Măr copt cu miere și nucă

 

Măr copt cu miere și nucă

mar copt cu miere si nuca

 Merele sunt printre cele mai bune și la îndemână fructe de pe piață. Le putem găsi în orice anotimp, în orice magazin alimentar, în piețe și supermarketuri și au proprietăți uimitoare pentru organismul nostru. Merele sunt de asemenea ingredientul de bază pentru foarte multe prăjituri, plăcinte, salate, dar și alte preparate. Dar dacă sunt consumate ca atare beneficiile asupra sănătății sunt uimitoare, nu degeaba se spune că „un măr pe zi ține doctorul departe„ deoarece merele conțin atâtea substanțe flavonoide, antioxidanți și vitamine, încât sunt un adevărat medicament pentru trupul nostru. O rețetă extrem de delicioasă, ce poate fi consumată de cei mari dar și de cei mici, este aceea de mere coapte. Acestea sunt simplu de făcut, sunt gata în jumătate de oră, chiar mai puțin, sunt delicioase, și sunt un adevărat pansament pentru stomac. Copiilor mici care au probleme stomacale sau indigestii le este chiar indicat consumul de măr copt pentru a scăpa de aceste probleme. Să vedem așadar cum se prepară delicioasele mere coapte.

 

Ingrediente pentru măr copt cu miere și nucă

 Merele coapte nu necesită multe ingrediente, acestea pot fi combinate pentru a obține o savoare deosebită. Mărul copt este un dulce ușor pentru orice ocazie, ce nu se consumă neapărat numai în sezonul rece, deși atunci un măr copt cu scorțișoară alături de o cană de ceai de plante fierbinte poate face minuni.

 Așadar, pentru a prepara merele coapte, avem nevoie de câteva mere (trei-patru, în funcție de câte persoane consumă acest preparat, câți membrii are familia sau câți invitați aveți), miere proaspătă (cea mai indicată este cea polifloră datorită faptului că are o savoare aparte), nucă măcinată sau mărunțită (și nucile au proprietăți nebănuite asupra organismului nostru), scorțișoară, coaja de la o portocală rasă. De asemenea, puteți alege să combinați merele și cu alte ingrediente, după bunul plac, precum nucșoara, migdalele, caju, fisticul, și va ieși un desert fin, deosebit de aromat, și foarte light.

 

Cum preparam merele coapte cu miere și nucă

 Merele ce urmează să fie coapte trebuie să fie din cele mai parfumate, și primul pas este să le spălați bine. Apoi le tăiați un capac în partea de sus, unde este și codița, și îl dați la o parte. Se înlătură apoi semințele și cotoarele merelor cu mare grijă să nu stricăm aspectul acestora. Se face o scobitură mare în mijloc, așadar, care se umple cu un mix de miere,nuci, coaja de la portocală și se presară cu puțină scorțișoară. Se bagă în cuptorul preîncălzit și se lasă vreme de 25-30 de minute..

 

Cum se servesc merele coapte cu miere și nucă

Se servesc calde, sunt delicioase alături de o cupă de înghețată de vanilie.

Pofta buna!