Atractia erotica din copilarie

 

Atracţia erotică dintre femei încă din copilărie

 atractia erotica din copilarieMulte dintre femei s-au confruntat cel puţin o dată în viaţă cu următoarea „problemă”: să se simtă atrase sau chiar să se îndrăgostească de o altă femeie. Multe dintre fete se simt atrase încă din copilărie de alte fete, fără însă să treacă neapărat la fapte. Asta pentru că educaţia primită în familie, şi nu numai, este de aşa natură încât să le descurajeze pe fete să iubească, erotic vorbind, alte fete. Aceasta se petrece mai mult din teamă, din necunoaştere, din ignoranţă. Dacă adulţii ar şti cu adevărat cât de benefic poate fi amorul între femei, nu ar mai impregna în mod voit în conştiinţa fetelor şi a fetiţelor lor teama faţă de un asemenea act amoros sau ruşinea de a se simţi atrase erotic de persoane de acelaşi sex, de sex feminin.

 

Aşa-zisul „lesbianism”: de la firesc la nefiresc

 În sensul enunţat mai devreme, nu puţine sunt femeile în a căror copilărie au existat aşa numitele tendinţe de „lesbianism”. Mai multe femei ajunse la vârsta adultă relatează cum în copilărie s-au simţit atrase erotic fie de o prietenă de-a lor, fie de o verişoară... şi cum, uneori, au trecut chiar la fapte.

Copiii sunt mult mai puri decât adulţii, ei nu ştiu ce-i aia ruşine, ei nu au prejudecăţi precum adulţii. Multe dintre aceste femei relatează însă cum au fost descoperite făcând amor, într-un mod pur şi plin de candoare, cum doar copiii, precum nişte îngeri, ştiu s-o facă la modul cel mai firesc, cu prietenele lor şi cum au avut apoi de-a face cu mustrarea adulţilor. După ce au fost găsite făcând amor cu prietenele lor, marea majoritate a fetelor au fost certate de către adulţi, unele fiind chiar bătute şi „învăţate” cum că nu este bine ce au făcut, că este un lucru rău. Ca şi cum ar fi ceva rău în a iubi la modul cel mai pur...

 

Din amintirile şi traumele copilăriei: temeri şi prejudecăţi la vârsta adultă

atractia erotica din copilarie 1 Mai multe femei au relatat că după ce au fost descoperite făcând amor cu prietenele lor, în copilărie, adulţii le-au interzis, pentru o perioadă lungă de timp, să se mai vadă cu prietenele lor... Unii adulţi nu le-au interzis aceasta în mod explicit, însă au făcut tot posibilul ca cele două fete să nu se mai întâlnească o perioadă cât mai lungă de timp. În subconştientul unui copil astfel de situaţii pot crea anumite traume şi anumite temeri. La vârsta adultă, o persoană care a trecut prin aşa ceva, cel mai probabil se va teme să mai repete o astfel de experienţă... sau se va simţi ruşinată şi ciudată, ori de câte ori va mai simţi atracţie erotică faţă de o altă femeie.

 În alte cazuri, mai fericite însă, în copilăria lor, femeile nu au trecut prin asemenea situaţii. Însă poate că au privit cu admiraţie la fete sau la feme, şi le-au spus adulţilor ceva de genul „Uite ce frumoasă e fata aceea!”. În cazurile mai blânde, unele fete au primit răspunsuri gen „Vai, draga mea, dar cum e posibil să te uiţi după fete? Păi tu eşti fată, tu ar trebui să te uiţi numai după băieţi, nu după fete!”.

 

Care este realitatea: ce este şi ce nu este firesc?

 Într-adevăr, ca femeie, a te simţi atrasă mereu numai de femei şi a nu simţi nimic, nici un fel de atracţie, faţă de bărbaţi, este o problemă, este chiar ceva nefiresc. Dar, ca femeie, a te simţi atrasă erotic de alte femei, nu este ceva anormal, nefiresc sau de care să vă fie ruşine!

Mai poți citi din Secretele iubitei desăvârșite

Cum să-mi seduc din no…

  Cum să-mi seduc din nou partenerul? Rutina a pus stăpânire pe cuplul tău şi începi să ...

Fii regina preludiului

  Cum să devii regina preludiului Săruturi, mângâieri, priviri... Etapa preludiului este pr...

Fii sexy şi în ținut…

  Cum să fii cea mai sexy şi în ținuta Evei Odată cu timpul, teama noastră de a ne afișa...

Striptease ca o profesi…

  Cum să faci striptease ca o profesionistă 'Striptease' este un cuvânt englezesc care se tr...

Culorile seducţiei

  Culorile seducției Un lucru e bine știut - femeile pot să atragă privirile bărbaților ...

Tu ce spui cand faci dr…

  Ce să îi șoptești partenerului în timp ce faceți dragoste  Oare faci și tu parte din ce...

Cum te pregatesti pentr…

  Cum trebuie să te pregătești pentru a face dragoste?  Niciodată a face dragoste nu trebu...

Cum sa seducem barbatul…

  Ce contează cel mai mult în materie de seducție? Când îi întrebăm pe bărbați ce îi ...

Partidă de sex memorab…

  Cum transformăm o partidă de sex în una memorabilă?   Partidele de sex nu sunt toate la f...

Cum să ne ascundem bur…

  Cum să ne ascundem burtica în timpul partidelor de amor? Burtica este cel mai mare dușman ...

