Sfaturi pentru regenerarea părului, pielii și unghiilor

 

Pielea reflectă starea noastră de sănătate

Sfaturi pentru regenerarea părului, pielii și unghiilor O alimentație sănătoasă și echilibrată este fundamentală pentru ca unghiile, pielea și părul să reflecte starea noastră de sănătate. Aspectul acestora ne poate indica în multe cazuri dacă există o anumită problemă internă.

 Se știe că mai ales femeilor le place să investească în diverse produse de înfrumusețare destinate îmbunătățirii stării părului, pielii sau a unghiilor. Însă în egală măsură, trebuie să luăm în considerare și următorul aspect: niciun tratament de înfrumusețare nu va avea succes dacă nu avem grijă și de interiorul organismului nostru.

 În acest sens, este necesar să avem un bun echilibru organic adecvat și fără carențe vitaminice pentru ca părul să fie sănătos și strălucitor, pentru ca unghiile să fie puternice și rezistente și pentru ca pielea să fie elastică și catifelată.

 Părul, pielea și unghiile trebuie îngrijite în mod regulat pentru a-și păstra aspectul tânăr și sănătos cât mai mult timp. Atunci când ne confruntăm cu o problemă de sănătate, starea pielii va fi prima care ne va avertiza despre aceasta prin:

 - Apariția cearcănelor datorită unei stări de oboseală excesivă;

 - Paliditatea feței datorită unei anemii;

 - Umflarea feței și a pleoapelor din cauza retenției de lichide;

 - Uscarea pielii din lipsa unei hidratări adecvate;

 - Pielea chipului îmbătrânită prematur din cauza unui deficit de zinc, de vitamine C și D sau de aminoacizi.

 

            Ghid nutritiv pentru îmbunătățirea sănătății pielii

1. Începe diminețile cu un pahar de apă caldă cu lămâie

 Aceasta este o modalitate excelentă de a purifica organismul și de a obține o doză adecvată de vitamina C. Alături de vitamina A, vitamina E şi seleniu (vitamine foarte importante și pentru menținerea sănătății și tinereții pielii), vitamina C face parte din grupa principalilor antioxidanţi care combat radicalii liberi, ajutând celulele să se reînnoiască în mod permanent şi să-şi păstreze sănătatea. Vitamina C este o vitamină esențială pentru sănătatea pielii noastre, deoarece stimulează metabolismul cutanat și ajută la formarea colagenului. Consumul său regulat, prin intermediul alimentelor bogate în vitamina C, este cea mai bună modalitate de a înlătura în mod natural semnele de oboseală ale pielii și de a minimiza atât liniile de expresie cât și ridurile, datorită calităților sale antioxidante. Un consum regulat de alimente care au un conținut ridicat de vitamina C ajută la:

 - Stimularea capacităților proprii de apărare a pielii;

 - Stimularea sintezei colagenului, considerat ca fiind baza intercelulară a corpului;

 - Revitalizarea și regenerarea pielii;

 - Stoparea îmbătrâniii cutanate premature;

 - Prevenirea apariției ridurilor.

 - Estomparea liniilor de expresie.

2. Consumă salată de roșii și morcovi

 Aceasta este un adevărat tratament revitalizant bogat în antioxidanți, vitaminele A, C și licopen, care ne protejează în plus și de radiațiile ultraviolete. Această salată trebuie consumată de cel puțin de 4 ori pe săptămână. Un aport generos de vitamina A preluat din alimentație, suplimente sau creme stimulează producția de colagen și elastină, reface bariera lipidică a pielii și menține hidratarea acesteia, dar în același timp reglează controlul de sebum și chiar vindecă acneea. Surse naturale de vitamina A mai sunt și ouăle, legumele cu frunze verzi (spanac), fructele (mango, papaya, curmale), fasolea verde, fructele și legume de culoare portocalie (caise, piersicile, morcovii, roșiile, ardeii roșii și portocalii, cartofii dulci).

3.  Servește un ceai alb după-masa.

 Ceaiul alb este foarte bogat în antioxidanți. Consumând în mod regulat ceai alb ne ajutăm corpul să se protejeze de efectele negative ale radicalilor liberi. Antioxidanții din ceaiul alb ajută de asemenea la încetinirea efectului de îmbătrânire a pielii. Ceaiul alb este excelent pentru o piele sănătoasă și strălucitoare. Elimină radicalii liberi care afectează pielea și limitează efectele nocive ale stresului, frigului și arsurilor solare asupra pielii.

 

Părul și problemele hormonale

 Părul este o structură complementară pielii și care se caracterizează prin procesul crescut de cheratinizare. Părul urmează un ciclu natural de la creștere până la căderea sa.

