Ceaiul roșu Pu Erh pentru purificarea organismului

 

Recurgeți la ceaiuri depurative pentru a contracara excesele alimentare

Ceaiul roșu Pu Erh pentru purificarea organismului A consuma în exces mai ales alimente rafinate, mult zahăr, grăsimi animale și ingrediente chimice conținute de multe dintre acestea, precum și excesul de băuturi alcoolice și tutun, precum și lipsa adecvată de mișcare în aer liber și de oxigenare contribuie din plin la acumularea reziduurilor toxice în organism.

 Pentru a scăpa de toate aceste toxine există multe plante medicinale care au o putere depurativă excelentă, tocmai de aceea fiind foarte indicate pentru a fi folosite după o perioada de excese alimentare. Ceaiul care provine din planta Camellia sinensis, în oricare din variantele sale: negru, roșu, verde sau alb este una din plantele adecvate în acest scop.

 În principiu, oricare tip dintre ceaiurile amintite ne poate ajuta, însă am ales pentru acest articol ceaiul roșu Pu Erh deoarece pentru purificarea organismului este cel mai puternic dintre toate.

 

Ceaiul roșu Pu Erh, devoratorul grăsimilor

 Acest complex tip de ceai este supus unei procesări destul de complicate și care nu a fost dezvăluită niciodată în totalitate, fiind deocamdată păstrată secretă. Știm doar că este vorba de o metodă mai complexă care include o dublă fermentare și anumite adaosuri, însă cam atât se cunoaște.

 Datorită procesării speciale, ceaiul roșu Pu Erh are calități foarte speciale și este foarte apreciat de către numeroși experții în ceai.

 În China și în alte țări orientale, ceaiul Pu Erh este cunoscut cu mult înainte ca faima sa să ajungă și în țările occidentale. Și încă din vremuri străvechi, ceaiului Pu Erh i s-a atribuit o mare valoare terapeutică fiind chiar denumit și “ceaiul sănătății”. Din fericire, ceaiul Pu Erh a fost răspândit și în alte țări, iar în prezent acest ceai este foarte consumat, mai ales pentru faima sa de “devorator de grăsimi”, datorită proprietăților sale de a scădea nivelul colesterolului LDL și a trigliceridelor din sânge și desigur, ca depurator și detoxifiant general al organismului.

 

Cum purifică ceaiul roșu Pu Erh?

 Funcția purificatoare și detoxifiantă a ceaiului roșu este consecința acțiunii sale asupra ficatului și a splinei, caracteristică ce ajută de asemenea la pierderea kilogramelor excesive, deoarece intensifică arderile metabolice.

 

Cea mai bună infuzie depurativă cu ceaiul roșu Pu Erh

 Pentru a urma o cură depurativă cu ceai roșu Pu Erh, este indicat să se bea 2 - 3 cești pe zi. Se poate consuma cald sau rece. Este totuși mai bine să se consume acest ceai mai ales în timpul iernii, deoarece dizolvă grăsimile din alimente și ajută la păstrarea căldurii interne și reconfortează organismul.

 Pentru realizarea infuziei de ceai roșu, se folosește o linguriță de plantă uscată de ceai roșu Pu Erh pentru o ceașcă, apă de izvor sau filtrată și se urmează etapele de preparare:

 - Încălziți ceainicul cu puțină apă fierbinte.

 - Vărsați în acesta ceaiul roșu Pu Erh.

 - Încălziți apa, fără să ajungă la punctul de fierbere.

 - Luați apa de pe foc.

 - Vărsați apa în ceainic.

 - Acoperiți și lăsați să se infuzeze timp de 3 sau 4 minute.

 Pentru a potența efectele depurative ale ceaiului roșu putem adăuga puțină lămâie. Nu se adaugă zahăr. În schimb se poate îndulci cu extract de stevie, sub formă de pudră sau picături, care este un îndulcitor natural foarte recomandat. Stevia este cel mai popular îndulcitor de tip raw și care în plus, nu are efecte nocive asupra sănătății precum zahărul alb.

 

Sfaturi pentru utilizarea ceaiului Pu Erh

 Cea mai bună modalitate de a folosi ceaiul roșu Pu Erh pentru purificarea organismului este următoarea:

 Se va consuma o ceașcă din acest ceai dimineața înainte de micul dejun, alta la orele amiezii și o a treia după masa de prânz, însă niciodată după ora 18. Nu trebuie să uităm că ceaiul care provine din planta Camellia sinensis și mai ales acest tip de ceai procesat, ceaiul roșu Pu Erh, conține cafeină și ar putea perturba somnul în cazul persoanelor mai sensibile.

 Seara se poate înlocui ceașca de ceai roșu cu o infuzie depurativă de plante medicinale.