Ceea ce se vede la organele sexuale feminine...

 Spre deosebire de organele sexuale masculine, organele sexuale feminine sunt, în mare parte, interne.
- Partea exterioară şi vizibilă, care conţine mucoasele, se numeşte vulvă.
- Se distinge în primul rând pubisul, numit de asemenea şi muntele lui Venus şi care acoperă oasele pelvisului.
- Apoi urmează labiile mari şi labiile mici, mai mult sau mai puţin vizibile, conform formei care o au şi care este unică pentru fiecare femeie. Îndepărtându-le uşor, în zona numită vestibul se găseşte orificiul uretrei şi puţin mai în spate, intrarea în vagin.
- Labiile mici se unesc la bază şi formează un capişon care protejează clitorisul. Având foarte multe terminaţii nervoase, clitorisul este o sursă majoră de plăcere pentru femeie.

…şi ceea ce nu se vede la organele sexuale feminine

 Este în interiorul corpului unde se află organele sexuale propriu zise, destinate să asigure funcţiile reproductive.
- De o parte şi de alta a abdomenului inferior sunt plasate ovarele care produc ovule.
- În continuare se disting trompele, care pornesc de la ovare până la uter. Uterul este destinat să găzduiască un eventual embrion. Datorită influenţei hormonilor secretaţi de ovare, aspectul său intern se modifică, pregătindu-se astfel să primească ovulul fecundat.
- Având o formă de pâlnie, vaginul are de asemenea multe vase de sânge. Cu o adâncime de aproximativ 8 cm, are particularitatea de a fi foarte elastic, ceea ce permite penetrarea în cadrul relaţiilor sexuale şi a expulzării bebeluşului la naştere. La intrarea în vagin există o membrană mai mult sau mai puţin densă numită himen. Himenul este perforat în mijloc pentru a se putea elimina secreţiile menstruale. În mod normal, odată cu prima relaţie sexuală, himenul se rupe (ceea ce uneori provoacă o sângerare uşoară) sau poate fi un himen elastic care nu va determina o sângerare.

Organele sexuale sunt sensibile la plăcere

 Sursă a plăcerii, sexul feminin reacţionează la stimulare. În astfel de momente, unele părţi ale anatomiei sale suferă transformări temporare. În timpul excitării, volumul labiilor mici creşte, se înroşesc datorită afluxului sanguin mărit în acea zonă. Clitorisul, odată stimulat, iese din capişonul său. În interior, vaginul se irigă şi produce secreţii pentru a facilita penetrarea. În timpul orgasmului, muşchii vaginului se contractă, iar în repaus, aceştia îşi reiau forma şi dimensiunile normale. 

Ciclurile hormonale

 Funcţionarea organelor sexuale feminine este stabilită conform unui ciclu bine definit care se repetă în mod normal la 28 de zile. În prima fază, ovarele produc hormoni necesari creşterii şi dezvoltării ovulului, iar această fază durează între 12 şi 14 zile. În acest timp, uterul se pregăteşte pentru a primi un posibil embrion, adică, un ovul fecundat de un spermatozoid. În timpul acestei dezvoltări embrionare, ovulul este expulzat de una dintre trompe: aceasta se numeşte ovulaţie. Durata sa de viaţă este doar de câteva zile şi doar în acest timp poate fi fecundat de un spermatozoid. Dacă este fecundat, se fixează în uter şi se va dezvolta fătul. Dacă ovulul nu este fecundat, ovulul moare şi se dezintegrează progresiv. Sângele din care este compus este eliminat prin vagin (aceasta este menstruaţia), iar ovarele încep să producă hormoni pentru un nou ovul.

Când sună ceasul biologic...

 O femeie poate concepe copii în timpul unei perioade determinate din viaţa sa, deoarece are un număr limitat de ovule care sunt apte să fie fecundate. Această cantitate este determinată la naştere. Când cantitatea de ovule se epuizează, ovarele încetează rapid să producă hormoni şi astfel încetează să funcţioneze. Această oprire definitivă este cunoscută ca fiind menopauza. Există tratamente pentru a compensa neplăcerile datorate încetării funcţionării ovarelor, însă nimic nu le poate reactiva. Totuşi, aceasta nu înseamnă că femeia nu mai poate avea relaţii sexuale.

Organele sexuale feminine sunt sensibile la infecţii şi la boli

 Precum toate organele din corpul uman, organele sexuale sunt de asemenea susceptibile să fie contaminate cu germeni sau să fie infectate cu virusuri. Unele boli sau infecţii sunt benigne (micoze, infecţii urinare...) şi se vindecă prin tratamente cu antibiotice, însă altele sunt mai grave. Altele, precum SIDA nu se vindecă. Toate aceste boli ale organelor sexuale feminine sunt contagioase, tocmai de aceea se recomandă a avea o mare responsabilitate odată cu începerea vieţii sexuale. O bună igienă a organelor sexuale permite prevenirea unor infecţii, însă nu e suficientă împotriva bolilor cu transmitere sexuală. De aceea, se recomandă să se utilizeze metode de protecţie eficientă, deoarece organele sexuale sănătoase sunt organe care funcţionează bine şi garantează o viaţă sexuală fără probleme sau riscuri ulterioare.