Melatonina

 

Melatonina, proprietăți miraculoase?

Melatonina

 Rolul esențial al melatoninei pare a fi controlat de ciclurile de somn. Melatonina este produsă de glanda pineală, producerea și stimularea acesteia fiind stimulată de întuneric. Melatonina îi permite creierului nostru să își regleze ceasul intern și ciclul de somn.

 Identificată pentru prima dată în anul 1958, melatonina este un hormon natural fabricat de epifiză, o mică glandă aflată în centrul creierului al cărui rol principal este controlarea ritmului cicardian al corpului, un sistem intern care reglează ciclurile de adormire și de trezire. Melatonina este un antioxidant puternic. Toate ființele umane dar și animalele secretă melatonină, în special în copilărie. Nivelul natural de melatonină variază mult. Aproape 1% din populație prezintă niveluri scăzute de melatonină iar 1% prezintă niveluri de 500 de ori mai ridicate decât normalul. Aceste incidențe nu au nici un efect specific asupra sănătății sau a somnului.

 

Acțiunea melatoninei în organism

 Rolul esețial al melatoninei pare a fi controlat de ciclurile de somn și de veghe. Aceasta îi permite creierului să își regleze ceasul intern. Melatonina acționează în mod direct asupra funcțiilor digestive precum și asupra diverșilor hormoni legați de reproducție la femei, ceea ce determină reglarea ciclului menstrual și al menopauzei. Organismul produce melatonină în momentul în care lumina zilei se diminuează, în special între orele 2-4 dimineața.

 Însă atenție, folosirea abuzivă a ecranelor electronice cu două ore înainte de culcare perturbă producția de melatonină. Deci, înainte de a te gândi să iei suplimente de melatonină pentru a facilita adormirea, trebuie să ai grijă să nu perturbi producția naturală a acesteia.

 

Melatonina nu este nici un sedativ, nici un somnifer

 Diverse studii efectuate arată că melatonina facilitează adormirea și îmbunătățește calitatea somnului, reducând numărul de treziri pe timp de noapte. Melatonina este utilă în caz de dureri sau stres nocturn, este utilă pentru a lupta împotriva efectelor de decalaj orar sau pentru persoanele care lucrează noaptea pentru a-și regăsi ciclul de somn regulat.

 Melatoninei i se atribuie o mulțime de efecte benefice: îmbunătățirea artritei, a stresului, migrenelor, diminuarea problemelor cu alcoolul, prevenirea bolilor cardiace, a cancerului, simptomelor de menopauză.

 

Iată care sunt beneficiile melatoninei confirmate de studii.

Îmbătrânire.

 Un studiu realizat pe șoareci bătrâni scoate în evidență faptul că administrarea nocturnă a unui supliment de melatonină le-a prelungit viața cu 25%. Însă, până în prezent, nu s-au făcut studii pe oameni.

Sistem imunitar.

 Conform primelor rezultate ale unui studiu, melatonina este capabilă să întărească sistemul imunitar și are o putere antioxidantă superioară celei deținute de beta-caroten, de Vitaminele C și E. Melatonina ne protejează de radicalii liberi responsabili de cardiopatie, cataracta sau de apariția altor boli degenerative.

Cancer

 Asociind melatonina cu alte medicamente împotriva cancerului, melatonina favorizează distrugerea celulelor maligne.

Cardiovascular

 Un studiu realizat în Italia a scos în evidență efectele benefice ale melatoninei asupra vaselor sanguine și asupra riscurilor de accident vascular cerebral.

Alzheimer și Parkinson

 Unele studii arată că melatonina ar putea reduce pagubele neurologice provocate de bolile Alzheimer și Parkinson.

 Pentru a folosi melatonina în mod adecvat este important să știi ce supliment să folosești, posologia și mai ales cu ce alt supliment natural trebuie consumat pentru a fi mai eficient.