Kamasutra – opera de referinţă a practicilor sexuale
Contrar ideilor preconcepute, Kamasutra nu este o carte scrisă exclusiv despre sex, ci mai degrabă un manual pentru o viaţă armonioasă în iubire. În afara celebrelor poziţii amoroase, în carte vei găsi şi sfaturi pentru toate domeniile vieţii.
În general, atunci când ne gândim la Kamasutra, ne vin în minte imediat niste poziţii sexuale precum cea a misionarului, uniunea tigrului, etc. Însă poziţiile sexuale nu ocupă decat un capitol al acestei cărţi de referinţă. Este o carte completă despre iubire, atribuită autorului Vatsyayana.
Kamasutra a fost scrisă între secolele al IV-lea şi al VII-lea drept un tratat clasic de hinduism despre al doilea stadiu de viaţă, Kama, stadiul iubirii. În interiorul ei, cititorul va găsi un ansamblu de sfaturi cu privire la seducţie, dar şi sfaturi cu privire la bazele unei vieţi armonioase în cadrul cuplului. În afara faimoaselor poziţii, acest ghid practic foarte bine ilustrat cu miniaturi abordează tot ceea ce este indispensabil de ştiut pentru a trăi în armonie fizică şi spirituală cu partenerul.
Poziţiile amoroase din kamasutra.
Opera este destinată în special bărbaţilor, dar se găsesc şi câteva sfaturi potrivite pentru femei. Sunt prezentate o mulţime de poziţii de baza care pot cunoaşte numeroase variante în funcţie de imaginaţia partenerilor. Unele permit şi practicarea unei penetrări anale şi se referă şi la felaţie sau la cunnilingus sau chiar şi la masturbare.
Poziţiile sexuale de bază din kamasutra.
Poziţia sexuală a misionarului
Femeia stă lungită pe spate şi bărbatul se pune între picioarele sale pentru penetrare, şi varianta sa, Uniunea tigrului, în care femeia îşi apropie coapsele de bust pentru o penetare mai profundă.
Pozitia ogarului
Femeia stă în patru labe şi partenerul stă în genunchi în spatele sau penetrând-o. Varianta sa alungită se numeşte Uniunea Elefantului.
Poziţia Andromaca
În poziţia Andromaca, partenerul trebuie să stea lungit sau semi-lungit, iar femeia să stea deasupra.
Poziţiile sexuale intermediare.
Poziţia linguriţei – în care femeia este lungită într-o parte cu spatele la partenerul său, care o poate penetra cu uşurinţă.
Poziţia sexuală "uniunea zeiţei" sau "lotus"
Uniunea zeiţei sau lotus, în care partenerul stă aşezat, cu picioarele încrucişate, iar femeia trebuie să îi cuprindă talia cu picioarele, în spatele feselor. Pentru a începe penetrarea, e nevoie ca partenerii să se apropie mult unul de celălalt.
Poziţiile sexuale acrobatice sau extreme.
Printre poziţiile sexuale acrobatice sau extreme se numără Uniunea Crabului, a Lupului sau a Albinei.
Sfaturile din Kamasutra se referă, rând pe rând, la căutarea plăcerii prin intermediul atingerii - mângâieri, muscături, masaj, prin intermediul parfumului, auzului sau chiar şi al mâncării.