Ce facem când nu avem …

  Ce facem când nu avem poftă de sex? Nu-i așa că de multe ori v-ați trezit în ipostaza ...

Exersarea sexului oral

  Exersarea sexului oral  Exercițiul este mama învățăturii. Exersarea sexului oral se ref...

Mimarea orgasmului

  Mimarea orgasmului  Orgasmul reprezintă momentul de maximă plăcere pe care o persoană îl ...

Cinci tipologii de băr…

  Cinci tipologii de bărbați cu care vă distrați Înainte de a vă implica într-o relație...

Apreciați-vă partener…

  Apreciați-vă partenerul Un partener de cuplu iubit și apreciat va fi un partener de cuplu ...

Cum să abordezi o feme…

  Cum să abordezi o femeie pe care o cunoşti deja?  În această parte vom lua în considerare...

Atractia erotica din co…

  Atracţia erotică dintre femei încă din copilărie  Multe dintre femei s-au confruntat cel ...

Amor cu o femeie

  Amor cu o femeie: De la fantezie la realitate  Unele dintre fantasmele şi fanteziile sexuale ...

Tehnica de fisting

  Tehnica de fisting  Poate că aţi auzit de multe ori vorbindu-se despre „fisting”. Sau po...

Cum sa abordezi o femei…

  Cum să abordezi o altă femeie  Subiectul „cum să abordezi o femeie” este unul problema...

Ce fac femeile in pat

  Ce pot să facă două femei în dormitor?  Aşa cum spun unii psihologi şi sexologi, ceea ce...

Beneficii ale amorului …

  Beneficii ale jocului sexual între femei  Subiectul amorului dintre o femeie şi o altă feme...

Masturbarea la femei

Masturbarea la femei  Masturbarea este un fenomen cât se poate de normal și firesc ș...

Mângâieri senzuale

  5 mângâieri senzuale pe care partenerul tău nu le va uita  Trezeşte flac...

Masajul erotic-de ce nu…

  Masajul erotic - de ce nu? Masajul erotic practicat în sânul cuplului oferă nu...

Masajul Lingamului

  Masajul Lingamului  Cuvântul sanscrit care desemnează organul sexual masculin este Lingam fi...

Top 9 fantezii feminine

  Top 9 fantezii feminine Universul reveriei feminine este foarte relaxat, are o reputatie ...

Alunecarea progresivă …

  Alunecarea progresiva inspre placere (la femei) Esenta insasi a placerii si a orgasmului f...

Beneficiile masturbarii…

  Beneficiile masturbarii feminine  Masturbarea feminina nu mai este un subiect tabu. In...

Perineul și plăcerea …

  Un perineu tonic pentru un plus de placere  Visezi la o viata sexuala infloritoare? Sa...

Top 10 fantezii masculi…

                 To...

Preludii pe placul barb…

        Preludii pe placul bărbaţilor  Ne gândim a...

Arta felatiei

                &nbs...

Ce asteapta un barbat d…

4 lucruri pe care le asteapta un barbat de la tine Barbatilor le este uneori greu sa comunice cu ...

Cum sa te simti Femeie …

                &nbs...

Din tainele orgasmului …

   Din tainele orgasmului feminin Femeile vorbesc despre orgasmul feminin dornice să-...

Sexul oral

  Amorul oral – mici secrete ale iubitei desăvârşite A fi o iubită desăv&acir...

Sâni frumoși în mod …

                Atitudinea necesară pentru creş...

Sâni frumoși în mod …

    Plante pentru creşterea şi armonizarea sânilor Vă doriţi sâni mar...

Sfaturi pentru sexul or…

  Cum să trecem peste prejudecăți și să oferim sex oral iubitului?  Sexul oral nu m...

5 modalitati pentru a-t…

                 5 ...

Exercitii Kegel

  Exercitiile Kegel ajuta la retrezirea energiei sexuale Daca te numeri printre femeile care ...

Privirea seducatoare

        Ochii - cea mai puternică armă de seducţie  Si...

Ce isi doresc barbatii …

        9 lucruri pe care un barbat ar vrea sa le faci in pat ...

Joc de roluri in sexual…

      Foloseste-te de costume si de jocul de roluri in sexualitatea ta &n...

Parul, accesoriu erotic

            Părul – plăcere senzuală și accesoriu erotic Cel mai adesea părul e...

Cum sa cresti dorinta s…

              Cum să faci să crească dorința sexuală  Preludiul poate insemna s...

Trucuri pentru a fi o c…

                          4 trucuri pentru a fi o curtezană perfectă  ...

Placerea si orgasmul fe…

                &nbs...

Condimenteaza-ti viata …

        Condimenteaza-ti viata sexuala prin intermediul jucariil...

Libidoul feminin

  Libidoul feminin si sexualitatea  Dorinta este motorul sexualitatii. Fara dorinta sexu...

Arta de a te imbraca se…

                            &n...

Fanteziile sexuale ale …

                &nbs...

Secretele sexului oral

                              Secretele sexului oral, felația    S...

Trezeste geisha ascunsa…

  Tara Soarelui Rasare te invata sa fii geisha Si daca ai merge in Tara Soarelui Rasare pentr...

5 greşeli pe care le f…

     Nu sunt multumită de viața mea sexuala, tu ești de vină   Atu...

7 lucruri pe care sa NU…

  Inainte de a face dragoste, Nu te dezbrăca tu Nu te dezbraca tu prima, decât î...

Masajul erotic: oferă-…

  Masajul erotic este o adevărată călătorie a plăcerii în cuplu  A atinge, a ...