Ai nevoie de un fotograf la cununia, nunta sau botezul copilului tau ?
Dacă te pregăteşti de sărbătoare şi vrei să fii sigur că evenimentul tău va fi fotografiat şi filmat în mod profesional și artistic, atunci ai ajuns unde trebuie. Ne poți apela cu încredere pentru evenimente cum ar fi: nuntă, cununie civilă sau cununie religioasă, botez sau ședințe fotografice personalizate, cât și pentru petreceri aniversare sau diverse evenimente cu caracter privat.
Ziua nunții tale, a cununiei, sau ziua în care copilul tău va fi botezat este o zi minunată, unică, de care tu și cei dragi vă veți aminti mult timp de acum înainte. Fotografiile și filmarea pentru acest gen de evenimente, nuntă, cununie sau botez sunt cele care iți vor păstra amintirile peste timp și cu siguranță îți va plăcea să le privești din când în când, să le arăți copiilor sau să te uiți la ele împreună cu familia și prietenii pentru a-ți aminti mai bine de acea zi excepțională.
Fotografiile de nuntă, cununie sau botez, sunt fotografii de familie care traversează anii și care fac parte din patrimoniul familiar. Știind aceasta, abordăm evenimentul respectiv cu seriozitate și profesionalism pentru a obține cele mai frumoase fotografii și cadre video ale momentelor importante, oferindu-le o perspectivă artistică. Fie că este vorba de o nuntă, cununie sau de un botez, împreună putem face ca cele mai frumoase şi deosebite momente să fie fotografiate şi filmate cu atenţie şi responsabilitate încă de la începutul evenimentului şi până la finalul acestuia.
Originalitatea cu care realizăm editarea fotografiilor şi a cadrelor video te va surprinde în mod plăcut, pentru că vor păstra încărcătura momentelor speciale din cadrul evenimentului respectiv. Albumele fotografice de nuntă cununie sau botez vor avea dimensiunea dorită de tine și vor cuprinde între 30-60 de colaje foto artistic realizate, care sunt finisate şi corectate în mod profesional. Videoclipul și montajul video al evenimentului va cuprinde cele mai savuroase scene, cele mai speciale și pline de bucurie, care vor avea darul să te bucure și peste ani și ani.
Ședințele foto realizate în cadrul evenimentului respectiv se vor desfășura în mai multe etape. Ședința foto de acasă, ședința foto de la biserică. ședința foto de la sala de desfășurare a petrecerii, ședința foto în natură, etc...
1. OFERTĂ FOTOGRAFIE-VIDEO NUNTĂ
Pachetul cuprinde:
- Albumul foto compus din 30 colaje fotografice artistic realizate, de dimensiuni mari 30/60 cm sau 30/90 cm.
- Videoclipul alcătuit din cele mai speciale filmări ale momentelor din cadrul evenimentului. Aprox 5-7 minute. HD
- Montaj video cu cele mai savuroase și importante clipe în ordinea cronologică desfășurării nunții, aprox. 120 min. HD sau Full HD
- DVD-uri pentu miri și nași ce conțin întreg materialul filmat video.
- Toate fotografiile din cadrul evenimentului, aprox 3-4000
- Filmarea brută aprox. 5-6 ore.
Toate acestea la un preț cuprins intre 2300-3500 ron. Prețul pachetului foto-video cât și dimensiunile albumului este negociabil în funcție de necesitățile dvs.
2. OFERTĂ FOTOGRAFIE-VIDEO CUNUNIE
Pachetul cuprinde:
- Albumul foto al evenimentului de dimensiuni medii 30/45 cm sau 30/30 cm.
- Videoclipul alcătuit din cele mai speciale filmări ale momentelor din cadrul cununiei civile. Aprox 3-5 minute. HD
- Montaj video cu cele mai savuroase și importante clipe în ordinea cronologică desfășurării cununiei, aprox. 90 min. HD sau full HD
- Dvd-uri pentru miri și nași ce conțin întreg materialul video filmat.
- Filmarea brută, aprox, 3-4 ore.
- Toate fotografiile în întregime aprox. 1-2500Toate acestea la un preț cuprins între 1500-2000 ron. Prețul pachetului foto-video cât și dimensiunile albumului este negociabil în funcție de necesitățile dvs.
3. OFERTĂ FOTOGRAFIE-VIDEO BOTEZ
Pachetul cuprinde:
- Albumul foto al botezului de dimensiuni medii 30/45 cm sau 30/30 cm. (La cerere poate să fie chiar mai mic, gen 30/20 cm sau 20/40 cm)
- Colaj video special realizat ce conține momentele cele mai artistice din cadrul botezului. Aprox. 30-60 minunte HD sau full HD
- Dvd-uri pentru miri și nașii de botez.
- Filmarea brută aprox 2-4 ore
- Toate fotografiile în întregimeaprox 1500-2000 Prețul acestui pachet foto-video este cuprins între 1200 și 1900 ron și este negociabil în funcție de durata botezului și dimensiunea albumului.
4 . OFERTĂ FOTOGRAFIE-VIDEO, EVENIMENTE DIVERSE
Pentru alt gen de evenimente cum ar fi: petreceri private, evenimente culinare, seminarii, lansări de carte, petreceri aniversare, etc, este necesar să ne contactați și să stabilim împreună prețul pachetului în funcție de durata evenimentului respectiv și necesitățile dumneavoastră.
Contacteaza Fotograful:
Site: Foto - Evenimente
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
cristian.balate.com
Telefon: 0721 . 839 . 235