ce se găsesc pe piață în această perioadă la prețuri rezonabile. Doar pe data de 6 august, cu ocazia Schimbării la Față a Mântuitorului este dezlegare la pește, în rest, postul este unul destul de riguros. De obicei, se lasă sec în seara zilei de 31 iulie, dar dacă aceasta pică într-o zi de miercuri sau vineri, se lasă sec cu o zi mai devreme, iar dacă 15 august cade miercurea sau vinerea, se prelungește cu o zi postul, făcându-se dezlegare la pește.

Semnificațiile Sfintei Cruci

 Crucea este întâiul simbol al creștinismului, primul lucru pe care îl învățăm să îl facem atunci când suntem mici și trecem pe lângă o biserică, pentru ca mai apoi, acest mic ritual să îl continuăm și la maturitate. Crucea arată calea urmării lui Hristos, și nu există experiență a împărăției lui Dumnezeu fără Sfânta Cruce. Așadar, crucea este un vechi simbol care este păstrat și astăzi cu mare smerenie de către credincioși. Fie că alegem să purtăm o cruciuliță la gât în permanentă, fie că facem semnul Sfintei Cruci atunci când trecem pe lângă o biserică, sau seara înainte de culcare, crucea este un simbol cu care ne întâlnim zi de zi, inevitabil.

Tipuri și forme de cruci

 Desigur, una este crucea pe care noi ortodocșii o cunoaștem. De fapt, cuvântul grec pentru cruce, stavros, însemna în sens propriu tot un stâlp vertical sau un element al unui gard, de care se putea atârna vreun lucru oarecare, sau care se putea folosi pentru a împrejmui o bucată de pământ. Și la romani termenul crux (din care derivă cuvântul «cruce») pare să fi avut la origine sensul de stâlp vertical.