Alimentația femeii gravide
Alimentația gravidei este esențială pentru dezvoltarea copilului dar și pentru sănătatea ei. Alimentele trebuie să fie cât mai de bună calitate, proaspete, potrivite pentru o viitoare mămică. Concepția potrivit căreia gravida trebuie să mănânce orice, din toate câte puțin, și mai mult, că gravida trebuie să mănânce cât pentru doi și să își satisfacă toate poftele, nu este chiar ok. Specialiștii spun că în timpul sarcinii este important să consumați alimente ce conțin nutrienții necesari funcționării organismului în condiții optime și dezvoltării fătului. Pentru că organismul mamei trebuie să fie puternic și să susțină sarcina, mama trebuie să se hrănească sănătos.
Alimente recomandate în sarcină
Din lista alimentelor recomandate în sarcină nu lipsesc fructele și legumele proaspete. Alimentația din sarcină trebuie să fie cât mai variată și mama să consume cât mai multe legume și fructe bogate în vitamine și minerale. Avocado este un aliment ideal în sarcină deoarece conține vitamina C, B6 și acid folic, iar broccoli are un conținut crescut de calciu și de vitaminele A și C.