Privirea seducatoare

       

Ochii - cea mai puternică armă de seducţie

privirea seducatoare Sistemul nervos recepţionează în fiecare secundă sute de informaţii prin intermediul celor cinci organe de simţ. Din aceste informaţii, mai mult de 75 la sută provin de la simţul văzului, care se află astfel pe o poziţie privilegiată. Şi aşa cum ochii sunt cel mai bun receptor dintre organele noastre de simţ, ei sunt şi cel mai bun transmiţător.

Ochi expresivi, seductie garantata

 Ochii sunt poate cea mai expresivă parte a corpului omenesc. Nu degeaba se spune că ei sunt oglinda sufletului. Prin intermediul lor avem acces la tot ceea ce trăieşte, simte, experimentează interlocutorul nostru, bineînţeles cu condiţia să fim atenţi şi interesaţi.

Tristeţe, dorinţă, indiferenţă, preocupare, răceală sau pasiune, ură sau adoraţie, toată gama de emoţii şi sentimente pot fi exprimate şi citite prin intemediul ochilor, fiind uşor de descifrat pentru cel avizat.

Tot ei conferă feţei expresia ei specifică şi prin aceasta fac posibilă descoperirea celor mai ascunse trăsături ale personalităţii individuale.

 În acelaşi timp, ochii sunt nişte foarte delicate şi frumoase instrumente, pe care le putem folosi în arta seducţiei; aici îşi pot manifesta pe deplin forţa şi elocvenţa.

 

Seductie si mister prin contactul privirilor

 Contactul privirilor reprezintă un element esenţial în dragoste şi este de multe ori hotărâtor în alegerea partenerilor. O privire expresivă face ca cel care a întâlnit-o să dorească să se reflecte în continuare în ea, să descopere mai mult; dacă ea este plată, ştearsă, acela va trece mai departe şi va evita repetarea contactului.

Se spune că există chiar un limbaj al ochilor, iar cei care-l stăpânesc au un atu important atunci când doresc să cucerească.

 

Ochi seducatori sau arta de a privi

 Arta de a vorbi prin intermediul ochilor a fost întotdeauna binecunoscută femeilor din lumea arabă, pentru care era cel mai adesea singurul mijloc de a se face remarcate de către bărbaţi, ochii fiind singura parte a corpului rămasă descoperită sub veşmintele ample specifice acestor popoare.

 Poţi învăţa şi tu, exersând în faţa oglinzii, să-ţi faci privirea cât mai intensă şi mai expresivă.

 Evocă în minte chipul fiinţei iubite şi exprimă ceea ce simţi faţă de el doar cu ajutorul ochilor. Aminteşte-ţi momente pline de pasiune, şi fă să se citească această pasiune în ochii tăi.

Privirea seducatoare trezeste energia sexuala

 Este foarte uşor să realizezi aceasta atunci când mai întâi te concentrezi să trezeşti în propriul corp energia sexuală, după care urmăreşte să încarci privirea cu această energie. Fă în aşa fel încât restul feţei să rămână neschimbat, şi să exteriorizezi această energie sau emoţie doar prin ochi.

privirea seducatoare 1 Poţi încerca şi conversaţia „dublă”. În timpul unei conversaţii obişnuite, în timp ce rosteşti cuvinte banale, menţine un contact intens al ochilor şi caută să transmiţi emoţii fierbinţi. Gândeşte-te în timp ce vorbeşti că faci dragoste cu bărbatul din faţa ta. Poţi privi pe rând mai întâi la ochii, apoi la buzele lui, unde rămâi o secundă, apoi revino la ochi. El va fi derutat de acest dublu mesaj şi se va pierde în ochii tăi.

 Vei descoperi că îţi vor creşte brusc „acţiunile”, vei fi curtată şi căutată, iar bărbaţii te vor găsi fascinantă. E doar o problemă de antrenament şi perseverenţă.

 Totuşi, este bine să ai în vedere un anumit echilibru: un contact vizual prea lung este interpretat ca semn al unei tulburări mentale, aşa cum unul prea scurt este văzut ca semn de timiditate sau lipsă de interes.

 Şi e bine să ştii că prelungirea, chiar şi foarte subtilă a contactului vizual spune clar celuilalt că eşti atras de el; dacă nu eşti în mod real interesată, mai bine abţine-te, e posibil ca uneori să apară...neînţelegeri.

 

Descifreaza mesajul tainic al privirilor

 Pe  lângă ceea ce transmiţi prin privire, este foarte important şi să ştii să descifrezi ceea ce spun ochii altor persoane. De exemplu, conform unor studii recente realizate în Japonia, s-a constatat că modul în care bărbatul o priveşte pe femeia din faţa lui îi dă de gol intenţiile reale: dacă o priveşte în ochi mai mult timp, el este interesat de o relaţie stabilă; dacă ochii îi coboară către corpul ei, el nu-şi doreşte decât cel mult o aventură. Sau, dacă atunci când staţi de vorbă el priveşte prin tine, ca şi cum nu ai exista, nu eşti genul lui şi nu îi trezeşti interesul, e mai bine să cauţi pe altcineva.