Produsele din stup, remedii naturiste de exceptie



Produsele din stup, remedii naturiste de excepție

produsele din stup remedii naturiste de exceptie

 Produsele din stup, polenul, mierea, lăptișorul de matcă sau propolisul ne ajuta sa ne păstram sănătatea dar sunt foarte eficiente și în tratarea cu succes a multor boli.

 

Mierea, un excelent cicatrizant

 Mierea este concentrată în zaharuri (conține în jur de 18% apă) și poate înlocui cu succes zahărul alb. Mierea, acest aliment energetic compus din zaharuri rapide, ușor asimilabile este extrem de apreciat de către sportivi în caz de efort intens (ciclism, tenis). În cazul persoanelor diabetice, 15g de miere acționează eficient și rapid în caz de hipoglicemie. Mierea este cel mai folosit produs din stup în medicina tradițională datorită acțiunii sale antalgice (eficientă împotriva tusei și durerii de gât), acțiunii anti-microbiene asupra germenilor ultra-rezistenți și mai ales, datorită acțiunii cicatrizante. Aplicată pe arsuri, ulcerații, răni sau cicatrici infectate, mierea se dovedește a fi un excelent cicatrizant.

 

Polenul, pentru a te păstra în formă

 Extrem de bogat în nutrienți esențiali, polenul este suplimentul alimentar ideal pentru a-ți face plinul de energie în perioade mai dificile: creștere, sarcină, alăptare. Acesta reglează sistemul digestiv, combate diareea și constipația, reduce oboseala și stresul, luptă împotriva excesului de colesterol și stimulează apărarea imunitară. Datorită antioxidanților conținuți – luteina și zeaxantina – polenul este unul din cele mai bune tratamente preventive împotriva degenerescenței maculare provocată de înaintarea în vârstă.

 

Propolis, un antibiotic natural

 Propolisul conține o mulțime de agenți anti-microbieni. Propolisul are un efect excelent asupra infecțiilor. Fie că aceste infecții sunt cauzate de bacterii în sfera ORL, digestivă sau cutanată, fie de ciupercile de tipul Candida Albicans, propolisul are și o activitate antivirală, luptând în special împotriva virusul gripei și herpesului. Activitatea anticanceroasă a propolisului a fost studiată de aproape: polenul reduce efectele secundare ale chimioterapiei și radioterapiei și favorizează distrugerea celulelor tumorale.

 

Lăptișorul de matcă, un tonic cu multiple proprietăți

 Vedeta produselor din stup, lăptișorul de matcă este o substanță gelatinoasă produsă de către albine pentru a hrăni larvele și regina stupului. Lăptișorul de matcă este bogat în acizi aminați, în acizi grași esențiali, vitamine și minerale. De unde și reputația de excelent regenerant. Lăptișorul de matcă are proprietăți vasodilatatoare și hipotensive care stabilizează tensiunea arterială, o acțiune estrogenică care le permite femeilor aflate la menopauză să-și regăsească echilibrul hormonal.

 

Veninul de albine, un anti-inflamator util

 Secretat de albinele muncitoare, veninul de albine este util pentru desensibilizarea persoanelor alergice. Veninul de albine este folosit și pentru tratarea durerilor reumatice dar și pentru tratarea unor afecțiuni neurologice precum scleroza în plăci sau boala Charcot.