Semne care arată că nu consumi destule grăsimi

 

Consumi destule grasimi ?

semne care arata ca nu consumi destule grasimi

 Moda dietelor fără grăsime făcea furori prin anii 1990 iar felul nostru de a mânca s-a schimbat considerabil datorită acestora. În realitate, grăsimea pe care o consumăm nu este identică cu cea care ne acoperă corpul. Acesta are nevoie neapărată de lipide pentru a funcționa în parametri normali.

 In general se recomandă consumul a un sfert din caloriile zilnice sub formă de lipide. Acestea se regăsesc în principal în uleiurile vegetale, în produsele lactate, avocado, pește gras (somon, ton), fructele cu coajă (migdale, nuci) și unele varietăți de semințe, semințele de in sau de chia de exemplu. Iată câteva indicii care ar putea arăta faptul că alimentația ta este dezechilibrată și că nu consumi suficientă grăsime.

 

Îți este tot timpul timpul foame

 Dacă ai impresia că după ce ai luat o masă copioasă îți este încă foame înseamnă că nu consumi destule grăsimi. Mesele care conțin o cantitate suficientă de lipide îți va conferi mult mai rapid senzația de sațietate.

 

Pielea ta a avut zile mai bune

 Dacă pielea ta este uscată și ternă, dacă ți se pare că arați îmbătrânită, atunci lipsa de grăsime din alimentație ar putea fi responsabilă de acest lucru. Chiar dacă ai citit adesea că alimentația mult prea bogată în grăsimi este nocivă pentru piele trebuie să știi că grăsimile sănătoase permit o absorbție mai corectă a vitaminelor conținute de alimentele pe care le consumăm (majoritatea din acestea fiind liposolubile). Aceste vitamine, la rândul lor permit pielii tale să rămână hidratate.

 

Nu mai ai menstruație

 Corpul tău folosește grăsimile pentru reglarea hormonală. Astfel, lipsa de lipide îți poate perturba ciclul menstrual, chiar să îl facă să dispară complet.

 

Ești incapabilă să te concentrezi

 Un gram de lipide conține de două ori mai multe calorii decât un gram de glucide sau de proteine. Chiar dacă este posibil să consumi calorii suficiente, să te saturi doar cu ajutorul glucidelor și proteinelor, persoanele care fac tot posibilul să evite alimentele grase pot, fără să își dea seama să nu se hrănească așa cum trebuie. Și când stomacul cere mâncare, ne este imposibil să ne gândim la altceva.

 

Ești extrem de anxioasă

 Chiar dacă există o mulțime de alți factori care îți pot influența moralul, faptul de a te priva de acizi grași precum Omega 3 și Omega 6 poate provoca depresie. Peștele, semințele de in și de chia sunt surse excelente de acizi grași.