Remedii naturiste pentru problemele de fiere sau bilă

 

Remedii naturiste pentru problemele de fiere sau bilă

Remedii naturiste pentru problemele de fiere sau bilă Fierea este unul din cel mai pretențios organ din corpul nostru. Tot ceea ce mâncăm, bem, chiar și stările noastre de spirit negative pot afecta fierea. Astfel că, grețurile, durerile abdominale, balonările, vărsăturile, și senzația de amar în gură sunt numai câteva dintre simptomele unei crize de fiere.

 

Ienupărul elimină senzația de balonare

 Fructele de ienupăr se folosesc în terapia pentru tratarea problemelor la fiere și dau rezultate remarcabile în acest sens, mai ales în ceea ce privește senzația de balonare. Cura cu fructe de ienupăr este foarte simplă și se începe cu patru boabe de ienupăr în prima zi, după care, treptat, se adaugă câte o boabă la zi până se ajunge la 15 boabe la zi, apoi se scade, până la cantitatea inițială de patru boabe de ienupăr.

 

Semințele de dovleac, un excelent calmant pentru fiere

 Crizele de bilă pot fi depășite mult mai ușor cu ajutorul semințelor de dovleac, îndeosebi cu ajutorul maceratului din semințe de dovleac. Leacul se prepară din 50 de semințe de dovleac zdrobite, care se lasă la macerat în jumătate de litru de apă vreme de trei ore și apoi se bea pe tot parcursul zilei.

 

Uleiul de măsline te ajută să previi calculi biliari

 Specialiștii recomandă, în afecțiunile biliare, un consum zilnic de trei linguri de ulei de măsline extravirgin. Acest ulei stimulează secreția bilei și favorizează activitatea enzimelor din pancreas. Uleiul de măsline se digeră și mai repede față de alte tipuri de ulei și de grăsimi și atunci când este consumat cu regularitate. Uleiul de măsline calmează bila și previne apariția calculilor biliari.

 

Linte pentru crizele de bilă

 O legumă mai puțin cunoscută în țara noastră, lintea este sursă de proteine minunată care conține de asemenea vitamine și substanțe minerale foarte importante pentru corpul nostru. Persoanele care consumă mai des preparate pe bază de linte au mai puține șanse să se îmbolnăvească de fiere, deoarece lintea este un excelent pansament biliar. Salata de linte ori mâncarea de linte consumată săptămânal fac minuni pentru organismul nostru.

 

Florile de tei stimulează secreția biliară

 Florile de tei pot fi folosite pentru a combate o gamă foarte largă de afecțiuni. În componența florilor de tei intră uleiurile eterice și mucilagiile și așadar, acestea devin indispensabile în fiecare casă și trebuie utilizate încă de la primele semne ale unei probleme, de la cea mai mică dereglare în starea de sănătate a membrilor familiei. Florile de tei sunt de asemenea ideale în tratamentul afecțiunilor biliare deoarece stimulează secreția de bilă, și două căni pe zi de ceai de tei sunt ideale pentru restabilirea funcțiilor fierii.

 

Grapefruitul, un excelent adjuvant în tratarea crizelor biliare

 Pentru fluidizarea și eliminarea bilei, se recomandă consumul minunatelor fructe de grapefruit și în general, al citricelor. Acestea s-au dovedit a fi un remediu miraculos în crizele de fiere, și nu numai. Sucul de grapefruit consumat zilnic ajută bila să funcționeze mai bine.