August Osage County, Tinutul din mijlocul verii
Inspirat din piesa de teatru August Osage County, piesa ce a obtinut numeroase recompense printre care premiul Pulitzer in 2008, filmul reprezinta cel de-al doilea lung metraj al regizorului John Wells.
Beverly Weston nu i-a mai dat nici un semn de viata sotiei sale Violet de cateva zile. Aceasta sufera de cancer. Lasata singura, aceasta decide sa alerteze intrega familie care vine imediat sa o sustina in aceste momente dificile. In momentul in care seriful ii bate acesteia la usa, Violet afla cu stupoare ca sotul sau a fost gasit mort, inecat in rau. Sunt organizate funeraliile. Vechile probleme ies la suprafata…
August Osage County este un film care ne face sa ne punem unele intrebari in legatura cu legimitatea legaturilor care unesc membrii unei familii. Legaturile de sange justifica apropierea unor fiinte diametral opuse?
Violet este cu siguranta bolnava dar este in egala masura o mama infama care fumeaza, bea, fiind total dependenta de medicamente. Toxicomana si mai ales toxica pentru ceilalti, Violet spune fara incetare ca ea este cea mai puternica si ca nu are nevoie de nimeni sa o ajute. Cu toate acestea, Violet are nevoie de aceasta lume din jurul ei ca s-o blameze si sa-si mai aline din suferinta.
Asa nevrozata si abuziva cum este, Violet reprezinta de fapt un suflet care sufera cu un trecut sumbru in spate. Chiar daca nu simtim empatie fata de ea, ne este totusi greu sa o judecam atat de aspru.
Cele trei fiice ale lui Violet, Barbara, Ivy si Karen, sunt victimele comportamentului mamei lor. Doua dintre ele au decis sa plece departe de mama lor, una, fidela, a decis sa ramana sa vegheze asupra mamei sale. Insa Violet nu ii este recunoscatoare lui Ivy, ii place sa ii faca viata grea. Recent despartita de sotul sau Bill, Barbara incearca sa salveze aparentele in fata familiei sale. Din pacate pentru ea, nimic nu-i scapa matriarhei. Aceasta vede totul. Este ocazia perfecta sa isi umileasca una din fete in timpul unei minunate scene, la cina. Toata lumea s-ar fi asteptat ca o astfel de drama sa uneasca familia. Insa, in aceasta familie, lucrurile se intampla pe dos.
Asta pentru ca personajele vin cu o multitudine de frustrari acumulate in timp, genul acesta de reuniune fiind ocazia unica si ideala de a le da frau liber. In curand, totul se transforma intr-un taram al cuvintelor grele, al reprosurilor, scotand la iveala o serie de secrete ce le vor schimba vietile pentru totdeauna.
Cu atatea secrete, insulte, dispute si minciuni in sanul unei familii, dupa vizionarea acestui film, iesim si noi extenuati in urma acestei intalniri cu familia Weston. Doua ore pline de dialoguri acide, inserate cu un umor negru de calitate, o multime de rasturnari de situatii, atat cat sa ne tina conectati la evenimente.
August Osage County este acel gen de film care te tine pe scaun pana la final, filmul care te face sa te gandesti la propria ta familie, la cat de fericita sau disfunctionala este. O nebunie in toata regula, o poveste sfasaietoare dar cu toate acestea, atat de reala.
IMDB : August Osage County
Trailer :