Fructe și legume de vara benefice pentru imunitate

 

Fructe și legume de vară benefice pentru imunitate

fructe si legume de vara benefice pentru imunitate

 Fiecare anotimp este diferit și unic în felul său și fructele și legumele care predomină pe piață într-un anumit anotimp sunt extrem de benefice pentru organism. Vara, piața abundă în fructe și legume de toate felurile, pline de vitamine, minerale și substanțe benefice organismului și cu toții trebuie să profităm de o astfel de ocazie. Așadar, consumate sub formă naturală, de smoothie, de tarte sau salate de fructe, cu înghețată ori sub formă de shake, fructele și legumele de vară sunt alegerea cea mai rapidă și mai sănătoasă pentru o cură de imunizare a organismului.

 

Ardeii, porumbul și roșiile

 Ardeii, indiferent de culoarea lor, sunt o sursă excelentă de vitamina E, ce ajută la regenerarea pielii și a părului. De asemenea, mineralele și enzimele din ardeiul gras protejează ochii de cataractă și de problemele ce pot apărea o dată cu înaintarea în vârstă, la care se mai alătură și vitamina C, betacarotenul, magneziul și zincul. Porumbul, pe de altă parte, consumat fiert ori copt, conține fosfor, mangan, potasiu, vitamina C și E și protejează sistemul imunitar mai ales împotriva răcelilor pe timpul iernii.

De asemenea, porumbul protejează organismul de diabet, hipertensiune, cancer. Roșiile, pe de altă parte, sunt sănătoase și foarte gustoase. Licopen se numește pigmentul răspunzător pentru minunata culoare a roșiilor, și acest carotenoid este foarte benefic sănătății deoarece reduce apariția cancerelor, îndeosebi a celui de sân, de prostată, a cancerului cervical și a celui la stomac. De asemenea, roșiile neutralizează radicalii liberi din corp, fiind o sursă minunată de vitamina A și C. Roșiile reduc și colesterolul, și, deoarece acestea conțin vitamina B și potasiu, acestea reduc tensiunea arterială. Roșiile incluse în dieta zilnică pe timp de vară vă ajută să preveniți atacul de inimă și cel cerebral. Mai mult decât atât, roșiile reduc apariția bolilor de inimă tot din cauza licopenului care are numeroase beneficii cardiovasculare.

 

Caise, piersici, cireșe, căpșune

 Caisele sunt o sursă importantă de fibre și de beta-caroten și astfel ajută la protejarea organismului de celulele canceroase și de bolile de inimă și de asemenea ajută la întărirea sistemului imunitar. Piersicile conțin o mulțime de substanțe flavonoide și betacaroten, și în plus au și vitamina A, C, E, K, B și acizi antioxidanți ce protejează corpul de cancer și întăresc sistemul imunitar. Cireșele, pe de altă parte, sunt un fel de super-eroi ai fructelor, cu proprietăți anticancerigene variate, energizante și regeneratoare, bogate de asemenea în vitaminele A, C și fibre.

 

Pepenele și fructele de pădure

 Pepenele roșu, pe lângă gustul răcoritor și senzația de sațietate pe care ne-o oferă organismului, are efecte antioxidante intense, stimulează anticorpii și ajută la eliminarea toxinelor. Pepenele roșu conținut foarte mare de apă și previne deshidratarea organismului în timpul verii. Pepenele roșu conține foarte multe vitamine, printre care și vitamina A și vitamina B6 dar și vitamina C și o serie de nutrienți vitali pentru sănătate. În afară de conținutul ridicat de apă și de vitamine, pepenele roșu mai conține și calciu, fibre, proteine, acid folic și potasiu și nu conține pic de colesterol. Semințele de pepene roșu conțin magneziu, potasiu, fosfor, fier și zinc. Acest minunat fruct, pepenele roșu, ajută la prevenirea și tratarea crizelor biliare, bolilor cardiovasculare, reumatismului, constipației, acneei, bolilor de piele și conținutul ridicat de apă face ca pepenele roșu să fie un excelent diuretic și detoxifiant, dar are și efect afrodisiac. Fructele de pădure, pe de altă parte, din care fac parte zmeura, afinele, murele și coacăzele, sunt o sursă minunată de antioxidanți ce scad nivelul colesterolului, stimulează sistemul imunitar, și apără organismul de cancer.