Rugaciunea, calea catre credinta

 

Ce este rugăciunea și când trebuie rostită?

rugaciunea calea catre credinta

 Indiferent de împrejurarea în care este rostită, rugăciunea este cea mai simplă formă de a ne arăta credința în Dumnezeu, de a mulțumi pentru cele primite și de a cere ceea ce ne dorim de la viață cu ardoare. Iar dacă este cu adevărat trăită, rugăciunea va fi auzită și minunile nu sunt departe de a fi înfăptuite oricui. Rugăciunea nu este o poezie ce trebuie rostită numai la vreme de necaz, ci Sfinții Părinți o considerau hrană pentru suflet, și trebuie rostită permanent, fără vreun motiv anume. Rugăciunea de mulțumire nu trebuie să lipsească zi de zi din viața noastră. Părintele Arsenie Boca spunea că „rugăciunea este un leac vindecător de orice rană, care oprește orice lacrimă și liniștește orice durere. Numai prin rugăciune, nemulțumirile se potolesc, îngrijorările dispar, neliniștea și nerăbdarea încetează iar credința sporește.„

 

Rugăciunea nu trebuie numai rostită, ci trebuie trăită

 Fie că rostiți rugăciunea cu voce tare ori numai în gând, în șoaptă, în Biserică ori în liniștea casei dvs., rugăciunea capătă alt sens dacă este trăită, și nu pur și simplu rostită. Rugăciunea nu trebuie să fie o rostire automată a unui text ci trebuie să ne angajăm cu întreaga ființă în recitarea ei. Părintele Cleopa Ilie afirma, cu privire la rugăciune și trăirea acesteia faptul că „Mintea trebuie să se pogoare în inimă, că inima este cămara minții.

Aceasta-i cămara de care spune Hristos: Tu, când te rogi, intră în cămara ta şi roagă-te Tatălui tău întru ascuns şi Tatăl tău, Care vede cele întru ascuns, îți va răsplăti ție la arătare. Voi credeți că acea cămară este cea de lemn, casa? Dacă o luați așa, o luați după literă. Ori aici dumnezeieștii Părinți înțeleg cu totul altfel: Trei uşi ai de încuiat când te rogi: ușa cea de lemn, pentru oameni; ușa buzelor, pentru cuvinte, ca să nu grăiești cu nimeni decât cu Dumnezeu; și ușa inimii, pentru duhuri, ca să te pogori cu mintea în cămara inimii. Că inima este cămara minții."

 

Pentru ce să ne rugăm?

 Pentru ce ne rugăm de obicei? Pentru sănătate, pentru liniștea casei, pentru împăcare, pentru găsirea unei slujbe ori pentru copii, părinți și alte rude ori prieteni aflați în nevoie. Rugăciunea nu trebuie să fie un act de egoism, ci trebuie să ne rugăm stăruitor și pentru alții. Sfântul Porfirie Bairaktaris ne sfătuiește "Să nu-L constrângem cu rugăciunile noastre pe Dumnezeu. Să nu-I cerem să ne scape de ceva, ci să cerem de la El putere și întărire, ca să le răbdăm pe toate." Un sfat foarte bun, dar oare suntem noi, oamenii de rând în stare de așa ceva? Oare am uitat ceea ce în Tatăl Nostru este scris, și anume „facă-se voia Ta„? Oare acum Dumnezeu trebuie să facă voia noastră prin ascultarea rugilor noastre? Sau dacă rugile nu ne sunt ascultate, asta înseamnă că nu merităm să primim o rezolvare la problemele noastre sau că trebuie să stăruim în rugăciune? Orice rugăciune trebuie să înceapă prin a-I mulțumi Domnului pentru cele primite, deși noi nu le socotim de cele mai multe ori ca fiind daruri, ci pur și simplu ceva ce ni se cuvine. Sănătatea, darurile vorbirii, al mersului, faptul că avem un acoperiș deasupra capului, sunt doar câteva din lucrurile care nu ni se cuvin, ci ne sunt dăruite. Este greșit să ne rugăm pentru bani, pentru plăceri, pentru ambiții ori pentru răul cuiva. Trebuie să ne concentrăm, atunci când ne rugăm, asupra lucrurilor simple dar importante din viața noastră. "Adu-ți aminte că, nu după multă vreme, vei lăsa pe toate cele văzute, cerul și pământul, oamenii și lucrurile. Adu-ți aminte că ești nimic, cu trupul și cu sufletul, că puțin necaz te tulbură pe tine, puțină durere te arde pe tine, un cuvânt prost te răscolește pe tine. Deci, pentru ce nu te desparți tu puțin de viața aceasta? Eu îți spun ție că ești dator a te muta de aici, și, sus, înlăuntrul porților cerești, să-ți faci ție cort și, acolo, de-a pururi să petreci. " – Sfântul Ioan Gură de Aur.

 

Stăruința în rugăciune, calea către credință

 Ca rugăciunea să ne fie ascultată, nu trebuie să o rostim o dată pe fugă și atât. Rugăciunea trebuie simțită, trăită, și rostită de mai multe ori pe parcursul unei zile, a unei săptămâni. Numai stăruind în rugăciune și credință ne putem ridica la un altfel de rand și vom putea privi spiritualitatea altfel. "Rugăciunea este soarele ochilor nematerialnici ai sufletului. După cum soarele este lumină pentru trup, rugăciunea este lumină pentru suflet." – Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina, făcător de minuni.