Încondeierea ouălor de Paște

 

Încondeierea ouălor 

incondeierea oualor de paste Ouăle de Paște sunt vedetele acestei sărbători. Deși are loc o dată pe an, această sărbătoare mare, Învierea Domnului sau Sfintele Paști, este deosebit de importantă și cu o semnificație mare în tradițiile creștinilor. Unii artiști încondeiază ouă tot anul, pentru a le vinde în preajma sărbătorilor. Desigur, ouăle sunt golite de conținut și urmează un ritual de curățire temeinică a acestora. Ouăle cu sute de mărgeluțe, cu peisaje din cele mai deosebite, cu detalii încântătoare sunt realizate pe tot parcursul anului, deoarece în România, încondeierea ouălor a fost dusă la rang de artă.

 

Meșteșugul decorării ouălor de Paște

 Ouăle de Paște nu se decorează pur și simplu. Deși multe gospodine aleg să cumpere vopsea de la magazin și să le vopsească, ba chiar să le cumpere gata vopsite, artiștii specializați în încondeierea ouălor petrec ore întregi, poate chiar zile, în fața unui singur ou. Munca, talentul și migala dau roade și rezultatele nu contenesc să apară. Ouăle încondeiate se vând în preajma Sărbătorilor Pascale la diferite târguri organizate cu acest scop. Meșteșugul decorării ouălor de Paște se învață, se deprinde. Orice meșter a avut un model, o bunică ori o străbunică ce practica acest meșteșug. Și cu talent, pasiune și dăruire, tradiția este dusă mai departe, din generație în generație.

 

Cum se încondeiază ouăle?

 Ouăle de Paște se încondeiază pe tot parcursul anului, de către pasionați. Acestea se golesc de conținut cu ajutorul unei seringi, se lasă la uscat, se spală bine și se începe încondeierea. Modelele și culorile variază în funcție de gustul, de preferințele și de starea de spirit a meșteșugarului, a artistului în încondeierea ouălor și rămâne la latitudinea cumpărătorului să aleagă dacă achiziționează opera de artă sau nu. De cele mai multe ori se folosesc ouăle de rață deoarece au coaja mai tare, dar și cele de struț sunt la mare căutare, dar costă mai mult. Pictatul ouălor este o muncă extrem de laborioasă, iar la un ou se poate lucra și câteva zile, însă pasiunea generează și venituri frumoase artiștilor ce încondeiază ouă. Mai ales pe timp de iarnă, când bătrânii și cei fără servici ce locuiesc la țară nu au alte activități, încondeiază ouă pe care în primăvară le vând chiar și în străinătate.

 

Tehnica încondeierii ouălor

 Simbolul ouălor de Paște este strâns legat de patimile lui Iisus Hristos. Acestea semnifică mai ales reînvierea naturii primăvara și reluarea ciclului vieții, astfel că oul devine simbolul regenerării și al purificării. Încondeierea ouălor este o practică populară ridicată la rang de artă. În fiecare an, în Săptămâna Patimilor, în general în Joia Mare, creștinii încondeiază ouă. Acestea pot fi vopsite, încondeiate cu ceară sau ornate cu dantelă ori alte materiale textile fine, cu semințe, cu forme de hârtie, cu frunze uscate, cu mărgeluțe, paiete, iar lista poate continua. Cert este că tehnica încondeierii ouălor a ridicat această practică la rang de artă.

Categorie: