Beneficiile incredibile ale ovăzului

 

Ovăzul - regina  cerealelor

beneficiile incredibile ale ovazului

 Ovăzul este una din cele mai sănătoase și mai delicioase cereale din câte există. La nivel mondial, este una din cele mai consumate cereale deoarece are o valoare nutrițională și energetică extrem de importantă. De aceea, a devenit baza alimentației numeroaselor civilizații și culturi. Ovăzul este cunoscut drept regina cerealelor deoarece are un conținut bogat de proteine, vitamine, hidrați de carbon și nutrienți.

 

Ovăzul ajută la reglarea colesterolului

 Ovăzul conține un compus cunoscut sub numele de beta-glucan (fibră) care, conform cercetărilor, este benefică persoanelor cu un nivel ridicat de colesterol. Includerea acestei cereale zilnic la micul dejun, sub formă de fulgi de ovăz de exemplu, poate contribui la reglarea nivelului de colesterol.

 

Ovăzul este antioxidant

 Ovăzul are și proprietăți antioxidante, proprietăți ce luptă împotriva radicalilor liberi ce se află la originea colesterolului rău. O proprietate extrem de importantă deoarece astfel se pot preveni bolile cardiovasculare.

 

Ovăzul întărește sistemul imunitar

 Beta-glucanul conținut de ovăz contribuie la ameliorarea răspunsului sistemului imunitar în fața virusurilor și bacteriilor ce provoacă infecții. Consumând ovăz în mod regulat îți vei întări sistemul imunitar și vei fi protejat de patogeni.

 

Ovăzul este de un real ajutor împotriva diabetului

 Riscul de a suferi de diabet de tip2 este mai redus la persoanele care consumă ovăz în mod regulat. Fibrele solubile din ovăz le pot ajuta pe persoanele ce suferă de diabet stimulând digestia amidonului și stabilizând nivelul de zahăr, în special după ingerarea alimentelor.

 

Ovăzul îmbunătățește digestia

 Consumul de ovăz ne ajută să ne îmbunătățim digestia deoarece fibrele sunt ideale pentru facilitarea tranzitului intestinal și pentru evitarea problemelor precum constipația. În plus, fibrele solubile din ovăz contribuie la reducerea acizilor biliari și la diminuarea capacității toxice a acestora.

 

Ovăzul conferă rapid senzația de sațietate

 Unul din motivele pentru care se recomandă consumul regulat de ovăz la micul dejun este senzația de sațietate pe care o conferă rapid. Acest beneficiu este datorat hidraților de carbon.

 

Ovăzul este anti-cancerigen

 Ovăzul conține și lignani și fitoestrogeni, două substanțe cheie în prevenirea cancerului legat de hormoni. De aceea, ovăzul este recomandat femeilor aflate la menopauză. Cercetările arată că ovăzul reduce riscurile de a suferi de cancer la sân.

 

Ovăzul luptă împotriva infecțiilor respiratorii

 Ovăzul are și un efect expectorant care le ajută pe persoanele care suferă de tuse și bronșită. Studiile arată că, sporirea consumului de cereale integrale precum ovăzul poate reduce cu până la 50% riscul astmului la copii.

 

Ovăzul ne protejează inima

 Ovăzul conține lignani, niște compuși fotochimici prezenți și în alte cereale care se sintetizează datorită florei intestinale și care ne pot proteja inima de diferite maladii.

 

Ovăzul este diuretic

 Consumul regulat de ovăz contribuie la eliminarea acidului uric și la sporirea cantității de urină datorită siliciului conținut. Datorită acestei proprietăți, ovăzul ne permite să luptăm împotriva gutei și a altor boli legate de retenția de apă.

 

Cum se poate consuma ovăzul la micul dejun?

 Iată un amestec sănătos și sățios: o banană tăiată, fructe de pădure, o jumătate de cană de fulgi de ovăz, 3 căpșuni și o cană de lapte.