Aranjarea dormitorului

 

Fă din dormitorul tău un loc magic, misterios și plin de romantism

aranjarea dormitoruluiMajoritatea femeilor își doresc să fie duse într-un loc magic, misterios și plin de romantism. Acel loc în care timpul să se oprească, iar grijile lumești obișnuite să nu mai existe. Te-ai gândit vreodată că poți să fi chiar tu creatorul acelui spațiu romantic pe care iubita ta îl dorește? Aceasta se poate face în diverse moduri. Nu este necesar să depui eforturi uriașe. Ai la îndemână chiar dormitorul tău. Nu îl privi  ca pe un loc banal de odihnă. Dormitorul este un spațiu care poate să devină magic prin simpla ta atingere. Îl poți face să arate cum dorești dacă îți lași fanteziile și imaginația să te ghideze. Câteva flori aranjate cu gust lângă pat, o lumină roșie diafană, o lampă cu uleiuri aromatice naturale și câteva lumânări strategic așezate pot să creeze un spațiu atât de special în care să o primești când vine la tine. Nu uita ca în fundal să se audă o muzica romantică inspirată, care să contribuie din plin la crearea acestei ambianțe în care vrei să o primești. Pune totul la cale în secret, iar când este gata, anunț-o că i-ai pregătit o surpriză. Spune-i de asemenea că trebuie să se pregătească. Când ești pregătit să o aduci în acest spațiu, ține-o de mână și recomandă-i să țină ochii închiși. Apoi, îmbrățișează-o tandru și rostește-i câteva cuvinte de iubire la ureche. În mod sigur acum va deschide ochii și va fi copleșită.

Mirosul florilor, al uleiurilor naturale, muzica din fundal și lumina diafană cu siguranță o vor face să se simtă ca și cum a intrat într-o altă lume. Această nouă lume o fascinează, o face să se simtă romantică și să se deschidă cu adevărat față de tine... Așează-o ușor pe pat și aruncă în aer câteva petale de trandafiri pe care le păstrai în palmă întocmai ca un magician. Fă aceasta cu un gest magic astfel ca petalele să cadă de sus ca o ninsoare de flori peste ea. Aceasta are un efect atât de special încât o va face fericită instantaneu. De acum este timpul să dai frâu liber fanteziilor și inspirației să te ghideze mai departe.


Gesturi mici, rezultate uriașe

  Este foarte important să o surprindem din când în când pe iubita noastră așa cum am descris mai sus. Structura emoțională a femeii este mult mai sensibilă și mai fragilă decât cea a bărbatului. Ea are nevoie ca uneori să evadeze din această lume pragmatică și concretă într-un spațiu intim și rafinat în care să se regăsească împreună cu iubitul ei îmbrățișați într-o minunată stare de tandrețe și romantism. Este ca un refresh profund pentru relația noastră de iubire și aceasta ne ajută din plin să ne armonizăm și să recreem acea comuniune intimă dintre sufletele noastre. Femeia iubită va fi plină de bucurie pentru că îi acordăm această atenție, sacrificând poate din timpul nostru pentru ea, spre a-i pregăti o asemenea surpriză. Aceste elemente vor întări și mai mult relația dintre noi ajutându-ne să păstrăm și chiar să amplificăm acel fior al atracției și adorării reciproce.