Cei mai în vogă poeți la momentul actual
Mai citesc românii poezii? Cu siguranță. Romantici sau nu, visători sau mai pragmatici, elevi sau studenți, bărbați și femei, cu toții ar trebui să citim din când în când o poezie ori un întreg volum. Poeziile ne fac bine din multe puncte de vedere. Citind poezii ne eliberăm de stresul cotidian, ne cultivăm latura creativă, ne dăm frâu liber emoțiilor și, de ce nu, putem scăpa de depresie. Ne transpunem în o cu totul altă lume fascinantă. Să vedem, așadar, care sunt cei mai în vogă poeți la momentul actual, ale căror volume de poezii sunt citite cu plăcere.
Mihai Eminescu, Ion Minulescu și Nina Cassian
Mihai Eminescu, Ion Minulescu și Nina Cassian ocupă primele locuri în preferințele românilor. Mihai Eminescu este poetul reprezentativ al românilor, care își păstrează supremația în ceea ce privește numărul de volume vândute și împrumutate și numărul de persoane pasionate de creațiile sale. Programele școlare au un rol foarte important în promovarea marelui poet Mihai Eminescu, dar de ce să nu recunoaștem, românii îl citesc și din plăcere. Încă din ciclul primar, începând cu „Somnoroase păsărele„ și până în ultimii ani de liceu și facultate (pentru tinerii ce aleg ca specializare limba și literatura română), poetul este prezent în programa școlară. Dar paleta sufletească și tematică a sa și a lucrărilor sale este foarte diversă și se pliază perfect pe gusturile oricui, așadar românii citesc cu plăcere poeziile sale și la vârste mai înaintate, fără a fi obligați de programa școlară.
Marele poet Ion Minulescu a devenit extrem de popular, deși acesta nu se află în lista de lecturi obligatorii a programei școlare. Cititorii sunt atrași de trăirile erotice din poeziile lui Ion Minulescu, de umor și de romantism, de evadarea spre spații exotice, și așadar Ion Minulescu rămâne în topul preferințelor românilor.
Stinsă de curând din viață, Nina Cassian a fost o mare scriitoare ce a lăsat în urmă o mulțime de lucrări deosebit de importante pentru literatura română. "Spectacol in aer liber. O altă monografie a dragostei" este una din creațiile sale spectaculoase. Poeziile sale sunt extrem de interesante și de savuroase și ironia fină își face loc în sufletele cititorilor.
Vasile Alecsandri, Mircea Cărtărescu, George Bacovia
Volumul memorabil al marelui poet Vasile Alecsandri, „Pasteluri„ a îmbogățit literatura română încă de la lansare. La 20 de ani de la revoluție, creațiile poetului sunt încă apreciate și prezente în mod abundent în manualele de școală generală.
Mircea Cărtărescu, pe de altă parte, este un scriitor contemporan, care s-a axat mai mult pe romane dar are și antologii de poeme extrem de strălucite. Ultima carte care ilustrează statutul poetului în literatura română este „Dublu album„ ce cuprinde două volume, la un preț destul de ridicat, dar poeziile sunt atât de plăcute de către publicul român încât vânzările au fost peste așteptări.
Pentru cei mai melancolici dintre noi, George Bacovia este poetul care ne încălzește sufletele. Poetul a crescut în popularitate mai ales după introducerea poeziilor sale în programa școlară, dintre care cea mai cunoscută este „Plumb„. Adolescenții un pic mai melancolici, mai depresivi, emo, fac un adevărat cult din poemele sale de depresie.
Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Ana Blandiana
Marin Sorescu a scris poeme pe placul tuturor. Poeziile sale sunt pline de poante, de umor, de tâlc, și este imposibil să nu fie plăcute de către publicul larg.
Nichita Stănescu, pe de altă parte, poetul celor „11 elegii„ a devenit în anii 80 foarte popular în rândul persoanelor din clasa burgheză și este în continuare apreciat de folkiști.
Ana Blandiana a cunoscut celebritatea prin poeziile sale pentru copii, îndeosebi pentru volumele „Întâmplări din grădina mea„ și „Întoarcerea lui Arpagic„.