„Strigătul„ – Eduard Munch sau reprezentarea suferinței în pictură

 Una din cele mai enigmatice și mai pline de mister lucrări din istoria artei care este comentată și la momentul actual este reprezentată de pictura denumită sugestiv „Strigătul„ a celebrului pictor Eduard Munch. Aceasta a fost realizată în anul 1983 și reprezintă o siluetă tremurată, nu foarte bine conturată, dar pe fonduri groase și dense, iar expresia feței ne duce cu gândul la strigătul de disperare a unui om măcinat de angoasele și de frământările vieții cotidiene și nu numai. „Strigătul„ este considerată a fi cea mai sugestivă operă a artistului și una din cele mai reprezentative din acest domeniu. Cercetătorii și criticii de artă încă o studiază și astăzi și încearcă să găsească explicații din cele mai diverse cu privire la motivele pe care pictorul le-ar fi avut să exprime cu atâta pasiune acest strigăt de disperare. Pictorul a explicat însă și momentul care l-a determinat să picteze acest portret extrem de ciudat, cităm - "Mergeam pe stradă cu doi prieteni. Soarele apunea și am simțit o urmă de melancolie. Dintr-o dată cerul s-a făcut roșu sângeriu. Când mă uitam mai atent la norii în flacari am auzit un țipăt puternic, nesfârșit, trecând prin natură".

Despre pictorul Eduard Munch

 Creatorul minunatului tablou „Strigătul„ este printre cei mai cunoscuți pictori norvegieni, reușind să aducă arta pe alte culmi, exprimând suferințele și trăirile sufletești în cel mai clar și pur mod cu putință. Eduard Munch a creat artă adevărată, a pictat din inimă într-un mod extrem de intim, și a fost considerat unul din pionierii artei moderne. Suferințele psihice transpuse în opera sa transmit mesaje cât se poate de clare privitorului și vor deveni centrul creațiilor sale. Picturile sale au un caracter cât se poate de inovator prin expresivitatea abstractă a formelor.

Despre tabloul „Strigătul„

 Tabloul „Strigătul„ va rămâne în istoria artei drept unul dintre cele mai importante și mai sugestive tablouri de acest gen. Însuși pictorul a avut probleme cu o depresie cu care s-a luptat într-o clinică de specialitate, și poate și acest lucru a contribuit la măreția operelor sale. Pentru a descrie mai bine tabloul, este suficient să ne imaginăm un om cu un trup contorsionat, cu un craniu cadaveric și un chip pal, șters, cu un gest al mâinilor ce cuprind capul ce transmite spaima și neliniștea lăuntrică, cu ochii larg deschiși în care putem vedea teama nemăsurată cu care omul trăiește și pe care o înfruntă. Angoasele și starea anxioasă a personajului se transmit imediat și privitorilor. Acest tablou este expresia pură a fricii lăuntrice și a unui psihic labil.