Consuma mai mult iaurt

 

De ce să consumi mai mult iaurt? 5 motive

Consuma mai mult iaurt

 Unul din cele mai consumate produse realizate din lapte este iaurtul, cu siguranță. Un ingredient delicios, ideal de consumat în fiecare zi. Și nu numai! Iaurtul este un aliment cu numeroase beneficii asupra sănătății asta pentru că este bogat în proteine, vitamina B12 și calciu. Iată 5 motive pentru care ar trebui să îl incluzi în alimentația zilnică pentru a profita din plin de proprietățile sale nutritive.

 

Iaurtul este bogat in proteine

 O cutie normală de iaurt conține în jur de 10-14 grame de proteine, un lucru deloc de neglijat. O cifră ce acoperă în jur de 20% din nevoile zilnice. Optează în acest sens pentru iaurtul grecesc, cel mai bogat iaurt în proteine.

 

Iaurtul contine probiotice

 Probioticele continute de iaurt, sunt niște bacterii necesare digestiei noastre dar și pentru menținerea unei cât mai bune stări de sănătate. Unele bacterii precum Lactobacillus acidophilus contribuie la mentinerea sănătății florei intestinale și reduc riscurile de a dezvolta un cancer la colon.

 

Iaurtul este bogat in calciu

 Dacă nu îți place laptele, dacă ai o intoleranță la lapte, iaurtul poate fi o sursă excelentă de calciu. Iaurtul se digeră mult mai bine decât laptele deoarece procesul de fermentare creează o enzimă cunoscută sub numele de lactază, tocmai aceasta enzimă fiind absentă la persoanele intolerante la lactoză. O porție generoasă de calciu furnizează în jur de 450mg de calciu, jumătate din necesarul zilnic al unui copi și între 30-40% din cantitatea zilnică recomandată unui adult. În plus, probioticele lucrează în sinergie cu calciul, permițând o mai bună absorbție a acestuia.

 

Iaurtul are efecte pozitive asupra sistemului imunitar

 O serie de studii efectuate au demonstrat faptul că persoanele care consumă iaurt în mod regulat au o mai bună imunitate în fața infecțiilor. Proteinele sunt cele care ajută organismul să se apere, stimulând producția de globule albe.

 

Iaurtul are efecte pozitive asupra moralului

 Probioticele nu acționează doar asupra sistemului digestiv. Acestea au un efect interesant asupra producției unor neurotransmițători precum dopamina, serotonina și noradrenalina.