Metode de contracepție: steriletul (DIU)
Dintre toate metodele de contracepție disponibile la momentul actual, steriletul sau dispozitivul intrauterin, în termeni medicali cunoscut ca și DIU, este cel mai controversat dintre toate. Cu toate că acesta este un soi de subiect tabu al metodelor contraceptive, steriletul este foarte des întâlnit în rândul femeilor, și nu numai în rândul celor trecute de prima tinerețe, ci și în cazul tinerelor sau proaspetelor mămici. Însă, un fapt foarte interesant este acela că steriletul, împreună cu prezervativul, este una din cele mai des folosite metode de contracepție pe plan mondial. Pentru cuplurile care nu își doresc copii pe o perioadă îndelungată, pentru cuplurile monogame, steriletul este cea mai bună soluție de contracepție, fiind foarte eficient și practic. Deși s-au construit foarte multe mituri în jurul steriletului, acesta este printre cele mai sigure metode de contracepție, având o rată de 99 la sută împotriva sarcinilor nedorite, și este foarte practic, având o durată foarte mare de utilizare, depinzând de modelul steriletului, aceasta se poate întinde între cinci și zece ani.