Leurda

 

Leurda

leurda

 Leurda se numără printre vestitorii primăverii. Leurda este o adevărată vedetă printre plantele ce apar primăvara și are o mulțime de întrebuințări și aduce numeroase beneficii corpului nostru. Leurda mai este denumită și usturoiul ursului, deoarece, în mod surprinzător, urșii o consumă ca și medicament, îndată ce își termină sezonul de hibernare.

 

Leurda - generalități

 Leurda este una din plantele pe care le recunoaștem extrem de ușor. Leurda este o plantă de talie mică, are frunze cărnoase, are o culoare verde, puternică, intensă, și face flori albe, mici. Frunzele și tulpina sa au un miros foarte puternic de usturoi, plantă cu care se și înrudește, de fapt. Leurda poate fi găsită în zona montană, în pădurile din Europa Centrală, neputând fi aclimatizată nicăieri în altă parte în lume până acum. Cercetătorii germani au denumit-o sugestiv „planta mileniului trei„ deoarece aceasta are efecte spectaculoase asupra inimii, a vaselor de sânge, asupra digestiei, a sistemului imunitar și cel endocrin, și se spune că are efecte mai puternice decât usturoiul.

 

Cum se consumă leurda?

 Leurda se recoltează în stare proaspătă, se taie frunzele tinere cu un cuțitaș în luna martie și aprilie, și se păstrează la frigider vreme de câteva zile. Se consumă sub formă de salată dintr-o mână de frunze proaspete de leurdă, care se spală bine și se taie mărunt. Se adaugă oțet de mere, sare, ulei de măsline și se consumă ca atare. Pentru a urma o cură cu leurdă, este necesar să consumați minim o salată pe zi, vreme de zece zile.

De asemenea, leurda se poate consuma și sub formă de suc, obținut prin stoarcerea unei mâini de frunze de leurdă tocate și amestecate cu un pahar cu apă cu ajutorul unui mixer electric. Sucul se consumă dimineața pe stomacul gol, dar se poate consuma și seara. Un alt preparat ideal pentru a ne întări sistemul imunitar este tinctura de leurdă.

 

Ce tratează leurda?

 Leurda tratează o serie de afecțiuni printre care trombozele, deoarece are efecte fluidifiante sanguine și antiagregamte plachetare. Așadar, se consumă suc de leurdă, dimineața pe stomacul gol. Leurda poate și preveni accidentele vasculare dar și bolile cardiace asociate valorilor mari ale colesterolului. Leurda poate împiedica formarea trombilor și poate scădea tensiunea arterială, iar consumată pe termen lung, poate preveni și trata bolile cardiace precum ischemia, aritmia și tahicardia. Hipertensiunea arterială se tratează cu tinctură de leurdă, iar reumatismul poate fi prevenit dar și tratat cu cure repetate cu suc de leurdă. Leurda poate opri procesul natural de îmbătrânire prin consumul zilnic de salată și de asemenea poate înlătura efectele nocive ale fumatului deoarece are efecte antitoxice foarte puternice, și întărește sistemul imunitar.

 

Atenționări la folosirea leurdei

 Este bine să consultați medicul specialist dacă vreți să începeți o cură cu leurdă. Persoanelor cu stomac sau colon sensibil nu le este recomandat consumul de leurdă, și nici mamelor care alăptează.