Sexul dupa nastere

 

Sexul dupa naştere – când devine plăcut?

sexul dupa nastere Pentru orice proaspătă mămică, bebelușul ei devine prioritatea numărul unu după ce acesta se naște. Aceasta își intră în rolul de mamă, instinctul matern își spune cuvântul, iar, de cele mai multe ori, sexul devine un subiect tabu. Cuplurile nu știu de cele mai multe ori să gestioneze unele situații referitoare la viața sexuală și sexul poate deveni o corvoadă pentru ambii parteneri, sau relația dintre aceștia se poate răci treptat până când se ajunge la separare. Partenerul se simte de cele mai multe ori neglijat, iar tânăra mămică este atât de obosită din cauza nopților nedormite, a plânsetelor bebelușului și a diverselor situații ce pot apărea pe timpul zilei, încât nu mai acordă niciun fel de importanță sexului. Dar relația de cuplu trebuie să continue după naștere în aceeași măsură ca și înainte, aceleași sărutări și îmbrățișări tandre, aceleași partide de amor pasionale, atunci când este posibil, pentru ca ambii parteneri să se simtă mulțumiți și împliniți și din punct de vedere sexual, nu numai ca și părinți. Sunt foarte multe cupluri cu copii fericite doar de fațadă, când, de fapt, viața amoroasă este afectată foarte tare de venirea pe lume a copilașului. Dar bebelușul nu trebuie să stea în calea împlinirii voastre pe plan sexual, ci, dimpotrivă, trebuie să fie un liant al relației voastre, să vă amplifice iubirea unuia față de celălalt, mulțumirea sufletească. Dar haideți să vedem cum stau de fapt lucrurile în realitate.

 

 

SEXUL DUPĂ NAȘTEREA NATURALĂ

 Când vă hotărâți să reluați activitatea sexuală după o naștere naturală, trebuie să țineți cont de foarte multe lucruri. Din punct de vedere medical, după o naștere naturală care a implicat și o epiziotomie, viața sexuală trebuie reluată cu mare precauție. În niciun caz nu puteți relua viața sexuală mai devreme de 40 de zile după naștere. După aceste 40 de zile, după ce faceți controlul ginecologic obligatoriu, iar medicul vă dă acceptul, puteți relua activitatea sexuală. Acesta va prescrie proaspetei mămici pilule contraceptive, sau alte măsuri de contracepție, iar cuplul poate face din nou sex, după o lungă perioadă de așteptare. Pentru mămică, reluarea activității sexuale poate fi ceva nou, mai mult sau mai puțin dureros la început, care, cu timpul, va deveni la fel ca înainte, ba chiar mai plăcut. Însă nu trebuie să așteptați nici prea mult să vă reluați viața sexuală deoarece organismul trebuie să revină cât mai repede la normalitate. Dacă a fost implicată și o epiziotomie, lucrurile sunt ceva mai complicate la început, pot exista dureri, iar partenerul trebuie să fie foarte înțelegător și să vă asculte limbajul trupului, să știe să accepte un refuz dacă nu sunteți încă pregătită și să aibă răbdare cu dumneavoastră. De asemenea, și partenerul trebuie să se aștepte la anumite schimbări de la dumneavoastră și să fie conștient de faptul că organele genitale au suferit anumite modificări, și că nu veți mai fi la fel de strâmtă ca înainte.

 

SEXUL DUPĂ NAȘTEREA PRIN CEZARIANĂ

 Indiferent că este vorba de naștere naturală sau de naștere prin cezariană, reluarea activității sexuale nu poate avea loc mai devreme de șase săptămâni de la naștere, deoarece organismul nu este încă pregătit. După operația de cezariană trebuie să vă prezentați la controlul obligatoriu de 40 de zile, iar după ce medicul vă dă acceptul, puteți relua activitatea sexuală. Și în cazul nașterii prin cezariană, sexul la început poate fi dificil și puțin dureros, dar cu timpul va redeveni plăcut. Nu trebuie sub niciun fel forțată tânăra mămică să întrețină relații sexuale dacă nu se simte pregătită.

 

CE FACEM TIMP DE ȘASE SĂPTĂMÂNI ÎN CARE SEXUL ESTE INTERZIS?

 În decursul celor șase săptămâni până la controlul ginecologic obligatoriu, nu trebuie să fiți ca doi străini, chiar dacă aveți interzis la relații sexuale. Bebelușul oricum devine prioritar și vă ocupă mare parte din timp, dar mângâierile tandre și săruturile pătimașe nu trebuie să lipsească. Vă puteți face timp doar pentru voi doi, să ieșiți prin parc cu bebelușul, sau puteți ruga pe unul din bunici să stea cu copilul în timp ce voi doi luați masa în oraș.

 

SEXUL ÎN TIMPUL ALĂPTĂRII

 Unii bărbați sunt excitați de ideea de alăptare, pe când alții evită să mai atingă sau să mai sărute sânii partenerei la fel ca înainte. În timpul excitației produse de actul sexual, se poate produce și lactația, din sânii partenerei poate curge o anumită cantitate de lapte matern. Însă acest lucru nu este nici pe departe dezgustător, ci, dimpotrivă, cât se poate de natural. Proaspăta mămică nu trebuie să se rușineze, iar partenerul nu trebuie să o respingă pentru un fapt natural, ce vine de la sine. În timpul alăptării, mămica este protejată într-o oarecare proporție de o eventuală sarcină nedorită, însă trebuie, în mod obligatoriu, să folosiți și o măsură de contracepție. De asemenea, menstruația poate apărea după o lună sau chiar după un an în cazul în care alăptați.

 

PARTIDELE DE AMOR ȘI TIMPUL ALOCAT BEBELUȘULUI

 Desigur, deși sunteți proaspeți părinți, sunteți adulți responsabili, care au anumite nevoi pe care trebuie să și le satisfacă. Asta nu înseamnă că bebelușul trebuie să fie pus pe planul doi sau viața sexuală să fie înlăturată din planurile voastre. De asemenea, nu trebuie să preferați o noapte dormită în favoarea unei partide de amor. În timpul sexului, corpul elibereaza substanțe care vă ajută să fiți mai relaxați, ca după o noapte bună de somn. După ce adormiți bebelușul, vă programați timp exclusiv numai pentru voi. Faceți un duș împreună, ieșiți la o întâlnire în timp ce bona sau bunicii stau cu copilul, deconectați-va puțin de schimbatul scutecelor și dezmierdați-vă unul pe celălalt. În timpul zilei, puteți trimite mesaje obraznice pe telefonul mobil, iar când soțul va ajunge acasă, atmosfera va fi deja încinsă, cu gândul la ce vă doriți să faceți.

 Viața sexuală după naștere nu suferă mari modificări și transformări, decât pe o perioadă foarte scurtă de timp. După aceea, totul va reveni la normal, iar partidele de sex vor deveni și mai plăcute. Copilul nu trebuie să stea în calea sexualității dumneavoastră, iar a fi părinte nu înseamnă a renunța la plăcerile sexuale, ci numai a deveni un adult mult mai responsabil.

Categorie: