Alimentația greșită crește riscul de apariție a cancerului
În prezent, există tot mai multe cercetări științifice care arată că unele alimente, mai ales dacă sunt consumate în mod frecvent, pot crește riscul de apariție a anumitor tipuri de cancer, deoarece compușii acestora au un efect negativ asupra organismului.
American Institute of Cancer Research (AICR) (Institutul american pentru cercetarea cancerului) a avertizat în nenumărate rânduri asupra relației directe dintre alimentația greșită și apariția cancerului, recomandând reducerea sau evitarea consumului anumitor mâncăruri sau băuturi. Vă prezentăm în acest articol alimentele care au potențial cancerigen precum și alternative pentru acestea:
1. Organismele modificate genetic (GMO)
Organismele modificate genetic sunt frecvent utilizate în industria alimentară pentru a crea plante şi seminţe care sunt rezistente în faţa unor insecte sau pesticide și pot fi cultivate în condiţii mai puţin favorabile. Realitatea tristă este că organismele modificate genetic au invadat piața și dietele noastre, cu toate că s-a determinat faptul că atât alimentele modificate genetic, cât și produsele chimice care sunt utilizate pentru cultivarea acestora sunt cauze potențiale de tumori în organism.
Printre alimentele modificate genetic cele mai comune se numără:
- Alimentele pe bază de porumb
- Soia și derivatele sale
- Rapița convențională
- Produsele lactate
- Roșiile
- Papaya
- Orezul
- Cartofii
Conform regulamentului Uniunii Europene 1830/2003, toate produsele alimentare sau cosmetice care conțin organisme modificate genetic trebuie să fie etichetate în mod corespunzător, pentru a le oferi cumpărătorilor posibilitatea de a alege. Producătorii sunt astfel obligați să noteze pe etichetă toate ingredientele, procentul pe care îl are din fiecare substanță, locul de proveniență, gramajul, numele producătorului, data de valabilitate și dacă în compoziția produsului se regăsesc organisme modificate genetic sau nu. Alegeți produsele care au eticheta “GMO free” sau cumpărați alimente proaspete, din surse locale și sigure.
2. Carnea procesată poate cauza cancer
Cărnurile procesate ca, de exemplu, salamul, șunca, parizerul sau cârnații, conțin, printre alte ingrediente, conservanți chimici care le mențin proaspete și atractive pentru consumatori, însă pe de altă parte aceștia sunt foarte periculoși pentru sănătate și pot cauza cancer.
Nitritul și nitratul de sodiu care se găsesc în acest tip de alimente sunt responsabile de un risc foarte crescut de apariție a cancerului de colon precum și a altor tipuri de cancere.
Din acest motiv, cel mai bine ar fi să renunțați la acest gen de produse, însă dacă nu doriți aceasta, încercați măcar să consumați produse care nu conțin nitrați și pe cât posibil, din surse de încredere sau de proveniență bio.
3. Zahărul alb rafinat
Zahărul alb rafinat provine din trestia de zahăr, care de altfel, are multe proprietăți benefice pentru sănătate. Totuși, deoarece este supus unui proces de rafinare, zahărul brut extras din această trestie își pierde toate proprietățile alimentare și se transformă într-un produs nociv pentru corp, determinând acumularea excesivă a grăsimilor. Din păcate, zahărul alb contribuie la deteriorarea sistemului nervos, „fură” calciul din oase și demineralizează în general întregul corp.
Zahărul alb, așa cum se știe deja, provoacă dependență și cauzează multe probleme dentare, precum apariția cariilor, dar și fermentații în stomac în combinație cu unele alimente. Totodată, epidemia de obezitate este în mod direct relaționată cu consumul excesiv de zahăr (practic toate alimentele procesate conțin zahăr și fructoză ascunsă, inclusiv alimentele pentru copii), iar acesta este de asemenea un important factor determinant pentru epidemia de cancer. Zahărul cauzează de asemenea inflamația cronică, ceea ce crește implicit riscul de cancer. În medie, în Statele Unite o persoană consumă în jur de 350 calorii de zahăr pe zi, ceea ce este echivalent cu aproximativ 22 de lingurițe de zahăr, iar aceasta este o rețetă sigură pentru o sănătate deplorabilă și pentru predispoziția de a suferi de diabet, cancer și boli cardiace.
Zahărul rafinat este prezent și în alimente precum:
- Siropul de porumb
- Biscuiți
- Torturi
- Prăjituri
- Băuturi răcoritoare
- Sosuri
- Cereale pentru micul dejun
Pentru o variantă sănătoasă, puteți opta pentru mierea de albine, zahărul din flori de cocos sau extractul de stevia. Stevia, de exemplu, fiind un îndulcitor natural, nu are efecte secundare și nici nu favorizează apariția cariilor. În plus, capacitatea de îndulcire a steviei este de 35 până la 45 ori mai mare decât a zaharozei, care este componentul principal al zahărului alb.
4. Grăsimile trans
Grăsimile trans sunt considerate de specialiștii din medicină drept cel mai periculos tip de grăsimi, deoarece cresc nivelul colesterolului rău în organism (LDL) și îl reduc pe cel bun (HDL). Grăsimile trans sunt folosite la prepararea alimentelor procesate pentru a ajuta la prelungirea prospețimii și termenului de garanție a acestora. Mici cantități de grăsimi trans se formează de asemenea în anumite tipuri de alimente de origine animală, precum carnea de vită, de miel și lactatele grase.
Alimentele în care se găsesc grăsimi trans și care trebuie evitate cât se poate de mult sunt următoarele: margarina și smântâna pentru gătit, prăjiturile, biscuiții, fursecurile, aluatul congelat de plăcintă sau pizza, chifle pentru hamburgeri, ciocolata de băut tip instant, alimentele prăjite (gogoși, cartofi prăjiți, carne pane), snacksuri, popcorn pentru microunde, chipsuri, napolitane, bomboane și produsele semi-preparate congelate.
Aceste alimente procesate de tip fast-food conțin o mulțime de substanțe chimice similare hormonilor care contribuie chiar și mai mult la apariția cancerului și a altor probleme de sănătate. Din păcate, actuala generație de copii crescuți cu o alimentație pe bază de alimente procesate are un risc mult mărit de a suferi din cauza problemelor de sănătate devastatoare. Riscurile în acest caz sunt semnificative. De exemplu, în cazul fetițelor, obezitatea le expune la nivele mai ridicate de estrogen datorită faptului că estrogenul se produce și se depozitează în țesutul gras. Fetițele care au un exces de grăsime corporală, au de asemenea mai mulți estrogeni și leptină, ceea ce poate conduce la rezistența la insulină și la dezvoltarea țesutului gras, ceea ce produce chiar și mai mult estrogen – iată un cerc vicios care poate determina apariția pubertății premature și creșterea riscului de cancer sensibil la estrogen, precum cancerul de sân în viitor.
5. Alimentele sărate
Alimentele sărate sau cele conservate în sare sunt relaționate cu un risc crescut de apariție a cancerului de stomac și a cancerului nazofaringian.
În prezent, cercetătorii sunt preocupați mult de consumul acestui ingredient deoarece, este prezent în multe preparate și produse, ceea ce poate reprezenta un exces. De asemenea, pe lângă faptul că excesul de sare este relaționat cu un risc crescut de cancer, sarea mai este relaționată și cu apariția problemelor cardiovasculare.
Recomandarea este să se reducă la maxim consumul de sare și să se verifice cantitatea de sare pe care o conțin produsele alimentare pe care le cumpărați. De asemenea, puteți înlocui sarea obișnuită cu sarea de mare sau cu sarea de Himalaya. Această sare specială de culoare roz nu este tratată industrial și este 100% sare, naturală, nerafinată, fără aditivi și fără adaos de iod. Sarea de Himalaya menține un nivel optim de apă în organism, care este esențial pentru funcționarea corectă a proceselor metabolice și pentru activitatea eficientă a celulelor. Tododată, cristalele de sare de Himalaya intervin activ în procesul de digestie și facilitează o absorbție mai bună a nutrienților în organism.
6. Făina albă rafinată
Acest ingredient este prezent în majoritatea alimentelor procesate, însă se găsește de asemenea și în alte produse de uz frecvent.
Un studiu publicat în revista Cancer Epidemiology a arătat că un consum excesiv de carbohidrați (care se găsesc și în făina albă rafinată) poate crește cu până la 220% riscul apariției cancerului de sân în cazul femeilor. De asemenea, alimentele care conțin făină albă rafinată au un indice glicemic ridicat, care crește nivelele de zahăr din sânge și în consecință, alimentează celulele canceroase.
Puteți opta în schimb, pentru făina integrală care oferă beneficii suplimentare în comparație cu făina albă rafinată datorită conținutului său bogat în vitamine, precum folați, riboflavina și vitaminele B1, B3 și B5. În plus, făina integrală protejează organismul împotriva riscului rezistenței la insulină și oferă o protecție eficientă împotriva problemelor cardiovasculare.
Un studiu medical efectuat recent a demonstrat că femeile aflate la menopauză care au consumat multe fibre alimentare, obținute inclusiv din făina integrală, au prezentat o scădere a riscului dezvoltării cancerului de sân cu 34% în comparație cu femeile care au consumat foarte puține fibre alimentare.
Concluzie: Vestea cea bună este aceea că evitarea zahărului rafinat, a făinii albe procesate, a grăsimilor trans și a cărnii procesate este în realitate destul de ușoară. Înlocuind alimentele procesate cu mâncare adevărată, respectiv alimente integrale (neprocesate sau minim procesate) și la modul ideal organice și/sau cultivate local, veți elimina în mod automat acești factori dăunători pentru sănătate, pe lângă numeroase alte ingrediente periculoase, inclusiv aldehidele ciclice, acrilamida și ingredientele transgenice. Cumpărând alimente bio sau organice veți evita de asemenea pesticidele dăunătoare.
Sursa: Ayurvedic Medica