Copilul singur acasă, după școală

 Deși cei mai mulți părinți sunt efectiv îngroziți de ideea că băiețelul sau fetița vor rămâne singuri acasă, cei mai mulți dintre copii sunt nevoiți să rămână acasă singuri după ce împlinesc șapte ani și frecventează școala. Mulți copii trebuie să stea singuri după ce se întorc de la școală și până vin părinții de la serviciu. Nimic mai simplu, v-ați gândi. Oricum puștiul are de făcut teme, se mai uită și la televizor, dar nici un părinte nu își poate ascunde îngrijorarea.

Poate rămâne singur acasă după vârsta de 7 ani?

 Vi se pare prea devreme? Vârsta de șapte ani este chiar ideală pentru a învăța copilul să se descurce puțin și singur. Dacă este destul de autonom și vedeți că e pregătit să înfrunte situațiile neprevăzute fără să intre în panică, și dacă este un copil cuminte și ascultător, și mai aveți și o vecină sau o prietenă foarte bună care să vină pe la copil să îl verifice când și când, atunci totul este perfect. În plus, telefonul mobil este acum obligatoriu pentru a putea ține legătura cu puștiul rămas singur acasă. Orice situație neprevăzută vă va fi semnalată imediat.

S.O.S copii obezi!

 Când toată lumea se ferește în ziua de azi de obezitate și de efectele negative ale acesteia, parcă mai auzim câte o mămică sau câte o bunică plângându-se că fetița ori băiețelul nu a mâncat tot din farfurie. Numărul bebelușilor și a copiilor obezi este în continuă creștere în ziua de azi în întreaga Europa și în lume, și trebuie identificate cauzele și de asemenea și efectele asupra sănătății de-a lungul anilor și metodele de combatere și tratare a obezității infantile.

Cauzele obezității la copii

 Obezitatea se poate manifesta de la cele mai fragede vârste. Grija mămicilor și a bunicilor pentru ca bebelușul să se învețe de mic să pape tot din farfurie și de asemenea lipsa de mișcare, statul la televizor mult și jocurile pe calculator preferate în locul jocurilor în aer liber, sunt cei mai mari aliați ai obezității infantile. Plimbările în aer liber sunt din ce în ce mai „de domeniul trecutului„ iar jocurile pe calculator și desenele animate iau locul bonei și a partenerilor de joacă. De asemenea, gustările extrem de nesănătoase și stilul de viață necorespunzător pot provoca obezitate. Nerespectarea unui program zilnic de masă și de somn, mâncarea prea grasă oferită copiilor și dulciurile în exces nu fac altceva decât să transforme copilul în unul obez. Ba mai mult, unii copii sunt încurajați să mănânce mecanic la televizor sau în fața laptopului, în speranța că vor mânca mai mult. toate aceste obiceiuri nesănătoase duc la obezitate.

De câtă apă are nevoie copilul?

 Copiii, mai ales cei mai mici care nu pot vorbi suficient de bine sau chiar deloc pentru a putea spune când le este foame, sete, somn, ori au alte nevoi fiziologice, dureri ori se simt inconfortabil, noi, ca și părinți ori apropiați trebuie să citim cumva limbajul trupului lor și să vedem care ar fi necesitățile copilului la acel moment. Însă nu strică să fim și un pic informați cu privire la nevoile copilului în ceea ce privește regimul alimentar, cantitatea de lichide de care are nevoie, orele de somn pe care trebuie să le respecte pe cât posibil pentru a fi odihnit, etc. Mai ales acum, fiindcă perioada în care căldurile toride își fac loc în viața noastră pentru câteva luni se apropie, trebuie să hidratăm cât mai bine copilul, în funcție de vârsta acestuia.

Copiii de până la șase luni

 Specialiștii în pediatrie și OMS asigură tinerele mame că bebelușii alăptați exclusiv până în șase luni nu au nevoie de nici un alt lichid, nici apă, nici ceai pentru a-i hidrata, deoarece laptele matern conține tot ceea ce este necesar copiilor. Hidratarea optimă a bebelușilor până la această vârstă este asigurată exclusiv de lapte și suplimentele de lichide nu sunt necesare. Și bebelușii ce consumă lapte praf sunt bine hidratați, acesta fiindu-le suficient. Cu toate acestea, este ideal ca vara, între mese, să le fie oferit un aport de 30 ml de apă.

Cum alegem numele bebelușului?

 Numele pe care îl primim la botez ne este un fel de călăuză pentru întreaga viață, influențând-o în mai multe feluri. Alegerea numelui bebelușului poate da mari bătăi de cap părinților și nașilor. Tradiția spune că numele copilului trebuie ales de către nașii de botez, însă în ziua de azi acest lucru nu mai este neapărat valabil. Numele bebelușului este stabilit de către părinți și acceptat de către nași. În vreme ce unii părinți știu încă din adolescența lor ce nume vor purta copiii lor, alții sunt extrem de indecși, până la momentul nașterii, când copilul trebuie declarat și îi trebuie un nume. De asemenea, numele copilului nu trebuie ales la întâmplare, pentru că aceasta va fi cartea lui de vizită, numele va avea o puternică rezonanță, îl va însoți peste tot, și trebuie să îi facă cinste.

Cât de greu este să alegem numele copilului?

 Pentru unii dintre părinți, alegerea numelui nu este deloc complicată. Dacă ambii se pun de acord asupra unui nume, sau, fiecare alege câte un nume și oferă copilului două prenume, atunci situația pare deja ideală. Dar de cele mai multe ori nu este.

Obligăm sau nu copilul să împartă jucăriile?

 Împărțitul jucăriilor este o „obligație„ a tuturor copiilor, de pe vremea bunicilor și străbunicilor noastre. Chiar dacă nu aveau prea multe jucării sofisticate pe atunci, copiii erau nevoiți să le împartă. Împărțirea jucăriilor ar fi, spun unii, dovadă de generozitate și de lipsă de egoism și de egocentrism al copilului, însă în realitate de cele mai multe ori lucrurile nu stau întotdeauna așa. Deși noi, ca și adulți, facem gestul de a obliga copiii să își împartă jucăriile cu un scop nobil (să învețe să fie mai buni, să împartă și celor ce nu au, etc), poate că sunt unele situații în care greșim. Să vedem care este adevărul din spatele împărțitului jucăriilor.

De ce să forțăm copiii să împartă jucăriile?

 Poate că verbele „a forța„ și „a obliga„ vă sună puțin cam dur. Ei bine, nu este așa. În momentul în care un copil se joacă cu o păpușă, să zicem, iar un altul vine și se întinde la acea păpușă, avem tendința de a spune „Gata, dă-i și fetiței jucăria, tu te-ai jucat destul cu ea„. Dar cine stabilește cât e destul? Sau cine știe ce este în sufletul copilului care vede că jucăria i-a fost luată de un altul?