 Motivele pentru care părul își pierde vigoarea și cade excesiv se datorează problemelor hormonale în majoritatea cazurilor. În timpul perioadei de sarcină, de exemplu, datorită producerii crescute de estrogeni, femeile au un păr mai frumos. Totuși, după naștere poate apărea un dezechilibru hormonal care să determine căderea părului.

 De asemenea, sindromul ovarelor polichistice este un alt motiv care duce la creşterea nivelului de hormoni androgeni, care predispune la creşterea în greutate, risc crescut de diabet, tulburări menstruale, infertilitate şi căderea excesivă a părului.

 

    Nutrienți esențiali pentru păr, piele și unghii sănătoase

 Căderea excesivă a părului mai poate fi un semn de deficiență de biotină (vitamina B7). Corpul are nevoie de biotină pentru a metaboliza grăsimile, carbohidrații și aminoacizii, însă este mai cunoscută și datorită rolului său pentru întărirea firului de păr și a unghilor. Gălbenușurile de ouă organice sunt una din cele mai bune surse de biotină. Alte alimente bogate în biotină pe care este recomandat să le includeți în alimentaţie sunt: ciupercile, conopida, avocado, bananele, nucile, zmeura, soia, fulgii de ovăz.

 Magneziul

 Magneziul este un mineral esențial pentru întărirea părului. Magneziul este de asemenea un element constitutiv al unor enzime importante, ajută la fixarea calciului în organism, ajută la funcționarea creierului și a mușchiului cardiac, are un rol important în metabolismul lipidelor, reduce riscul apariției calculilor renali, este un puternic adjuvant antistres. Magneziul se găsește în: toate legumele verzi, morcovi, ceapă, usturoi, morcovi, migdale, nuca de cocos, mere, cacao, mei, orez, grâu, ovăz, soia, fasolea verde, spanac, porumb, banane.

 Seleniul

 Seleniul este antioxidant și anticancerigen, contribuie la realizarea respirației celulare și la absorbția vitaminei E în organism. Menține elasticitatea țesuturilor. Se găsește în: nucile de Brazilia, nuci în general, fructele de mare, ouăle, germenii de cereale, usturoiul, ceapa, roşiile, tărâţele de grâu.

 Zincul

 Zincul este esențial pentru procesul de creștere și dezvoltare a organismului, pentru menținerea integrității membranei celulare, are acțiune antiinfecțioasă și antitumorală, este indispensabil în procesele de regenerare celulară. Este antioxidant, reglează nivelul de vitamina A, este important în dezvoltarea creierului. Se găsește în: semințele de susan și de dovleac, avocado, nuca de cocos, zmeură, caise, mure, curmale, fructele de pădure, rodii, sparanghel, usturoi, varză de Bruxelles, mazăre, spirulină, maca, polenul de albine, scoici, pâinea integrală, ouă.

 Sulful

 Sulful are un rol important în aproape toate funcțiile vitale și este esențial în oxigenarea celulelor. Contribuie la întărirea oaselor și dinților, combate infecțiile bacteriene, este un bun depurativ, transformă grăsimea și carbohidrații în energie, are efect hipocolesterolemiant. Ajută la menținerea unui păr sănătos și strălucitor și a unor unghii rezistente. Se găsește în: sparanghel, praz, ceapă, varză, creson, usturoi, brocoli, conopidă, curmale, polen, ridichi, sparanghel, migdale, pește, legumele crucifere în general și gălbenușul de ou.

 

          Unghii frumoase și rezistente

Iată câteva recomandări pentru regenerarea unghiilor:

- Elimină zahărul din dieta ta și crește consumul citricelor precum lămâile, portocalele, mandarinele sau pomelo.

- Consumă legume preparate la aburi sau la cuptor, deoarece astfel ele își vor păstra majoritatea nutrienților.

- Crește doza de proteine din dieta ta. Poți să le obții din surse precum legumele cu frunze verzi, ciupercile, leguminoasele, carne albă sau pește.

- Consumă grăsimi sănătoase pe care le găsești în uleiul de cocos, avocado, semințele și uleiul de cânepă.

- Este important să susții acțiunea cheratinei, care este un tip de proteină de bază pentru sănătatea pielii, a părului și a unghiilor.

- Cynatina HNS este o proteină naturală care ne poate ajuta în cazul în care ne confruntăm cu probleme ale părului sau ale pielii. Aceasta se poate găsi sub formă de supliment alimentar în farmacii. Totuși, se mai poate obține, chiar dacă în cantități mai mici din următoarele alimente:

 - Ouă

 - Avocado

 - Sparanghel

 - Mere

Categorie: