Gastroterapie sau remediile bunicii

 

Ai auzit până acum de gastroterapie?

gastroterapie sau remediile bunicii

 Numeroase probleme zilnice îşi pot găsi remediul în alimentație. Un anumit aliment poate să aibă o anumită virtute care să îi permită să trateze o anumită durere. Acest lucru se numește „gastroterapie sau remediile bunicii”. Bunicii și bunicile noastre ştiau foarte bine că Natura conține tot de ceea ce avem nevoie pentru a fi cât mai sănătoși. Iată deci câteva alimente care s-ar putea să îţi fie cu adevărat utile.

 

Apa contra durerilor de cap şi a pierderilor de voce.

 Pune apă la fiert şi încearcă să o bei cât mai caldă cu putinţă. Durerile de cap ar trebui să se estompeze şi să dispară. În al doilea caz, este de ajuns dacă fierbi apa şi dacă adaugi sare, cu care să faci gargară.

 

Lămâia pentru o mulţime de lucruri.

 Trebuie să bei dimineața un suc de lămâie pentru a fi plin de energie. Este la fel de eficientă pentru durerile de gât. Pentru asta pune peste ea apă caldă şi lămâie, eventual şi cimbru. Contra durerilor de gât, trebuie să înmoi o batistă în suc de lămâie şi să așezi pe frunte. Te ajută şi să digeri mai bine după o noapte de petrecere. Este de ajuns dacă bei o cafea mai tare în care ai pus puțin suc de lămâie.

 

Anghinarea pentru digestie.

 Dacă simţi că ai greţuri, trebuie să bei o infuzie de frunze de anghinare de 2 sau de 3 ori pe zi. Frunzele uscate sunt ideale pentru tot felul de reţete.

 

Contra tusei, napii.

 Există în acest caz, două reţete. Pentru prima trebuie să tai un nap rondele fine şi să presari peste zahăr. Aşteaptă câteva ore până totul va deveni un sirop. Trebuie să iei câteva linguriţe de sirop pe zi. A doua reţetă – taie un nap rondele, pune apă peste el sau lapte şi pune-l la fiert. Trebuie să bei din el întreaga zi.

 

Cozile de cireşe pe post de diuretic.

 Dacă ai unele probleme urinare sau cauzate de reumatism, ceaiul din cozi de cireşe te poate ajuta. Trebuie să bei cât mai mult, timp de 3 săptămâni. Nu bea însă seara.

 

Pătrunjelul pentru piele.

 Dacă te-a mușcat un țânțar, o cataplasmă cu pătrunjel se recomandă. Ideală şi pentru copii.

 

Iaurt pentru arsurilor de stomac

 Contra arsurilor de stomac, trebuie să mănânci un iaurt. Un remediu foarte plăcut şi foarte agreabil. Dacă nu ai iaurt, trebuie să bei un pahar de lapte.

 

Ceapa pentru a îngriji entorsele sau crevasele.

 Contra crevaselor, trebuie să aplici cataplasme cu suc de ceapă. Miroase puţin cam urât dar sunt extrem de eficiente. Şi pentru a îngriji entorsele trebuie să procedezi în felul următor: trebuie să treci mai întâi articulațiile prin apă rece apoi să l freci cu o jumătate de ceapă. Mai pune apoi peste frunze de varză verde. Procedeul trebuie refăcut de cel puţin 3 ori pe zi.

 

Zmeură coaptă pentru constipație

 În caz de constipație, trebuie să mănânci zmeură coaptă bine. În cazul în care vomiţi, trebuie să amesteci suc de portocale cu apă fiartă şi puțină sare. De păstrat la frigider şi de consumat întreaga zi.