Rețete raw vegane

Chifteluțe raw vegane

 

Chifteluțe raw vegane

Chifteluțe raw vegane Razele soarelui au o putere inestimabilă asupra alimentelor și asupra celui care le consumă. Dimineața, la răsărit și seara la apus, soarele este o adevărată hrană energetică. Din acest punct de vedere, vara este bine să profităm cât mai mult de soare și să folosim la maxim toate beneficiile. Aceste chifteluțe raw vegane sunt uscate de razele soarelui, îți dă o stare de bine și te saturi foarte ușor. De ce ați avea nevoie? De un grătar (tocător) și de mult soare.

 

Ingrediente:

 - 100 gr seminţe de in

 - 50 gr seminţe de floarea soarelui

 - 50 gr nuci

 - 50 gr făină de soia

 - 1 ceapă roşie

 - 2 tulpini de ţelină

 - 1 ardei Kapia

 - 3 frunze de busuioc

 - 1 legătură de pătrunjel

 - condimente (oregano, chimen, coriandru, cimbru, masala – după gust)

 - sare după gust.

 

Mod de preparare: 

 Seminţele de in, seminţele de floarea soarelui, nucile se mărunțesc cu ajutorul râşnitei de cafea. Într-un robot cu lamă S, se pun seminţele mărunţite, legumele tocate, condimentele (oregano, chimen, coriandru, cimbru), pătrunjelul, busuiocul, sarea şi se mixează până se formează o pastă. Se adaugă făina de soia şi se mixează până devine consistent. Dacă nu se leagă, puteţi adaugă o roşie tocată mărunt sau apă și trebuie să aibă consistență, să-l puteți modela. Pe un grătar sau tocător de bucătărie (să fie de plastic) se întinde aluatul şi se va taie în diferite forme. Dacă se lipește, puneți făină. Le-am pus la soare câteva ore (vreo 3 ore ), întoarse din când în când . Sunt săţioase, abia am reuşit să mănânc 2 bucăţi! Poftă bună!

Categorie: