6 alimente depurative de primăvară

Alimentele de primăvară, o sursă de energie

6 alimente depurative de primăvară Alimentele depurative de primăvară sunt proaspete, crocante, sunt o sursă excelentă de energie și au puține calorii, pentru că sunt foarte bogate în minerale, vitamine și chiar în proteine. Dar, de asemenea, alimentele depurative de primăvară ne ajută să ne purificăm organismul datorită efectului lor diuretic și capacității acestora de a stimula tranzitul intestinal.

 În acest moment al anului în care organismul este recunoscător că îl ajutăm să se simtă mai ușor și să-și întărească mecanismele naturale de purificare, natura ne oferă alimente suculente, proaspete și ușoare, care sunt de mare ajutor. Fructele și legumele pe care le-am inclus în această selecție, disponibile mai ales primăvara și vara, sunt toate bogate în potasiu, un mineral care le conferă proprietăți diuretice.

 Acestea furnizează, de asemenea, fibre, care contribuie la buna funcționare a tranzitului intestinal și elimină substanțele reziduale din organism. În același timp, aceste alimente depurative sunt or sursă de vitalitate pentru organism grație altor nutrienți, cum ar fi vitamina C și alți compuși antioxidanți. Când le cumpărați și le consumați, țineți cont de câteva sfaturi:

 - Alegeți-le, de preferință, din agricultura ecologică, pentru a evita prezența pesticidelor.

 - În cazul legumelor, cum ar fi mazărea și fasolea verde, optați pentru o gătire ușoară. În acest fel, își vor păstra mai bine nutrienții.

 - În cazul salatei verzi și a feticii folosiți dressinguri ușoare, de exemplu pe bază de ulei de măsline extravirgin cu suc de lămâie sau oțet de mere.

 Să vedem în continuare care sunt 6 dintre cele mai recomandate alimente de primăvară cu proprietăți depurative:

1. Căpșunii, bogați în antioxidanți

 Căpșunile recoltați primăvară în sezonul lor natural, au o aromă și un gust mai intens. Aceste fructe sunt de asemenea, foarte bogate în compuși antioxidanți și depurativi. Datorită conținutului lor de potasiu, căpșunii stimulează diureza sau formarea de urină, ceea ce ajută la reducerea tensiunii arteriale și la eliminarea acidului uric din corp.

 Fibrele din căpșuni au de asemenea, un efect ușor laxativ. Dar, pe lângă facilitarea tranzitului intestinal și evitarea constipației, căpșunii mai ajută și la reducerea colesterolului din sânge și la prevenirea formării pietrelor în vezica urinară. Cel mai indicat este să alegeți căpșunii ecologici, deoarece acestea fac parte dintre fructele care, în culturile convenționale, acumulează cele mai multe pesticide.

2. Mazărea verde, bogate în proteine și fibre

 Gustul de mazăre proaspătă este unic, iar acest aliment este totodată o sursă bună de proteine vegetale (aproximativ 6%), fibre dietetice (5%) și minerale. Concentrația lor nutritivă este un aliat bun al oricărui plan de detoxifiere deoarece în cantități mici, mazărea verde ajută la menținerea stării de sațietate pentru mai mult timp.

 O porție de 100 grame de mazăre verde oferă organismului o treime dintre folații de care acesta are nevoie și de asemenea, cantități bune de alte vitamine din grupul B. Din acest motiv, mazărea verde este un aliment care ajută la revitalizarea sistemului nervos și la menținerea unei stări de bună-dispoziție.

 Printre mineralele pe care mazărea verde le conține se numără potasiul, care însoțit de niveluri foarte scăzute de sodiu are un efect diuretic. De asemenea, mazărea verde mai conține fibre solubile și insolubile. Fibra solubilă din mazărea verde, pectina, favorizează o absorbție treptată a glucozei și, împreună cu alte componente hipoglicemiante, ajută la stabilizarea senzației de sațietate. Pe de altă parte, fibrele insolubile din mazărea verde acționează împotriva constipației și previn acumularea de substanțe potențial nocive la nivelul intestinelor.

3. Fetica, bogată în potasiu

 Fetica este o salată ușoară, dar extraordinar de hrănitoare. De fapt, o porție de 100 de grame de fetică conține doar 12 calorii și dozele complete de vitaminele A și C care sunt necesare pe zi. Fetica este, dintre alimentele prezentate în acest articol, alimentul cel mai bogat în potasiu și conține de asemenea din abundență și acid folic și fier. Puteți să consumați fetica în salatele de crudități, să decorați cu ele supele-cremă de legume sau să le adăugați la diverse piureuri sau smoothi-uri verzi.

4. Perele, fructe diuretice

 Perele sunt fructe ușoare, digestive și sunt totodată o sursă bună de vitamina C. Dar, mai ales, bogăția de potasiu din pere se evidențiază cu ușurință, deoarece aceste fructe conțin 128 mg de potasiu la o porție de 100 g, ceea ce îi conferă un efect remarcabil diuretic și hipotensiv.

 Împreună cu merele, perele sunt de asemenea, unele dintre fructele care conțin cea mai multă pectină, o fibră solubilă care acționează ca un agent purificator al organismului. Dacă consumați perele cu coajă, veți beneficia nu doar de beneficiile pectinei, ci și ale flavonoizilor antioxidanți conținute de aceasta, deși va trebui să alegeți perele organice pentru acest scop.

5. Salata verde, bogată în fibre

 Frunzele de salată verde sunt mai antioxidante decât celelalte soiuri, deoarece conțin antocianine. Salata verde este de asemenea, ideală ca ingredient principal în diverse salate nutritive cu un adaos de fructe și nuci și cu un dressing dens din ulei de măsline extravirgin și oțet balsamic. Salata verde este săracă în calorii, însă ne oferă o doză bună de potasiu și de fibre dietetice care contribuie la sațietate, pe lângă vitamina A, vitamina C și cantități mici din multe alte minerale.

6. Fasolea verde, o sursă de proteine

 Fasolea verde este o legumă al cărui fruct conține între 2 până la 9 boabe în interior. Sfârșitul iernii și începutul primăverii sunt cele mai bune momente pentru a vă bucura de beneficiile consumului de fasole verde. Aceasta este un aliment cu un conținut scăzut de calorii, de exemplu 100 g de fasole verde are doar 60 de calorii.

 Fasolea verde oferă de asemenea organismului cantități semnificative de proteine și de fier, magneziu, vitamina C și vitamine din grupul B, în special acid folic. Această legumă poate fi preparată sub formă de supă, tocană, salată sau garnitură. Deși boabele de fasole verde se fierb de obicei, boabele din păstăile mai mici sunt delicioase crude, ca și ingredient în diverse salate de crudități. Fasolea verde conține levodopa sau L-dopa (aproximativ 100 g de boabe proaspete verzi conțin 50-100 mg de L-dopa). Această substanță fitochimică din fasolea verde este transformată în organism în dopamină, care este neurotransmițătorul care ne influențează în mod pozitiv dispoziția, comportamentul, nivelul de energie și concentrarea.

Categorie: